Bagdadul în acest sfârsit de săptămână este în
lockdown; măsurile excepționale de siguranța au fost adoptate pentru vizita
fără precedent a papei Francisc, care în dimineața zilei de sâmbătă, șase
martie va vizita orașul antic Najaf, fondat în 791 d.H. astăzi cel mai
important centru religios șiit irakian. Etapa crucială a papei Francisc în
acest loc sfânt este întâlnirea cu Ayatollah Sayyid Ali Al-Husayni Al-Sistani,
lider al comunității șiite irakiene și director al hawza care în 2004 a
susținut lansarea alegerilor libere, aducând astfel o contribuție uriașă la
planificarea primului guvern democratic din țară. Întâlnirea va avea loc în
interiorul Moscheii din Imām Alī unde se afla reședința Marelui Ayatollah,
construită pe mormântul lui Alī, văr și ginerele lui Muhammad și primul om care
s-a convertit la Islam, considerat al treilea loc de sfinții șiiți, după Mecca
și Moscheea Profetului din Medina.
Următoarea etapă în programul poteficeluieste
locul unde potrivit tradiției s-a născut Avraam orașul Ur al Caldeilor,
cunoscut astăzi sub numele de Tell al-Muqayyar, care în arabă înseamnă
<dealul păcii> . Capitala anticului imperiu Sumerian care la sfârșitul
mileniului III î.Hr. a dominat peste toată Mesopotamia. Biblicul Avram sau
<patriarhul multora> este o figură care unește destinele evreilor,
creștinilor și musulmanilor, iar potrivit bibliei în orașul UR al Caldeilor
Avraam a primit poruncă de la Dumnezeu să meargă spre țara Canaanului, astăzi
în acest loc sfânt Papa duce un mesaj de pace și fraternitate.
La ora locală 18:00 papa Francisc se va
întoarce la Bagdad, în Catedrala Sfântul Iosif, unde va prezida o sărbătoare în
ritul caldeu. Prima piatră a Catedralei Sf. Iosif a fost pusă de patriarhul
caldeean Yusef VII Ghanima la 14 septembrie 1952, ziua Înălțării Sfintei Cruci.
O călatorie istorică plină de speranță, pace
și fraternitate într-un ținut mereu zbuciumat de conflicte să speram că
mesajele duse de papa Francisc vor fi primite cu brațele deschise și că vor fi
trainice.