Într-un colț de țară unde veștile circulă mai repede decât apa descoperită recent, gazeta de perete continuă să fie farul călăuzitor al contribuabilui. Aici, între două afișe decolorate și un anunț despre pierderea unei găini cu ambiții europene, aflăm că un primar din Românca – nu-i rostim numele, că nu-i frumos – a mai bifat o realizare epocală: a descoperit formula apei.
Doar că, nu este prima dată când celebrul edilul zguduie lumea științifică. Într-un mandatul anterior, același vizionar cârmaci al urbei X, a reinventat si roata, probabil într-o formă mai rotundă și mai adaptată intereselor locale.
Ori cum asemenea contribuții nu puteau trece neobservate, un oportunist scrib de perete, proaspăt întors din pelerinaje exotice finanțate cu grijă prin interpusi, nași, fini, șogori și cumetrii, a consemnat cu emoție aceste victorii ale spiritului creator.
Tot de aici aflăm că primarul, bine ancorat sub poalele muierii, dorește să iasă victorios dintr-o înfrângere atent cosmetizată, așa că își pregătește o retragere în glorie.
Sursele susțin că succesorul său, un crai mai tânăr cu voce de aur și cu ambiții mărețe, va prelua hățurile urbei X. Desigur, continuitatea este cheia: aceleași principii, aceleași umbre protectoare, aceleași straie femeiești de sub care se coc marile decizii. Căci, nu-i așa, „în spatele a doi bărbați de succes stă… aceeași femeie".
Dar gazeta nu se oprește aici.
Din bogata visterie locală se mai hrănesc și alte personaje pitorești. De pildă, Ancuța – „fata care păzește puța” – cunoscută pentru pasiunea ei neobosită de a urmări detaliile vieții altora, aduce în prim-plan o profesoară, încoronată de curând drept „heroina orașului”.
Titlul vine ca o recunoaștere a unei cariere de mai bine de un sfert de secol, pe care și-a pus-o în slujba nepoților, dar mai ales mai ales, pentru a generozitatea de panificatie manifestată prin brutăria de la parterul unui bloc central.
Legăturile dintre ăste două personaje sunt vechi și bine cimentate, încă din vremurile de tristă amintiere în care, „heroina” era îndrumătoare a șoimilor patriei spre idealuri socialiste, iar „fata … cu puța” veghea discret la burțile gravidelor, îndrumând SECU’ să păzească buna desfășurare a planurilor cincinale pe cap de … celibatar.
Fiecare cu rolul ei, fiecare cu contribuția ei — toate consemnate, desigur, cu grijă și responsabilitate, atât la CNSAS cât mai ales pe eternul suport al adevărului local: gazeta de perete.
Iar dacă ar fi să tragem linie – nu cu cretă pe tabla școlii, ci cu degetul pe hârtia gălbejită a gazetei de perete – am observa că nu isprăvile în sine contează, ci felul în care ele sunt spuse, răsucite, lustruite și la nevoie, uitate cu grație.
Între paharul de apă reinventată și roata re-descoperită, între cântecul cu ecou și pâinea împărțită cu măsură, se țese o poveste mai veche decât comunitatea însăși: aceea în care adevărul nu dispare, ci doar se mută mai la margine, acolo unde nu deranjează.
Și poate că tocmai aici stă miezul lucrurilor. Nu în ceea ce se spune cu voce tare, nici în ceea ce se afișează cu litere groase, ci în ceea ce lipsește dintre rânduri. Pentru că, la urma urmei, tot ce nu se vrea să apară înseamnă presă. Restul e reclamă.
Acesta NU este un pamflet, dar fiecare îl ia ca atare!…
