Ieri Ministerul
Dezvoltării, a efectuat plăți de peste 185 de milioane de lei, pentru
investiții realizate prin PNDL
Printre beneficiari se numără şi patru
localităţi din judeţul Braşov, precum Augustin cu 533.972, 27 lei, Măieruş cu
1.339.804,26 lei, Vulcan cu 131,394,52 lei sau Ungra ce a obţinut 1.171.896, 47
lei.
În total Ministerul Dezvoltării,
Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) condus de braşoveanul Adrian Ioan Veştea,
a virat suma de 185.465.195,59 de lei, în vederea decontării facturilor pentru 236 de
obiective de investiții realizate prin etapele I și II ale Programului Național
de Dezvoltare Locală (PNDL).
Astfel, se spune în comunicatul de
presă, pentru etapa I, a fost plătită suma de 26.608.028,76 de lei pentru 36 de
obiective aflate în execuție, iar pentru etapa a II-a a programului, au fost
decontate 158.857.166,83 de lei pentru 200 de proiecte.
Situația
plăților efectuate este disponibilă pe site-ul MDLPA, la link: https://www.mdlpa.ro/pages/plati.
În
cadrul celor două etape ale PNDL, listele obiectivelor de investiții și sumele
alocate acestora sunt publice și pot fi consultate accesând pagina de internet
a ministerului, secțiunea Programe de Finanțare/Programe naționale finanțate
din bugetul de stat/Programul Național de Dezvoltare Locală PNDL, rubrica
Obiectivele de investiții, iar transferurile lunare sunt publicate în secțiunea
Plăți.
Astăzi
s-au acordat peste 394 de milioane de lei, pentru proiecte finanțate prin
Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny
Conform departamentului de comunicare al
Ministerului Dezvoltării, astăzi inistrul Adrian-Ioan Veștea a semnat, astăzi,
39 de noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții ”Anghel
Saligny”, în valoare totală de 394.063.208,41 de
lei.
Printre beneficiari se află şi două localităţi din
judeţul Braşov, respectiv Hărseni, cu o sumă de 920.000 lei pentru extinderea
reţelei de canalizare în cătunul Meliniş pentru tronsoanele 2,3 şi 4, iar
localitatea Comăna a obţinut 11.000.000 lei pentru înfinţarea sistemului de
canalizare menajeră în Comăna de Jos şi Comăna de Sus
Contractele, semnate împreună cu o parte dintre
beneficiarii proiectelor, vizează modernizarea infrastructurii rutiere,
construirea unor poduri, precum și înființarea sau modernizarea sistemelor de
alimentare cu apă potabilă, a rețelelor de canalizare menajeră, a stațiilor de
epurare și a sistemelor de distribuție a gazelor naturale.
”Continuăm dialogul constructiv,
susținem dezvoltarea echilibrată a tuturor regiunilor României și sunt sigur că
proiectele finanțate de Ministerul Dezvoltării vor deveni, treptat, realitate
și vor contribui la îmbunătățirea calității vieții oamenilor”,
a precizat ministrul Adrian-Ioan Veștea.
Anexă: Lista contractelor semnate
I.R.