Editorial

„Ingineria” lui Coliban de 54.000 € din Parcul Bronzului (cart. Tractorul)

În 15 iunie 2023, la ziua porților deschise organizată la Aeroportul Internațional Brașov, marele absent a fost primarul Allen Coliban. Motivarea a fost că, domnia sa nu a fost plecat în concediu de odihnă așa cum a „mințit” Argumentul.ro, ci acesta a fost într-o delegație oficială în Finlanda, iar mai apoi în Franța pentru a reprezenta interesele orașului în cursa pentru Capitala Verde Europeană 2025.

Neclarificând dacă în Franța, s-a întâlnit și cu românul care i-a pus numele copilului său o înjurătură, iar pentru că o lună mai târziu, Brașovul ieșea din cursa pentru obținerea titlului de Capitală Verde Europeană 2025, trebuie totuși să îi dăm dreptate lui Allen Coliban: „Da domn’ primar! Așa este. Diferența dintre concediu de odihnă și delegația oficială este aceea că, în concediu nu ai diurnă!!!”

Între timp, în orașul lui Allen, mai exact în cartierul Tractorul Nou, un prieten și înfocat susținător de-al lui Coliban, STAN ALEXANDRU IONUȚ, coordonând batalioanele de „pădurari” de la Spații Verzi din primărie, făcea pregătiri intense pentru ca visul primarului să devină realitate.

Spațiul proaspăt defrișat, urma să devină Parcul Bronzului – Spațiu Verde Durabil pentru Comunitate, mai exact un spațiu verde de 500 mp între blocuri, proiect pentru care omul lui Coliban a cerut de la Primăria Brașov 54.000 de euro.

În locul celor 19 arbori tăiați, din 20 (vișin, corcoduș, mesteacăn, nuc etc.) – singurul iertat fiind un nucul, urmau să răsară: un paltin de câmp, un tei, un brad și două Magnolii. Pe lângă „Plantarea a cel puțin 4 arbori”, inițiatorul vroia să mai planteze: „14 tuia, 37 plante și flori ornamentale, 2 lophomyrtus ralphii magic dragon,10 Trandafiri,4 Hortensia, 2 Iasomie, 2 Irisul,10 Lavanda, 5 lupini mosaic”.

Cu alte cuvinte, oamenii lui Coliban coordonați de către un „susținător” de-al acestuia, despre care nu avem certitudinea că este și în partid, au tăiat 19 arbori și vroiau să cheltuie 54.000 de euro pentru a planta patru copaci, tuia, 37 de flori și doi dragoni magici.

Citând un mare conducător al patriei, băieții (Coliban și Stan), au avut „Ghinion”, proiectul nu a trecut, cei 54.000 de euro au rămas neîncasați, iar „parcul” a rămas doar cu cioatele celor 19 copaci tăiați, deși membrii Asociației de Locatari NR.20 din Tractorul, s-au opus încă de la început și au sesizat Serviciului de Spații Verzi, Serviciului de Urbanism Brașov și Inspecției în Construcții Brașov din cadrul Primariei Brașov, următoarele:

„In zona limitrofă blocurilor noastre exstă un spatiu verde cu copaci si iarba (vișin, corcodus, nuc, mesteacan, etc….) de care se bucura toată comunitatea noastră, acestia generand ozon pentru toata zona si tinand o racoare placuta in zilele toride de vară, practic totul in jur fiind doar beton. O adevarata oaza de natură. Pe care vecinii o ingrijesc, planteaza flori, taie buruienile, uda copacii.
Avand in vedere cele de mai sus, supunem atentiei dumneavoastra faptul ca acest spatiu verde este in pericol de a fi distrus, deja s-au taiat foarte multi copaci, si inlocuit cu beton, banci si smoală pentru următoarele:

MOTIVE:

Există un anumit individ si anume Stan Alexandru care face demersuri pentru transformarea acestei oaze de natura intr-un parc anost si fara nici un sens, distrugand acest colt de aer curat,
Va aducem la cunostinta faptul ca nu suntem de acord cu aceste demersuri, drept pentru care va rugam sa NU le dati curs.
De asemenea respectivul este si o persoana violentă cu un limbaj si un comportament care lasă mult de dorit, multi din vecini fiind intimidati de dumnealui.
Noi ne vom adresa si presei brasovene si chiar si instantei pentru a opri aceasta psihoză urbană, respectiv distrugerea acestui spatiu verde, a acestei oaze de natură.
In conditiile in care este mai mult decat evident ca Primaria Btasov are o politica verde (FOV, etc ….) va rugam sa nu dati curs acestei nebunii și să nu eliberați nici un fel de autorizație pentru aceste lucrari, avand in vedere ca nu exista acordul nostru, spatiul respectiv fiind chiar sub geamurile noastre”.

Întrebat despre aceste aspecte, domnul Alexandru Stan ne-a declarat: „implicarea sa a fost doar prin implementarea proiectului, copacii au fost pe domeniul public, iar primăria a făcut ce a considerat de cuviință. Domnia sa nu este apropiat al primarului Coliban și nici nu este membru USR”.

Ca de fiecare dată primarul Allen Coliban a refuzat să răspundă redacției noastre pentru acordarea unui punct de vedere oficial.

În aceste condiții, întrebările (retorice) care se pun sunt următoarele:

1. Oare așa vroia Allen Coliban să câștige finala competiției pentru Capitala Verde Europeană 2025?

2. Cine se face vinovat de masiva defrișare din zona str. Bronzului nr. 7-9, str. Argintului 4 din Cartierul Tractorul?

3. Oare, nu cumva, primarului Coliban, i-ar prinde bine o examinare făcută de către medicii de la Spitalul Clinic de Psihiatrie și Neurologie Brașov?

Răzvan Negrea * 14-08-2023

Alătură-te canalului de WhatsApp Argumentul.