Știri

Aurelian PAVELESCU: SCOPURILE REALE ALE UE. NU SE MAI POATE ASCUNDE!

Fondatorii UE au văzut în punerea în comun a resurselor energetice a statelor ca principalul mijloc de ștergere a rivalităților istorice și evitarea războiului. Aceasta este ideea centrală a formării UE, sub forma Comunității cărbunelui și oțelului.

Ideea fost, însă, însoțită de condiționarea morală, democrația creștină fiind temeiul ideologic al UE.
Astfel, Europa urma să se redefinească, din nou, ca Europă creștină.

Principiul personalismului (libertatea persoanei legată de Dumnezeu) și principiul subsidiarității (care
pune familia în centrul construcției sociale, statale și comunității statelor europene) reprezentau chiar ideea Europei creștine în modernitate.

Odată instaurată prin minciună și forță ideologia neomarxistă, dictatorială, de adevăratele grupuri de asalt anti-creștine, proiectul Europei creștine a fost pulverizat.

Principala formulă de uzurpare a fost confiscarea de la națiuni a resurselor energetice de către o oligarhie auto-proclamată.

Ruptura a fost creată. Resursele au fost luate de la popoare și transformate în instrumente de putere discreționară, fiind cucerite instituțiile europene și instituțiile statelor.

Criza energetică uriașă în care lumea europeană a fost prăbușită este chiar opera puterii nelegitime neomarxiste care, prin sine însăși, nu slujește nici oamenii și nici națiunile.

Războiul împotriva oamenilor și națiunilor a acestei ideologii este necruțător și va lovi generații.

I.R.

Click aici pentru a urmări noul canal de WhatsApp Argumentul.ro.