Știri

Deputatul braşovean (APP) Francisc Tobă solicită: ,,Daţi-vă demisia de la guvernare, slugilor!”.

Deputatul APP de Braşov Francisc Tobă a avut o reacţie dură, dar logică, în contextul în care clasa politică românească a eşuat sublim în ceea ce priveşte integrarea noastră în Schengen. 

Astfel, corect spune acesta, după un MCV dovedit inutil timp de unsprezece ani – ca şi dovadă nefirească a unei amânări ilogice – iată că un stat cu mari interese în România îşi permite, cu argumente false, să poată să îşi manifeste ( din nou?) dispreţul faţă de România. 

Astfel, Austria prin refuzul acceptării integrării noastre în spaţiul Shengen, dând dovadă de dispreţ şi faţă de regulamentele U.E. şi, implicit faţă de subţirea – ca să fiu elegant în exprimare – clasă politică care ne reprezintă, arată că de fapt toate regulile şi regulemantele pe care le-am acceptat fără crâcnire timp de peste un deceniu reprezentau un simplu pretext. 

Iată, deci, ce spune deputatul Francisc Tobă: ,,Declaraţia politică pe care o susţin astăzi este:
străinii nu iubesc trădarea, dar îi iubesc pe tradători români. Daţi-vă demisia
de la guvernare, slugilor.

Voi cei din coaliţia de guvernare aţi trădat poporul
şi România în ansamblul ei. Voi cei din coaliţia de Guvernare v-aţi bătut joc
de naţia noastră, aţi umilit-o şi aţi înjosit-o adoptând cele mai cumplite
legi, trădătoare, umilitoare, înjositoare şi înrobitoare! Aceste legi sunt
anti-româneşti precum ,,legile liberalizării” energiei , ,,legile Justiţiei –Predoiu”,
,,legile off-shore”, ,,legea închiderii minelor”, ,,legea part-time”, ,,legea
porcului”, ,,legea educaţiei LGBT”. Aţi făcut toate acestea în numele unui presupus
ordin extern, numit MCV.

Aţi afirmat că faceţi toate aceste nenorociri la
adresa patriei şi a poporului roman, că dacă respectaţi cerinţele din MCV,
care, oricum, nu au nici o relevanţă şi în final au fost şi ridicate, România
va intra în spaţiul Schengen.

Aţi trădat, aţi minţit şi aţi înjosit Patria Mamă România
şi poporul ei, poporul român! Daţi-vă urgent demisia de la guvernare şi dispăreţi
la tomberonul istoriei! Francisc Tobă, deputat al Alianţei Pentru Patrie, deputat
de Braşov. Vă iubesc dragi români. Doamne ajută!”

I. Rinder

Alătură-te canalului de WhatsApp Argumentul.