Știri

„Dotore” și „Dr. Love” se despart


După punerea sub acuzare pentru luare de mită 800.000 $ în procesul de corupție împotriva fostului șef de guvern și președinte al Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, PRO România a decis convocarea Congresului Național Extraordinar pentru începerea demersurilor de întrerupere a fuziunii  celor două formațiuni politice; PRO România și ALDE.

Dacă la ultimile alegeri cei doi „Giganți ai politicii românești” s-au unit forțele pentru interesul personal, iată că acum se vor concentra să reprezinte cât mai fidel interesul electoratului propriu.
„Cele două partide își vor continua eforturile și lupta pentru apărarea celor loviți deopotrivă de criză și de actuala guvernare”, se arată în comunicatul de presă al Pro România.

Și cum orice minune durează doar 3 (luni de) zile, „combinația” din noiembrie în urma căreia membrii ALDE au candidat pe listele PRO România se va rupe în 26 februarie la ora 15:00!… când va avea loc Congresul (… al XIV-lea… ) Național Extraordinar al PRO România care se va desfășura online, pentru respectarea măsurilor de siguranță în contextul pandemiei.

Surse din interiorul formațiunii PRO-ALDE, ne-au relatat că cei doi „Titani”  s-au certat („Dotore” fiind supărat pe „Dr. Love”) datorită faptului că, după alegerile parlamentare din decembrie au  apucat pe drumuri diferite; unul la Parchet și altul la „Șomaj”.

Semnat Răzvan Negrea cu ușoară tenta de ironie

Alătură-te canalului de WhatsApp Argumentul.