La sfârșit de an 2021, mai exact pe 30 decembrie 2021, pe când jumătate de țară își pierdea timpul pe șoselele patriei pentru a ajunge la munte iar cealaltă jumătate la cozile de prin piețe, un ministru mai luminat dădea ordine acordând noi facilități sărmanilor magistrați din Justiția României.
Întrucât judecătorii și procurorii din România sufereau din cauza salariilor mici pe care le au, ministrul Justiției Cătălin Predoiu, a semnat în penultima zi a anului 2021, Ordinul nr. 6245/e prin care magistraților le sunt acordate o serie de noi facilități.



„ORDIN Nr. 45/e. privind stabilirea unor drepturi salariale
În conformitate cu dispozițiile art. 131 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 74 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare; […] Ministrul justiției emite următorul
ORDIN
Art. 1- Începând cu data prezentului ordin, drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și al curților de apel, precum și ale asistenților judiciari se stabilesc având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 lei, cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) și ale art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 2- Emiterea ordinelor ministrului justiției de stabilire a drepturilor salariale individuale conform prevederilor art. 1 se va realiza până cel târziu la data de 4 februarie 2022, acestea urmând a intra în plată in luna februarie pentru drepturile aferente lunii ianuarle 2022.
Art. 3 – Plata drepturilor salariale corespunzătoare perioadei cuprinse între data emiterii prezentului ordin si 1 ianuarie 2022, se va realiza ulterior, după asigurarea fondurilor necesare in bugetul Ministerului Justiției.
Art. 4 Pentru perioada anterioară datei emiterii prezentului ordin, drepturile salariale acordate prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea valorii de referință sectorială de 605,225 lei se vor achita eşalonat, potrivit dispozițiilor legale incidente.
Art. 5 – Direcția resurse umane și Direcția economică, din cadrul Ministerului Justiției, precum și curțiie de apel și tribunalele vor aduce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.”