De pe holurile instanțelor brașovene, aflăm că 06 februarie 2025 este data în care urmează a se soluționa dosarul nr. 20698/197/2025, în care un respectabil domn, SPĂTARU IONEL, acompaniat de către celebrul avocat Alexandru Goga, a solicitat anularea unui proces verbal de contravenție, PBVY 0090055 întocmit în data de 06.07.2025. Cei doi „NEANONIMIZAȚI” încă, sunt în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliție al Județului Brașov.

Dar cine este acest cinstit reprezentant al opiniei publice care, din cauza „nedreptății” făcute de către I.P.J. Brașov este silit să ceara ajutorul reputatului, inegalabilului și extraordinarului avocat Alexandru Goga?
Printr-o simplă căutare prin ziarele locale, aflam că acest domn cinstit și onest, Spătaru Ionel, nu este nici la prima prezența în fața judecătorilor, nici prima dată când se întâlnește cu reprezentanții I.P.J. Brașov.

Tânăr și neexperimentat, Ionel Spătaru nu a știut cum se ia o șpagă de 60.000 Euro, așa că judecătorii de drepturi și libertăți – oameni răi și invidioși pe avuția făcută de Ionel cu atâta trudă, l-au trimis o perioadă la penitenciar, operațiune de care mai mult ca sigur s-au ocupat reprezentanții I.P.J. Brașov.
După eliberare, Ionel Spătaru s-a reabilitat în fruntea unei asociații care militează pentru siguranța urbană și mediere (ASUM) de unde, veghează necontenit la protecția mediului, la bunăstarea altor frați aflați în suferință și la bunăstarea urbei. Un adevărat exemplu de moralitate, demn de urmat și pentru alții adepți ai luării de mită.
Avocatul Alexandru Goga, maestru juridic de prestigiu extra-brașovean, „Expert AI”, scriitor și gazetar, „ecțetera”, „ecțetera”, este vicepreședintele aceleiași asociații ASUM.

De ce contestă cei doi integrii, decenți și serioși domni din fotgrafia de mai sus, Procesul Verbal nr. PBVY 0090055 din data de 06.07.2025?
Tot de la ASUM.ro, aflăm că în 06 Iulie 2025, la sărbătoarea „Măsura Laptelui” din Șirnea, un polițist din Bran, Floreșteanu Alexandru („Jador”), ar fi lovit cu autospeciala o fetiță aflată pe zona verde și și-ar fi continuat drumul fără să oprească. Deși martorii au strigat, iar doi colegi erau la doi metri distanță, nimeni nu a intervenit. Nimeni cu excepția lui ASUM. Incidentul a fost raportat la 112 de către însuși martorul ocular Ionel Spătaru, însă I.P.J. Brașov ar fi trimis la fața locului chiar polițistul implicat, fapt ce ridică suspiciuni de mușamalizare.
Doar că versiunea polițiștilor, consemnată și în procesul verbal, este cu totul și cu totul diferită: Ionel Spătaru „a alertat în mod fals prin SNUAU 112, accidentarea unui copil de către o autospecială de poliție la festivalul „Măsura laptelui” din satul Şirnea, comuna Fundata, județ Braşov, lucru dovedit ulterior ca fiind neadevărat.”

Dar cum și mai ales de ce să fi apelat cu rea credință pentru a raporta o faptă mincinoasă, stimabilul, cinstitul, onorabilul, respectabilul și respectatul Ionel Spătaru?
Pentru că, precedent acestei întâmplări raportate, domnia sa a fost surprins de aparatul radar circulând cu o viteză de deplasare peste limita legală. Oprirea în trafic în vederea verificării documentelor, a fost făcută de către agentul de poliție Floreșteanu Alexandru (chiar cel pe care Spătaru îl acuză), Ionel Spătaru a prezentat inițial un permis de conducere expirat, probabil pentru a testa vigilența agentului de poliție care a observat și a intenționat să rețină permisul.
În acel moment, conducătorul a smuls din mâna polițistului permisul de conducere expirat și a prezentat un permis de conducere valabil.
După imobilizarea cu mâinile pe capotă a lui Ionel Spătaru, agentul de poliție a recuperat și a reținut permisul expirat.
Lezat de vigilența polițistului și aparent din dorința de răzbunare, cei de la ASUM au început discreditarea agentului de poliție în spațiul online.

Având în vedere că pe numele polițistului, părinții închipuitei victime din imaginația domnului Spătaru nu au formulat nicio plângere, iar I.P.J. Brașov a constatat că nu există probe care să ateste faptele sesizate de către fostul pușcăriaș, vă lăsam pe dumneavoastră să trageți concluziile asupra faptului când a mințit mai tare Ionel Spătaru. Atunci când a apelat Serviciul de Urgența 112 sau atunci când ASUM a făcut postarea pe rețeaua de socializare Facebook.
★ 14.11.2025 ★
