Nici nu începuse bine vara anului 2023, că, în capitala frumosului „județiu” de la curbura internă a Carpaților, cu mare fast, la un hotel de lux din Brașov, întâi înscrișii în goana după AUR, organizau Bâlciul AUR-arilor din Brașov.
La grandiosul manifest, avea să își facă simțită prezența și însăși Marele Padișah, Regele Regilor, Mare Sultan și Mare Vizir, Excelența Sa Dezrobitorul României, George Simion. La finalul „Congresului”, în fața unui spider vârtos împopoțonat cu sigla AUR și având în spate centurionii legiunii sale, acesta excludea cu vehemență orice legătură atât cu „Tartorul” care condusese Brașovul timp de 16 ani, cât și cu supușii loiali și încă fideli lui George din Buruienești.
Doar că, după cum am mai spus-o, „când pisica nu-i acasă, „guzganii” joacă pe masă”, și împopoțonații care visează la Parlament și încearcă sa îl convingă pe Titanul George că avându-i pe ei la cârmă partidul nu se va scufunda ca și Titanicul, au început să-i racoleze pe cei care aveau deja 30 de arginti de la Georgică, să îi convertească în AUR, astfel ca FanClubul Scripcaru s-a transformat în AUR Brașov, sau altfel de a spune, un partid de traseiști politici serviabili PSD și fideli vechiului edil.
Întâi venitul, a fost Dumitru Flucuş, ibovnicul de la Șinca Nouă și Veche, care s-a certat cu cei din PNL-ul în care „ModotauruI” nu mai are niciun cuvânt de spus, pe motiv că vezi Doamne, Vestea nu i-ar fi făcut pe plac și nu i-ar fi pus omul de încredere, candidat la Primăria Șinca Nouă. Astfel, după un an de promovare a fictivei activități de parlamentar într-un ziar ultra-central, Săceleanul.ro, – ziar ce aparține unui PNL-ist, Dumitru Flucuș, a uita și de cel care-l ridicase pe cea mai înaltă culme politică, și după cum am mai spus-o, astăzi nu mai are niciun cuvânt de spus în PNL, a uitat și de PNL, și-a luat jucăriile și a trecut la dreapta credință.
De ce AUR? Pentru că la AUR nu îi știa nimeni trecutul.
Apropo! Domn’ deputat! În ultima discuție telefonică pe care ați purtat-o cu o doamnă absolventă de înalte studii juridice, ați vorbit cam urât înainte să îi închideți acesteia telefonul în nas!…
2. Marius Cioroianu.
Despre stimabilul, prea multe nu ar fi de spus, deoarece în această speță, legătura între Scripcaru și cumătrul lui Eugen – fratele fostului edil – era una evidentă, așa că omul a fost mazilit și s-a văzut nevoit să treacă la adevărata concurență a lui Simion.
3. Ana Loredana Predescu.
Despre consoarta patronului de la URBAN SA, care în jurul anului 2008, cu ajutorul unui nepot cu nume celebru și cu a unui primar mai puțin lacom decât actualul, își făcea loc printre gunoaiele din Brașov, într-un mod despre care vom vorbi imediat ce vom avea și dovada scriptică, nu doar pe cea venită prin viu grai, nu are rost să mai amintim prea multe, deoarece a făcut-o atât colegul Iulian Rinder în articolul „A început sezonul racolărilor (şi) în politica braşoveană: PSD ia de la AUR, AUR importă politicieni de la PSD şi PNL!”, cât și subsemnatul în articolul „Viitor de AUR Loredana are, sau viitor de Loredana tot partidul are?”.
Ce este însă de netrecut cu vederea este faptul că de când a dezertat din PSD, partidul care și-a făcut milă de ea și a pus-o pe listele electorale din Decembrie 2020, aceasta face pe Xena prin partid și îi pune la punct pe toți care nu suflă armonios într-un ochi, astfel încât ceilalți doi să-i lăcrimeze. ( Cojo știe!…)
Așa s-a întâmplat și săptămâna trecută, când a organizat o conferință, în care încerca să pară ce nu este și în care a invitat-o la prezidiu pe o altă mare doamnă care să-și dea cu părerea cât de răi sunt ăștia din partidele prin care a umblat, iar pe care, metaforic vorbind, dacă o tai la vene curge sângele lui Scripcaru.

4. Gabriela Urse.
Fostă în: PNL – PD – PSD – Pro România – ALDE – NOI (Veorica Dăncilă), „Divina” care nu este străină de Hotelul Lux Divina și de fosta cantină Rulmentul, în care cine credeți că a ținut cuțitul în mână atunci când s-a împărțit tortul, mai nou cochetează, cu cei aflați în goana după ciolanul de AUR.
Nu avem încă certitudinea că cea care a trecut direct de sub masa lui George, de unde savura gemul scurs din clătitele lui Scripcaru de pe Michael Weiss, asta așa, ca să nu zicem ca au rescris tragedia Romeo și Julieta, inversând rolurile, el deasupra ea dede-suprt și coroborată cu invitația Predeascăi, au transformat-o într-o comedie și s-a înscris în AUR.
Comedie la propriu, pentru că la finalul conferinței în care Urse făcea pe deșteapta, demonstrându-și valoarea, care mai de care să fie „spuma”, iese Flucuș, a cărui problemă este de ce trebuie ca România să mărească cheltuielile pentru mărirea locurilor în „LAGĂRELE pentru migranți”
( VIDEO min. 24:30 )
În încheiere, noi am avea doar două întrebări:
1. În România sunt LAGĂRE pentru migranți?
2. Sau, cei de la AUR vor să construiască unele pentru migranții politici ca Flucuș, Predescu, Urse și alții?
Pentru că dacă răspunsul celei de-a doua întrebare este unul afirmativ, îi recomandăm domnului George Simion, un furnizor bun de gaze naturale, care să asigure bineînțeles, încălzirea pe timp de iarnă la un preț convenabil.
Editorial ★ Răzvan Negrea ★ 18.12.2023