Diverse

„Secretara” org. municipale PSD, Marius Dunca, iar face pe deșteaptul!…


Pentru o mai bună informare a opiniei publice despre extraordinara ascensiune politică a Subprefectul de Catifea, provenit dintr-o renumită familie domnească și brav urmaș al lui Mihai Viteazul, redacția Argumentul.ro, a solicitat în baza Legii 544/2001 celor de la Frontului Plugarilor, care-și schimbă numele dar năravul ba, deveniți pe rând PCR, FSN, PDSR, actualmente PSD, iar în viitor PTR (Partidul ȚEAPA României), „dovezi doveditoare care să dovedească„ faptul că atunci când vine vorba de politică domnul Lucian Pătrașcu NU este o curvă traseistă, ci din contră, el este un insistent aplicator a doctrinei socialiste.

Din informațiile pe care le deținem, atunci când Harley Davidsonul nostru de Copou, înlocuitorul lui „Scuipilici”, punea boticul pe PSDu, își lua jucăriile și pleca.

Când îi treceau „viermisorii pubertății” Mr. Opel Vectra se întorcea la partid de parcă nimic nu se întâmplase.

Am auzit că făcut mutarea de 3 ori, în prezent aflându-se la concubinajul nr. 4 patru cu formațiunea lui FRU-FRU, cel mai longeviv și cel mai benefic. Tov. Pătrașcu, este liderul suprem al organizație municipale și mână dreaptă a (sperăm noi) curând demisului, Marius Dunca.

Fiind o ditamai persoana publică, „smardoi” atunci când vine vorba despre Transparența lui „aproape inginerul” Coli-Ban, nepotul lui „Mișu ză Breiv” se pare că are probleme exact la acest capitol.

Conform site-ului oficial al celui mai mare partid (de hoți) din România, e-mail-ul organizației municipale Brașov pe care ilustrul nostru subprefect o conduce, este: organizare_mun@psdbv.ro

Dar ce să vezi, adresa prin care muritorii de rând le pot ajunge la nas acestor fanfazoni iritați nu a fost găsită.

Păi atunci cum să aflăm informații despre „golanii” ăștia care se preface că ne conduc?

Unde-i transparență, despre care tot bomboneai prin C.L. boierule?!?…

Norocul nostru, a fost ca într-un moment de inspirație am trimis solicitarea și spre organizatia județeană, acolo unde Marele FRU-FRU,taie și spânzurat atunci când nu se plânge pe la București că despre Pătrașcu scriem de bine și că Pătrașcu ne plătește.

FRU-FRU! De atâția bani să ai parte la pensie câți ne-a dat moldoveanu’ ăsta nouă!

Iar dacă tot am amintit de piticul  crăcănat, cu ibovnice gabaritice pe la Ministerul Fondurilor Europene, după cum se pare secretara organizație municipale și in același timp președintele organizație județene, ia uitați cum face pe deșteptul și ne arata ca știe sa citească legea.

Deși tindem să credem că răspunsul a fost compus de o altă fufă cu înclinații snobistete de conducerea, având în vedere că FRU-FRU a semnat îi atribuim domniei sale aceast ilustru citat poetic:

„Totodată prevederile art, 2 lit. C din Legea nr. 544/2001 statuează că: „prin informație cu privire la datele personale se înțelege orice informație privind o persoană fizică identificată sau identificabilă„.

Nu știm cat de identificabil pare sa fie Măria Sa Vodă Pătrașcu, pentru FRU-FRU dar spre a-i ușura munca gloabei, deși presedintele organizației municipale trebuie să ne furnizeze datele despre domnia să, îi comunicăm noi la cine ne refeream.

Nu stim dacă l-ați identificat încă, dar ne referim la personajul care este la cel de-al II-lea mandat în fruntea socialiștilor din oraș, membru al ordinului contabilor publici, fost trezorier la universitatea răposatului său unchi, fost secretar de stat, pentru că la deputăție au fost alții mai fruntași în cotizanții și în ciuda faptului că atunci când și-a făcut „autocritica” ( https://adoptaunconsilier.prodemocratia.ro/2018/02/08/lucian-patrascu/ ), din funcția de consilier local spunea că are proiete grandioase pentru brașoveni, atunci când s-a ivit ocazia, imediat a dat bir cu fugiții pentru un salariu mai „baban” la Prefectură și pe care speră sa-l păstreze atât timp cât ține coaliția.

Deși din câte se pare nu va ajunge niciodată primar, deși unii asa speră, vorbim despre realistul Lucian Pătrașcu care pe 01 februarie 2017 conform celor de la BZB, revendica fără folos, la fel ca și in 2021, postul de vice.

Având în vedere ca este subalternul lui Dunca, vroia viceprimar iar acum este subprefect se pare că voinicelul nostru este obișnuit cu eternul locul doi.

A nu se confunda personajul cu doamana Diana Pătrașcu de la PSD, cu Dan Pătrașcu tot de la PSD, sau cu profesorul Virgil Pătrașcu de la Universitatea Craiova, care în mod cât se poate de firesc îi reneaga pe stramosii lui Lucică, fugiți grăniceri prin Moldova.

În speranța că cele 30 de zile în care trebuie să primim răspunsul vor zbura mai iute, iar cei din PSD se vor ține de cuvânt așteptăm cu nerăbdare să primim informațiile trimise de către președintele organizației municipale despre dl. LUCIAN PĂTRAȘCU.

Răzvan Negrea ● 15 martie 2022

Click aici pentru a urmări noul canal de WhatsApp Argumentul.ro.