Aşa cum spuneam în
articolul ,, Analiza politică a deputatului APP de Braşov,
Francisc Tobă, la început de an (I)”, deputatul de Braşov, Francisc Tobă a
făcut pe data de17 ianuarie, la postul de televiziune BZI, o analiză a
politicii şi implicit a societăţii româneşti, atingând probleme cunoscute
opiniei publice dar şi clasei politice, dar care rămân mereu doar subiect de
revoltă şi promisiuni precum cea a pensiilor speciale, despre anul 2023 care a
început ,,în forță”, cu noi taxe și impozite, despre ritmul ilogic dar galopant
de îndatorare a ţării, despre banii aruncaţi pe vaccinuri, etc.
Deputatul de Braşov ce
reprezintă Alianța pentru Patrie în Parlamentul României a mai precizat că
împreună cu membrii partidului încearcă să apere interesele românilor şi că
această luptă este una destul de dificilă, de vreme ce globaliștiii au parte de
o susținere atât politică cât și economică din ce în ce mai mare. Totodată Francisc Tobă a explicat şi de ce Codrin Ștefănescu s-a
retras din funcția de lider al partidului. Despre acestea am vorbit în prima
parte a articolului. Însă prim-vicepreședintele partidului Alianța Pentru
Patrie (APP) a ţinut să definească şi relaţia sa, dar şi a partidului pe care
acum îl reprezintă în parlament, cu fostul, pentru o scurtă perioadă lider al
APP, Liviu Dragnea.
Astfel, deputatul Francisc Tobă i-a amintit lui
Liviu Dragnea de promisiunile făcute și nerealizate. Ce s-ar mai putea schimba
acum?
„Păi să știți că eu am intrat în APP la
rugămintea lui Liviu Dragnea şi a lui Codrin Ştefănescu. Eu eram deputat
neafiliat. Am avut o discuție în trei, discuție în care, dacă domnul Dragnea nu
are memorie selectivă, chiar i-am reproșat foarte multe lucruri. Tu, care ai
condus cel mai mare partid, spre exemplu, ai pus România într-o situație unică
din punct de vedere al relațiilor internaționale cu Japonia. Când primul
ministru a venit în țară, pe o vizită organizată cu ani de zile înainte, iar în
acel moment, domnul Tudose a fost eliberat din funcție sau și-a dat demisia, nu
are importanță… Păi, câtă minte trebuie să ai ca și om de stat să nu îl
primească pe regretatul premier Abe al Japoniei…
Apoi, atacul la George Simion, că vezi
Doamne, informațiile de la Coldea… Păi pe logica cea mai simplă, este foarte
clar că un ofițer de Intelligence, dacă își crește rețeaua de oameni de
influență, nu va spune decât unuia care face parte din curtea lui. Nu o să îmi
spună mie Coldea, pe care nici nu l-am cunoscut vreodată, că George Simion sau
Popescu, Ionescu este factor de influenţă în spatele căruia se afla el. Mergând
pe această logică, este foarte clar că și Liviu Dragnea ar fi trebuit să
raporteze atunci când a plecat din APP misiunea neîndeplinită. Pentru că nu a
reușit să facă ceea ce și-a propus și a plecat de bunăvoie, nu l-a dat nimeni
afară de acolo, invocând niște motive absolut puerile.
Dar atacul lui și la Codrin Ștefănescu
și la George Simion sunt atacuri de fapt care încearcă să arunce în derizoriu
ideea de suveranism. Da, el este un tip care practică suveranismul, în sensul
că pocnește din călcâie și respectă suveranitatea celui care dă comanda. Din
punctul ăsta de vedere el este un suveranist, dar în rest, nu a dovedit prin
ceea ce a făcut de-a lungul timpului că are o atitudine întradevăr de a proteja
interesele”, a spus Francisc Tobă.
Prim-vicepreşedintele APP, Francisc
Tobă: „Domnul Dragnea a venit iarăși cu povești”
De asemenea, Francisc Tobă spune că tot ceea ce face
acum Liviu Dragnea este doar propagandă, el dovedind deja ce a putut face și ce
nu a făcut. Toate aceste atacuri la adresa APP și nu numai, nu fac decât să
demonstreze decât disperare.
„A fost o discuție și despre doi și-un
sfert. Păi să ne aducem aminte că ultima legislatură, din care am avut onoarea
să fac parte, s-a hotărât demilitarizarea Poliției. Păi doamna Carmen Dan și cu
Dragnea au remilitarizat doi și-un sfert. Păi cum se poate, într-o
instituție demilitarizată prin lege, tu să faci o structură militară?! Și care?
Structura de informații și protecție internă. De ce? Ca să aduci din nou
pe masă forța ordinului militar direct. Nimeni nu și-a pus problema în
condițiile în care domnul general Predoiu a spsus de nenumărate ori că
Serviciile de Informații trebuiesc demilitarizate, ca peste tot în lume. Noi
mergem în continuare pe modelul importat din est, ca să spun așa.
Ei, domnul Dragnea, ne-a venit iarăși cu
povești că statul va face și va drege în perspectivă, că va reda demnitatea
polițiștilor și militarilor… Păi, domnu Dragnea, dumneata când erai pe
cai mari, eu nu am auzit să fi făcut vreo achiziție de armament promovând Legea
Offset-ului, care ne dădea posibilitatea să câștigăm și noi un ban.
Așa că, între vorbă și faptă, la domnu
Dragnea este cale bătătorită și foarte lungă”, a conchis deputatul de Braşov Francisc
Tobă.
I.R.