Povestea de astăzi începe în anul Domnului 2006, mai exact pe vremea în care fostul pușcăriaș Ionel Spătaru, încă nu căra șpaga pentru Scripcaru (așa cum se lăuda prin presă), încă nu făcea pe moralistul asumat, încă nu se prinsese argat cu tot cu nevastă la moșia lui Marcel Butuza și pe vremea în care nu incasa lunar tribut de la Elvira Văduva, pentru folosirea reputatului nume ASUM.
Dar despre cu ce se ocupă ASUM Moldova și cum au ajuns Ionel și Elvira pe carpeta Răpirea din Serai, vom relata data viitoare, iar pentru ca autointitulatul „expert AI” sau „maestru în științe juridice” Sandru Gogo, să nu mai fie nevoit să elucubreze gogomănii prin instanță, specificăm încă de la început, că „prizonierul moralității” Ionel Spătaru a avut mai mult decât suficient timp să ofere un punct de vedere față de cele ce urmează a fi expuse în cea de-a doua parte a acestui articol, dar cu toate acestea a refuzat.
Până să trecem la subiect, pentru ca lumea să știe despre cine este vorba, la fel cum scria Gazeta în 24 febr. 1935 despre misterul țăranului „a fost odată și misterul țăranului român presupus de o rezistență cinica în lume, sănătos ca o sălbăticiune frumos ca o fată cu căciula țurcană”, corelat cu dorința Sanctității Sale Spătarul de a-și secretiza trecutul infracțional, facem un mic efort și… de la DNA citire:
1. „12 octombrie 2011
Nr. 621/VIII/3
COMUNICAT (link: https://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=2694 )
Procurorii din cadrul Direcţiei Naționale Anticorupție efectuează cercetări față de inculpatul S.I., comisar
șef al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor […], în
sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de luare de mită.
Din Ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale întocmită de procurori a rezultat următoarea stare de fapt:
În
perioada iulie – octombrie 2011, în calitate de șef al Comisariatului
Județean pentru Protecția Consumatorilor […], inculpatul S.I. a pretins
de la o persoană denunțătoare, administrator al unei societăți
comerciale, suma de 300.000 lei pentru ca, în exercitarea atribuțiilor
sale de serviciu, să emită o autorizație de funcționare.
Din
banii pretinși, la data de 12 octombrie 2011, inculpatul a primit de la
persoana denunțătoare, prin intermediari, suma totală de 60.000 de
euro, în două tranșe, procurorii procedând la constatarea infracțiunii
flagrante.
La instrumentarea acestui dosar, procurorii au
colaborat cu ofițeri din cadrul Serviciului Român de Informații – Secția
Județeană […] și Structura de securitate internă.
Inculpatului
i s-au adus la cunoștință acuzațiile în conformitate cu prevederile
art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală. La data de 12 octombrie 2011,
procurorii anticorupție au dispus reținerea acestuia pe o perioadă de 24
de ore, urmând să fie prezentat în aceeași zi Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile.
Actualizare: La data de 12 octombrie 2011, Tribunalul București a dispus arestarea preventivă, pentru 29 de zile, a inculpatului S.I.”
2. „4 noiembrie 2011
Nr. 689/VIII/3
COMUNICAT (Link: https://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=2749 )
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au dispus trimiterea în judecată a inculpaților:
S.I.,
în stare de arest preventiv, comisar șef al Comisariatului Județean
pentru Protecția Consumatorilor […], în sarcina căruia s-a reținut
infracțiunea de luare de mită și
MUȘAT ALEXANDRU în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de complicitate la luare de mită.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În
perioada iulie – octombrie 2011, în calitate de șef al Comisariatului
Județean pentru Protecția Consumatorilor […], inculpatul S.I. a pretins
de la o persoană denunțătoare, administrator al unei societăți
comerciale, suma de 300.000 lei, din care a primit, prin intermediul altor persoane, în mai multe tranșe, suma totală de 70.000 de euro. Banii
au fost pretinși și primiți pentru ca, în exercitarea atribuțiilor sale
de serviciu, să revoce o decizie prin care a fost închisă activitatea
unui agent economic pe o perioadă de 5 luni.
Inculpatul Mușat Alexandru l-a ajutat pe S.I. să primească suma de 60.000 de euro din cei 70.000 primiți în total.
La
data de 12 octombrie 2011, S.I. a primit de la persoana denunțătoare
suma totală de 60.000 de euro, în două tranșe, procurorii procedând la
constatarea infracțiunii flagrante.
Ca urmare, inculpatul
S.I. a fost reținut de procurori pe o perioadă de 24 de ore iar la data
de 12 octombrie 2011, Tribunalul București a dispus arestarea
preventivă, pentru 29 de zile, a inculpatului S.I. (comunicat nr. 621/VIII/3 din data de 12 octombrie 2011).
La
instrumentarea acestui dosar, procurorii au colaborat cu ofițeri din
cadrul Serviciului Român de Informații – Secția Județeană […] și
Structura de securitate internă.
Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul București.
Precizăm
că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de
procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea
rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în
niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.”
3. „COMUNICAT (Link: https://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=3324 )
Prin
decizia penală nr. 1944 din 7 iunie 2012, Înalta Curte de Casație și
Justiție a menținut decizia Curții de Apel București care a hotărât
următoarele:
Condamnarea inculpatului S.I., comisar șef al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor […], la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.
Instanța
a interzis inculpatului, atât pe perioada executării pedepsei, cât și
timp de 3 ani după executare, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales
în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o
funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa o
funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de
natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea
infracțiunii.
Condamnarea inculpatului MUȘAT ALEXANDRU la pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de încercare de 5 ani, pentru complicitate la infracțiunea de luare de mită.
Instanța
a interzis inculpatului, timp de 2 ani după executarea pedepsei
principale, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autoritățile
publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând
exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa o funcție sau de a
exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de
care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii.
Ia act că inculpatul S.I. a restituit martorului denunțător suma de 10.000 euro.
Ia act că inculpatul S.I. a consemnat pe seama și la dispoziția D.N.A. suma de 500 euro.
Obligă inculpatul S.I. la plata sumei de 26.000 lei, iar inculpatul Mușat Alexandru la plata sumei de 20.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
DEFINITIVĂ
Inculpații
au fost trimiși în judecată de procurorii Direcției Naționale
Anticorupție la data de la data de 4 noiembrie 2011 (comunicatul nr.
689/VIII/3 din data de 4 noiembrie 2011).”
Iar ca bunul meu prieten (pe care pentru a-i păstra anonimatul îl voi numi „STRES”) să nu mai creadă toate balivernele, iată ce reținea și Înaltă Curte de Casație și Justiție în Decizia nr. 1944/2012 (link: https://legeaz.net/spete-penal-iccj-2012/decizia-1944-2012 ):
4. „Prin sentința penală nr. 908 din 28
decembrie 2011, Tribunalul București, secția a ll-a penală, a respins ca
neîntemeiată cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de
inculpatul M.A., prin apărătorul său ales.
1. în baza art. 254 alin. (2) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 a condamnat pe inculpatul S.I., la o pedeapsa de 8 ani închisoare.
A făcut aplicarea art. 71-64 lit. a) teza a ll-a, b) și c) C. pen.
în
temeiul disp. Art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exercițiul
drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a, b) și c) C. pen. pe o
perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.
în temeiul disp. art.88 C. pen. […]
A
încredințat supravegherea respectării de către inculpat a masurilor
impuse acestuia, Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul
Brașov.
în baza art. 255 alin. (5) C. pen., a obligat pe inculpatul S.I. la restituirea către martorul denunțător K.L.C., a sumei de 10.000 de euro.
în baza art. 255 alin. (4) C. pen., a dispus confiscarea de la inculpatul S.I. a sumei de 500 de euro.
A
menținut măsura sechestrului asigurător dispus prin ordonanța din data
de 24 octombrie 2011 asupra imobilului situat în Brașov, strada
Castanilor., județul Brașov, proprietatea inculpatului S.I. și a soției sale S.A., până la concurența sumei de 10.500 de euro.
În baza art. 191 C. proc. pen. a obligat pe inculpatul S.I. la plata sumei de 40.000 RON, iar pe inculpatul M.A. la plata sumei de 20.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. nr. 175/P/2011 din 04 noiembrie 2011:
La data de 11 august 2011, martorul K.L.C. a formulat un denunț
la D.N.A., sesizând faptul că, în perioada iulie-august 2011, inculpatul
S.I., comisar șef în cadrul Comisariatului Județean
pentru Protecția Consumatorilor Brașov i-a pretins suma de 300.000 RON,
din care a primit 10.000 euro, prin intermediar, pentru a autoriza
funcționarea pieței de gross S.M., administrată de SC F.T.P.A.M. SRL
Brașov.
Din cercetările efectuate a rezultat că, în perioada
iunie-iulie 2011, piața de gross S.M., administrată de SC F.T.P.A.M.
SRL Brașov (având ca administratori, printre alții, și pe tatăl
denunțătoarei, M.I.) a făcut obiectul unor controale repetate ale
reprezentanților Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor
Brașov sub conducerea directă a comisarului șef, inculpatul S.I.,
controalele s-au concretizat cu aplicarea unor sancțiuni constând în
amenzi (conform proceselor-verbale de constatare a contravențiilor din
datele de 15 iunie 2011 și 04 iulie 2011), motivat de faptul că
reprezentanții pieței nu au prezentat mai multe documente privind
funcționarea acelei unități. în data de 12 iulie 2011, reprezentanții
Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Brașov au propus
luarea măsurii închiderii temporare a pieței pe o perioadă de cel mult 6
luni. În consecință, în data de 14 iulie 2011, inculpatul S.I.
în calitate de comisar șef al Comisariatului Județean pentru Protecția
Consumatorilor Brașov a emis Decizia nr. 8/2011, prin care s-a dispus
luarea măsura închiderii pieței de gross pe o perioadă de 5 luni, cu
consecința încetării activității.
Față de măsura dispusă în
data de 14 iulie 2011, numita K.L.C. a făcut demersuri pentru
identificarea unor persoane care să-i faciliteze intrarea în audiență la
comisarul șef al Comisariatului Județean pentru Protecția
Consumatorilor Brașov și la alți reprezentanți ai autorităților
implicate în decizia de suspendare a activității pieței pentru a discuta
în legătură cu activitatea societății SC F.T.P.A.M. SRL. Astfel, în
cursul lunii iulie 2011, numitul B.B., o cunoștință mai veche a
denunțătoarei, i-a facilitat, prin intermediul inculpatului M.A.,
intrarea în audiență la inculpatul S.I.
în aceste împrejurări, martora K.L.C. a avut câteva întâlniri cu inculpatul S.I.,
context în care, cei doi au discutat cu privire la modul în care s-au
desfășurat controalele Comisariatului Județean pentru Protecția
Consumatorilor Brașov în Piața S., denunțătoarea exprimându-și
suspiciunea cu privire la buna credință a celor implicați în activitatea
de control. în contextul acelei discuții, inculpatul i-a precizat
denunțătoarei că nu înțelege de, ce până la acel moment, reprezentanții
pieței nu au reușit să-și asigure sprijinul vreunei autorități locale,
subliniind că „orice are un preț”. Ulterior acestei discuții, numitul
B.B. i-a comunicat denunțătoarei că inculpatul S.I. i-a
cerut să-i transmită acesteia că are nevoie de 150.000 RON, revenind
apoi și precizând că suma de care are nevoie urgentă inculpatul este de
10.000 euro. Martora K.L.C. a precizat că solicitarea inculpatului a
interpretat-o la acel moment ca fiind „prețul” la care S.I. se referise
la una din întâlnirile anterioare. Cei 10.000 euro au fost remiși
inculpatului S.I. prin intermediul numitului B.B., aspecte confirmate de
către cel ultim menționat.
Ulterior remiterii sumei de
10.000 euro, numita K.L.C. a avut o nouă întâlnire cu inculpatul S.I.,
ocazie cu care cei doi au reluat discuțiile anterioare privind contextul
în care s-a realizat închiderea pieței, precum și în ceea ce privește
modalitatea de redeschidere a pieței. în contextul acestei discuții,
inculpatul a cerut numitei K.L.C. în mod direct suma de 300.000 RON,
angajându-se ca în schimbul banilor să autorizeze redeschiderea pieței
administrată de SC F.T.P.A.M. SRL. La solicitarea denunțătoarei,
inculpatul S.I. a fost de acord ca aceasta să-i remită banii în momentul
în care va aproba redeschiderea pieței. De asemenea, inculpatul a
acceptat ca din cei 300.000 RON pretinși denunțătoarei să scadă suma de
10.000 euro pe care o primise anterior. […]”
Pentru a nu plictisi prea mult onorata audiență, în partea a II-a a acestui articol vom reveni la anul Domnului 2006, de la care am început prezentul editorial, dar mai ales la ce găinării au mai urmat în tumultuoasa carieră a șpăgarului Ionel Spătaru.
★ 10.02.2025 ★