Știri

Azi începe vaccinarea împotriva Covid 19

Azi, 27 decembrie 2020 începe vaccinarea împotriva Covid 19. Toate țările din Europa au primit vaccinul și trebuiau să  înceapă simbolic în același timp, asta deși Ungaria, Germania și Slovacia au furat startul începând de ieri.
Sâmbătă, 26 decembrie, Institutul Cantacuzino a recepționat prima tranșă de 10.000 de doze ale vaccinului dezvoltat de BioNTech și Pfizer. 
În primă instanță va fi vaccinat personalul medical, urmând ca la anul să fie vaccinate persoanele din grupele de risc, iar apoi, populația generală.


Vaccinarea, care va fi voluntară și gratuită, se va face pe bază de programare.

Prima persoană care va fi vaccinată este un cadru medical de la Spitalul Matei Balș din București.

A doua tranșă de vaccin, 150.000 de doze, ar putea ajunge la începutul săptămânii viitoare, iar în luna ianuarie sunt așteptate săptămânal câte 150.000 de doze.
Brașovul, va primi duminică 100 de doze de vaccin împotriva COVID-19 din cele 10.000 care au ajuns în țară, astfel că a medicii din Spital de Boli Infecțioase vor fi primii care se vor vaccina. Cea de-a doua tranșă de doze urmând să fie livrată peste trei săptămâni.

„Eu voi fi prima persoană din spital care se va vaccina… Cred că va conta foarte mult și exemplul personal. Noi am făcut sesiuni de informare în spital în care am încercat să arătăm tipul de vaccin, modul cum acționează, efectele secundare detectate până în prezent, la nivel mondial. Expresia pe care am folosit-o e că acest vaccin e ca un telefon smart față de vaccinurile pe care le foloseam până în prezent.

Am așteptat acest moment de când a început pandemia în România, din luna martie. Consider că este un moment istoric, poate pare un cuvânt mare, dar nu este suficient pentru a exprima ceea ce simt. Sunt conștientă că suntem toți vulnerabili în fața bolii, am văzut din păcate multe forme severe de boală sau forme cu sfârșit letal pe care nu am reușit să le întoarcem din drum, din păcate. Îmi e teamă, nu neapărat pentru mine, ci pentru cei din jur, astfel încât consider că sunt datoare să mă protejez pe mine ca să-i protejez și pe ceilalți”, a afirmat dr. Andreea Moldovan, directorul medical al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase din Brașov.
Sursa info: Cotidianul.ro & myTex.ro
Sursa foto: DCnews.ro
De Răzvan Negrea

Click aici pentru a urmări noul canal de WhatsApp Argumentul.ro.