România Curată, sub semnătura
politologului Alina Mungiu Pipidi, prezintă o succintă analiză a tendinţelor
noului an, care spun autorii ,,permit o prognoză. Pentru cine se întreabă dacă
o prognoză este speculație pură, răspunsul este nu, este o estimare bazată pe
trecut și prezent. Vedeți un exemplu pe pagina mea www.againstcorruption.eu unde
prezicem tendințele calității guvernării pentru peste 120 de țări (sau masa rotundă despre metodologia
unei asemenea prognoze cu colegii mei pe situl OECD).
Cele de mai jos nu sunt la fel de sistematice, dar există o bază suficientă
pentru ele, așa editorialistice cum sunt. Ca la orice prognoză însă, pot exista
elemente de neprevăzut care să schimbe tendința sau să o întîrzie. Sper ca asta
să se întîmple mai ales la cele negative…
1. Pandemia, încă un an
Ne va lua tot anul ca să
aducem sub control pandemia, deși numărul de morți va scădea drastic în cele
mai dezvoltate state după primele șase luni de vaccinare. Dușmanul numărul unu
va fi libertatea de a călători, care va face să fluctueze granițele între
comunitățile de imunitate colectivă pe care încercăm să le construim.
Presiunea
oamenilor de a avea o vară normală va fi o amenințare majoră. Legăturile
trans-continentale vor fi al doilea mare risc. Dar vor fi treptat controlate
prin testarea tuturor celor care călătoresc, ajutată de teste mai rapide. În
țările unde există suficientă democrație dar insuficientă educație (ca România,
dar nu numai…) vor fi plătite costuri semnificative de întîrziere datorită
opoziției la vaccinare.
2. Opinia publică a
pandemiei, nerăbdare și protest
Rezistența oamenilor față de
politicile anti-pandemie va crește pe măsură ce răbdarea lor scade și resursele
economice se diminuează. Deși numărul de infecții noi va rămîne multă vreme la
nivel ridicat și efectul vaccinării se va vedea la început doar în scăderea
fatalității, sensibilitatea publică la știri despre cine se îmbolnăvește sau
moare își va atinge limitele rapid și va deveni secundară în opinia publică,
unde alte subiecte, ca situația economică, școlară sau psihologică (plus
agendele grupurilor activiste precum schimbarea de climat) vor prelua iarăși
prioritatea. Departe de a dispărea, grupurile disidente online vor prolifera și
acolo unde vor găsi un canal politic vor marca puncte. Va mai dura cel puțin un
an pînă să vedem refluarea acestor mișcări și unele se vor transforma după
dispariția pandemiei, fără să dispară și vor mai fi cu noi, sub steaguri și
etichete diferite, și peste zece ani, pentru că au un public al lor, cu propria
orientare cognitivă și sensibilitate, care va găsi subiecte comune și după
pandemie.
3. Economia, viteze diferite
Economia își va relua
performanța foarte diferit de la continent la continent și de la țară la țară.
Toți depindem de performanța economiei americane și de normalizarea relației cu
Zona euro își va reveni greu cu stimul cu tot și europenii vor fi forțați să
dezbată și să rezolve chestiunile amînate pe moment, adică cine va acoperi
costurile enorme ale acestor împrumuturi pe termen imediat sau mediu, că nu pot
fi rostogolite către generațiile viitoare integral și perpetuu?
Evident,
răspunsul diferă de la cine se împrumută cu cost zero sau mai puțin – ca
forțată de pandemie la mai multă solidaritate ca de obicei, dar bătălia nu e
cîștigată, și nu se poate impune germanilor să plătească pentru italieni, greci
sau spanioli pentru veșnicie, sau partidele care propun asta vor pierde
alegerile în
face pe cei mai bogați europeni (în
unu la sută dețin o treime din avuție) să plătească o contribuție mai mare, dar
acest lucru nu e simplu logistic de rezolvat, cine are mai mulți bani știe
să-și plimbe averea. În orice caz va fi mare agitație politică pentru a găsi
resurse suplimentare de achitat nota de plată, pentru că nu o să avem
suficientă creștere economică în Europa să o acoperim exclusiv din creștere, oricum
nu în toate țările.
4. Uniunea Europeană, reconfigurare și fragilitate
După Brexit și pandemie, UE
va continua să se transforme, rămasă cu un singur hegemon (
în condițiile unei Franțe fundamental slăbite, cu o încredere în guvernare și
sistemul politic catastrofală. Germania se bazează mai mult decît se admite pe
dna Merkel și capitalul ei personal de încredere și va avea mari probleme să
creeze coaliții de guvernare coerente și stabile pe viitor, cu partidul verde
devenind principalul pol la stînga și creștin democrații erodați de Alternativa
pentru
trebui să se retragă în acest an (din nou), dar o va face? Nu e un an bun
pentru succesori, deși lupta e în toi. Ar fi bine și ca social democrații să
își găsească un lider care să îi reconstruiască, dar deși au de unde șansele nu
sunt prea bune pentru viitorul coaliției de centru stînga-dreapta. De
stabilitatea ei depinde viitorul întregului continent și menținerea fragilului
consens realizat în jurul unei rate comune de dobîndă măcar la împrumuturile
europene pentru relansarea economiei după
Statele cu bune guvernări mai mici – Olanda, Danemarca, Suedia vor încerca să
joace un rol mai mare după ieșirea engleză. Toate au electorate unde există și
o doză suficientă de euroscepticism liberal, care ar putea profita să învețe
ceva din Brexit. Dar, deși lucrez pentru unele din aceste guverne și le admir
sincer, nu cred că o să iasă vreo reformă europeană de fond. E foarte greu
pentru Comisia Europeană ca să mai învețe ceva, orice s-ar întîmpla în statele
membre sau în tribunalele europene, are prea multă putere. Compromisul
președinției germane cu Viktor Orban a fost rațional, Orban trebuie înfrînt la
vot, nu pedepsit la masa verde.
Toți cei are împing la o Europă organizată cu
Comisia Europeană jandarm și statele subordonate, și care vor continua pentru
că e în interesul lor, fiind vorba de grupuri care nu au cîștig de cauză la
nivel național sau sunt contra națiunii și își caută revanșa la nivel european
nu fac decît să accentueze fără să vrea tendințele de destrămare europeană.
5. Politica externă americană sub Biden, nu chiar așa
diferită
Oricît de fericiți sunt
europenii că au scăpat de Trump și de oripilați de aministiile cu care
gratulează pe toți traficanții de influență pe care i-a folosit se va vedea
repede că Biden are alt stil, dar nu integral altă politică. Cu o
îndatorată și mai sever pentru a stimula economia, chestiunea prea micii
contribuții a europenilor la NATO va rămîne pe tapet. Dacă Trump, care avea
relații bune cu Putin, a impus sancțiuni pentru conducta de gaz North Stream, e
greu de crezut că Biden va relaxa lucrurile în această privință. Americanii
sunt îngrijorați de influența economică rusească în Europa, mai cu seamă în
Germania, și vor continua să facă presiuni să o reducă. Unde vom vedea progres
este la ”multilateralism”- vor fi progrese la refacerea WTO (OMC), acordul de
la Paris, politica față de Iran, etc. Per total însă, acolo unde Trump nu
reușea că era prea excentric și mai ales izolat internațional, Biden nu va
răzbi nici el prea mult ca va reduce forța de împingere sau radicalismul
propunerilor, din motive diplomatice. Acesta e alt fel de a spune că influența
va crește, chiar dacă ostilitatea e posibil să mai scadă.
6. Rusia și China, subminare și occidentalizare
Rusia și
eficiență din ultimii ani acțiunea lor de subversiune a unui Occident care nu
mai e demult solidar și autoidentificat ca atare. Marele lor succes este
impunerea la nivel global a unui tip de capitalism propriu, ceea ce Branko
Milanovic numește capitalism politic, diferit de cel clasic de cumetrie
(”crony”), pe care îl predau eu la clasă, prin supraimpunerea unui obiectiv
geostrategic. Statul crează o clasă de capitaliști pe care îi poate ridica sau
scufunda prin metode fără legătură cu piața, dar ei servesc global țelurile
statului. China a uzurpat influența europeană în Africa, unde construiește căi
ferate și autostrăzi, dă ajutoare fără condiționalitate de bună guvernare, pe
scurt, e mult mai eficace decît era URSS în deceniul opt al secolului trecut.
Rușii se bat să controleze piața de energie și în America Latină, iar noua lor
înțelegere cu Turcia va supraviețui conflictului din Caucaz (
deja). Noile lor bănci de dezvoltare, cu care și
state din Occident cooperează din oportunism economic și miopie politică
subminează instituțiile Bretton Woods (FMI, Banca Mondială) prin care
Occidentul promova ordinea globalistă de tip liberal, ajutată și de slaba
capacitate a acestor instituții de a se reforma intern. Reziliența
extraordinară a acestor țări, care altfel dau și bîlbe istorice (vezi
încercarea de otrăvire a lui Navalny, acest George Simion rus) vine din
occidentalizarea spectaculoasă a elitei lor, formată în universități
occidentale și care a copiat tot know howul, și stilul de viață- desigur,
nu și valorile. Se vede că primele pot funcționa autonom față de cele din urmă
fără mari probleme…
7. NATO, un supraviețuitor,
dar nu un game changer
NATO va supraviețui
defecțiunii majore a Turciei, jucînd mai asumat rolul din ultimii ani, de
stabilizator politic, nu militar, în Balcani sau Orientul Mijlociu. Biden va
sprijini refacerea Alianței, unul din principalii cîștigători ai căderii lui
Trump. Schema europeană de apărare nu va ajunge niciodată un pericol pentru
NATO, care ar putea chiar cîștiga din ea dacă europeni reușesc măcar să facă o
cale ferată integrată de la Vilnius la Atena, ca să nu le mai ia o săptămînă să
se aprovizioneze cu necesarul militar pentru cîteva ore de luptă. Există la
NATO suficientă putere analitică pentru a continua o redefinire a rolului
alianței, iar alăturarea Suediei va aduce un plus de imagine.
8. Majoritatea UDMR-PNL+USR, supraviețuire și asalt
asupra administrației
Majoritatea înjghebată după
alegerile din 2020 la București va rezista în 2021 pentru că aceleași elemente
care au creat-o, președintele liberal și părțile din servicii secrete
amestecate în politică nu au o alternativă la ea. Dar avînd în vedere slaba
ei coeziune programtică și și mai slaba reprezentare publică (vreo 15% din
electorat) nu va realiza lucruri majore. USR+ va continua o agendă populistă
menită să le crească performanța la alegerile viitoare care va deturna atenția
de la subiecte reale și va consuma energie pentru pseudosubiecte ca numărul de
parlamentari, noi referendumuri inutile, etc. Noii veniți sunt cam prea
nerăbdători să distrugă orice insule de opoziție din administrație și au
schimbat numele ministerelor, inclusiv a celor care nu se comasează sau divid
ca să poată da afară și numi după bunul plac, deschizînd încă un val de
politizare în administrație (și procese). Deși fostul premier Orban a promis în
cele din urmă că Agenția Națională a Funcționarilor Publici își va recăpăta
rolul care i se cuvine, guvernul Cîțu e plin de lupi tineri cu colți lungi.
Ultimul lucru pe care îl vor e să consulte lumea sau să accepte ei cenzura unei
instituții, vor să își aducă înăuntru clienții și să se consolideze pe vreo
zece ani, după modelul de la USR, deci or să calce în picioare democrația
locală (s-a terminat cu domnia liderilor regionali, decretați toți baroni, deși
aceștia erau aleși totuși) și regulile administrației publice (iarăși va ploua
cu HG și ordonanțe, sub pretextul slabei majorități în Parlament).
În plus,
fondurile guvernamentale vor fi folosite pentru a controla primarii, singurii
care, avînd o bază electorală reală, se pot opune băieților de la centru
filtrați de servicii. Emil Boc, Nicușor Dan sau Allen Coliban nu se pot baza pe
mare ajutor ca să devină potențiali candidați la președinție de succes sau
măcar să cîștige un nou mandat data viitoare. Ilie Bolojan va rămîne doar
premierul ziariștilor, chiar dacă și premierul și miniștrii vor fi remaniați
frecvent. Primarii PSD, chiar dacă justiția indepedentă le va mai închide din
dosarele care erau mai ales politice, ca la Olguța Vasilescu, vor deveni –
mulți dintre ei- independenți sau se vor muta la PNL.
9. Reformarea sănătății publice, haos și contestare
Florin Cîțu va încerca să
țină o balanță de plăți pe cît posibil, deși va continua să se împumute ca să
plătească facturile și nu va identifica nici o sursă substanțială nouă de
venit, că nu sunt liberalii cei care să taxeze averile mari ca să plătească
factura Corona, sau să revină la taxarea progresivă – deși alte soluții nu
sunt. Mai periculoase vor fi încercările de a satisface lobbyuri private ca
firmele de asigurări din sănătate cu ”soluții” paralele cu totul cu problemele
(un raport al Curții
de conturi arată cum reformele de la guvernul Boc la Darius Vîlcov au
fost de succes în a colecta contribuțiile mai bine de la cele șase milioane
care plătesc pentru 18, și nu e nevoie de introducerea unei asigurări private
de sănătate obligatorii, după modelul pensiei private – aceasta nu ar face decît
să crească inegalitatea în accesul la servicii, de asta în țările occidentale
se discută renunțarea la ea).
Dat fiind că reforma din sănătate e dictată de
lobby-uri, nu de studii, ea va consta în gesturi populist simbolice, și deși va
beneficia de sprijin politic – de exemplu fonduri europene dirijate ca să îl
sprijine pe dl. Voiculescu, în care se investește de ani de zile ca să ajungă
în vîrf, dar nu vor fi rezultate măsurabile după un an. Avem noroc dacă măcar
se identifică și introduc acei indicatori care să permită măsurarea vreunui
avans. În sfîrșit, opoziție va fi, pentru că nici aici nu va fi consultare pe
fond, cum nu va fi nicăieri, deci centura de siguranță urmează drum accidentat
spre nu se știe ce.
10. Educația publică, rămâne cum am stabilit
Numirea cinică a lui Sorin
Câmpeanu, pe ideea că e un om ”de-al lor” care vine dintre rechinii educației
și vorbește limba rechinilor arată din nou că lobbyul rectorilor e cel care
dictează ce se va întîmpla, și nu studiile OECD sau testele PISA. Dl Câmpeanu
știe domeniul, a fost ani de zile rectorul uneia din cel mai corupte
universități și președinte al Consiliului Național al Rectorilor, organizația
care ar trebui să dispară ca să se schimbe ceva.
E evident însă și omul altora,
sau nu ar fi fost numit. Or să reușească cei care gîndesc asemenea numiri să
rezolve prin infiltrare ceva din marile probleme, digitalizarea,
abandonul școlar, impostura școlilor doctorale? Nu e probabil. Regulile sunt
deja create ca nici oamenii bine intenționați să nu poată face nimic. Membrilor
CNATCDU li se spune deja că ei trebuie să facă proba lipsei de calitate cînd
trimit la plimbare vreun plagiator care vrea să se fie abilitat, nu invers (pe
scurt, chiar la un plagiat dovedit poți deveni profesor dacă nu incluzi opera
plagiată printre cele din dosarul de avansare – juriștii ministerului
colportează că altfel plagiatorul poate da în judecată instituția și cîștigă).
Nu există la ora asta baza legală și administrativă clară pentru a curăța
educația, nici măcar în anexa raportului prezidențial de la România
educată (nu era nevoie de mai mult de două pagini). Nici USR nu o are,
nici nimeni. Deci nu are cum să vină, dacă nu pleacă de nicăieri!
În rest, rămîneți sănătoși,
puneți masca cînd vă apropiați sau mai ales cînd vorbiți cu alții și
redescoperiți muzica, lectura, alergatul și grădinăritul, care au ajutat mulți
oameni să rămînă normali în 2020. La mulți ani!”
Preluat de Iulian Rinder
