Într-un oraș în care urbanismul se face cu busola stricată și cu
Biblia sub braț, magia adevărată nu e să transformi apa în vin, ci o
catedrală într-un bloc cu 13 etaje, lift panoramic și vedere la altar.
Acatistele urbane spun că, pe vremea campaniei electorale, un primar
din Brașov, nu știm cu certitudine care, poate Moruzi, poate Ghișe,
poate Scripcaru sau poate Coliban, – mare strateg, mic magician – ar fi
bătut palma cu niște onești dezvoltatori imobiliari (o specie rară,
protejată de legea junglei imobiliare din Noua). În acea campanie
electorală se făcea o promisiune, pentru un schimb reciproc avantajos:
în schimbul unei susțineri financiare dezinteresate, curate ca betonul
proaspăt turnat, edilul, om cu frică de Dumnezeu care respectă cele 10
porunci cu smerenie, în special pe a VIII-a, ar fi promis că va „rezolva” o problemă duhovnicească: Un zgârie-nor de 13 etaje fix pe platoul de lângă biserica de lemn din Centrul Civic.
Pentru că, nu-i așa, ce poate pune mai bine în valoare o biserică de lemn decât o umbră permanentă de beton armat?
Problema nu este fost că terenul este sfânt iar betonul este
flexibil, ci că, terenul respectiv nu este chiar liber de sarcini.
Acesta a fost concesionat Mitropoliei Ardealului, pentru ridicarea unei
catedrale de mântuire a orașului, lăcaș de cult ce urmează să poarte un
nume greu: Catedrala Laurențiu Streza. O catedrală serioasă, mare, cu
ecou, cu boltă, cu tot ce trebuie.
Deși catedrala nu produce apartamente, unde-i voință (politică) și credință (imobiliară), apare și soluția: „Asociația de popi”.
Vreo 20 de sfinți încornorați purtători de sutană, în frunte cu unul
care instigă la spart conturi de socializare și la postat femei goale în
ele, personaj cheie cu har administrativ, vor face o asociație, dar nu
pentru rugăciune, nu pentru post, ci pentru vot. Spus-a domnul: „Vă
veți aduna toți 20 și veți votați într-u Numele Meu, și faceve-ți voi
un schimb avantajos de terenuri cu primăria, iar pe noul teren veți face
voi o catedrală atât de elegantă, încât și Moise să ceară schița.”
Un miracol în toată regula: mutarea sfințeniei după PUZ. Mitropolia
cedează terenul din Centrul Civic, primește alt teren mai smerit, undeva
mai în liniște, catedrala se mută, iar în centrul orașului răsare, ca
prin minune, blocul.
După ce se vor vota între ei, cu majoritate duhovnicească, urmează
momentul culminant: actele urmează a se semna la un notar din oraș,
poate la Cristolovean, poate la altul, locul unde orice promisiune
electorală devine realitate juridică, iar orice jurământ se traduce în
pagini numerotate.
Astfel, catedrala nu dispare, Doamne ferește, doar se relochează
strategic, iar orașul câștigă ceva cu adevărat util: încă 13 etaje de
speranță locativă, cu fundație solidă și conștiință elastică.
În
final, toată lumea câștigă: dezvoltatorii – etaje, politicienii –
sponsori fericiți, preoții – un nou amplasament, orașul – încă un
exemplu de urbanism creativ.
Iar credincioșii? Ei pot privi noul zgârie-nor și pot spune liniștiți: „Minune Dumnezeiască. Chiar se lucrează cu credință!…”
Răzvan Negrea * 23.12.2025
