Se întâmpla în anul de grație 2006, în zona Orăștie, la evenimentele comemorative generate la împlinirea a 1900 de ani de la moartea Regelui Decebal, când un grup de gospodari, în frunte cu cel mai potent dintre aceștia, pe numele său de scenă: jurist, pedagog, „filosof”, psiholog, doctor, lector, academician și mai ales dac liber, LIVIU PANDELE.
După ce terminase de servit o porție zdravănă de barabule dacice cu mămăliguță, Cartofului, tot dacic… i-a venit o idee și îmbinând utilul cu plăcutul a vrut s-o pună de o intrare în Cartea Recordurilor.
Cum Regele Decebal îi urmase sfatul lui Deceneu se convertise deja la ortodoxism și doar asta îi lipsea, puiul fătat de către mintea lui Pandele s-a numit: Cea mai mare colivă din lume.
Și după ce a încasat mai multe taxe de 100 de dolar de la studenții Universității (neacreditată) Sextil Pușcariu, pentru al le înapoia acestora documentele, domn’ profesor s-a pus pe fiert arpacaș, pe curățat miez de nucă și pe dat zahăr prin râșnița de cafea.
După ce coliva a fost gata, au trântit-o ornamental într-o tigaie uriașă, au pus-o într-o frigorifică la rece și s-au pornit către locul cu pricina.
Doar că, în cale le-a ieșit Scufița Roșie, iar cum tarabostes era înfometat și obosit după un drum lung și istovitor, a înghițit-o imediat pe bunicuța și a așteptat cumințel ca Scufița să-i aducă coșul cu bunătățuri și sticluța de vin.
Potent din cale afară, dovadă că și în ziua de astăzi se zvonește că doamnele aflate la vârsta a III-a au nevoie de programare pentru înscrierea în audiențe, domn’ profesor, bun și mărinimos cum îl știm, a donat sticla de vin romanilor care s-au istovit a căra coliva pentru Decebal. Cum acestora nu le-a ajuns, romanii au mai comandat de la restaurantul hotelului în care erau cazați, încă una, și încă una și încă una… și au uitat coliva la congelator până dimineață.
Cum vinul era roșu, chiar dacă era noapte, și romaniilor li s-a trezit cocoșul și aceștia au plecat în căutare de alte Scufițe Roșii, pe care le-au găsit într-o discoteca cu muzica celtică din apropiere.
Coliva, tot la congelator!…
Dimineață, Surprize – Surprize, dar nu cu Andreea Marin, ci cu membrii comisiei venite să omologheze cea mai mare colivă din lume, care acum era … înghețată cu aromă de colivă.
Nu cunoaștem dacă sau câți dinari a plătit dacul, pentru ca reprezentanții Guinness Book să îi mai acorde o șansă, dar cert este că oamenii au așteptat până a II-a zi, atunci când dezghețată și pleoștită, ce aveau ei acolo, numai colivă nu era. Decebal, săracul, începea deja să regrete că s-a sinucis.
Din nefericire, nici ce-a de-a doua încercare de omologare, nu a fost una cu succes, deoarece, o măicuță, care știa că o colivă înghețată și apoi dezghețată începe să curgă, apus-o în pahare și a împărțit-o enoriașilor înainte să vină comisia, astfel încânt, atunci când aceștia au venit pentru omologare, ia coliva de unde nu-i!…
Cum nu mai puteau aștepta încă o zi, pentru ca cei care mâncase-ră să dea afară coliva, atât comisia Guinness Book, cât și Liviu Pandele, s-au lăsat păgubași și au plecat fiecare în drumul lor, unii amuzându-se iar alții înjurând de mama focului.
Din nefericire, nu ne mai amintim cu exactitate din ce cauză nu a intrat Liviu Pandele în Cartea Recordurilor nici cu cea mai mare mămăligă dacică, nici cu cea mai mare oală de vin fiert de la Orizont 3000, și nici nu știm dacă aceste decepții spirituale l-au făcut să se reprofileze pe moaște lănțișoare, și copănele de pui, dar la solicitarea cititorilor ne vom interesa.
Morala: Scufița Roșie și vinul tot roșu, dăunează rău intrării în Guinness Book!…
Cu respect, Răzvan Negrea * 20.03.2024
Pamflet