Pentru că nebănuite sunt căile Domnului vom avea
câteva întrebări faţă de cei ce se consideră reprezentanţii Lui. Întrebări legate de faptul că în interiorul
sfintei instituţii se pare că uneori necurate sunt anumite fapte şi acţiuni din
preajma celei mai mari - şi probabil
singura, ca să transpunem în limbaj modern - corporaţie românească, respectiv Biserica
Ortodoxă Română.
De aceea, faţă de înaltele feţe bisericeşti vom
avea, umil, ca orice creştin ce are liberul arbitru oferit de harul divin, următoarele întrebări:
1. Dacă este adevărat, există suprafețe de teren din
patrimoniul Parohiei Sf. Nicolae pe care le-aţi transferat sub diverse forme
către Mitropolie sau alte entități?
2. Cum stați cu pregătirile pentru că sperăm, din
câte ştim, nu se pot face legal deposedări (ne referim aici la proprietățile
din Doftana, Buzău și Poiana Brașov) de bunuri din Parohia Sf. Nicolae către
diverse structuri juridice sau persoane fizice ?
3. Cum ați avut acces la funcțiile bisericești
actuale în timp așa de scurt?
4. Ce ați realizat din finanțarea de 500.000 lei de
la Primăria Braşov pentru Prima Școală Românească și ce ați făcut cu banii ?
5. Noi nu credem, dar unii spun că ați făcut lucrări
de amenajare la Prima Școală Românească fără autorizație și ați distrus picturi
de valoare acoperindu-le cu plasă și tencuială ?
6. Ce implicație au: credinciosul contemporan,
milionarul fost posesor de cluburi de streptease, Spineanu Ionel, preotul iubitor
de cutia milei netaxabilă Sebastian Pârvu, fostul vicepreşedinte al CJ, fost
deputat, fost urmărit penal - Ion Ochi dar și fostul primar-inculpat George
Scripcaru în toate căile încurcate care, pare-se, au dus la dispariția patrimoniului Parohiei
Sf. Nicolae ?
7. Cum gestionați acum aceste probleme și pe ce
cheltuiți bugetul Parohiei Sf. Nicolae ?
Doar întrebări. Aşteptăm lămuriri. Cu drag,
hirotonisiţilor, sperăm nu întru cele rele.
Iulian Rinder