Pentru ca nu sunt bani de școli sau spitale, dar progresismul ecologist bântuie ca o stafie U. E. și implicit România, s-au obținut fonduri în valoare de 300 milioane euro pentru „digitalizare, acțiune climatică și alte domenii de interes, finanțate din Planul Național de Redresare și Reziliență” ce vor fi intermediate de Banca Europeană de Investiții (BEI). Astfel ontractul de finanțare încheiat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) cu BEI a fost aprobat, de curând, în ședința de Guvern.
Finanțările în valoare de 300 milioane euro fac parte „Investiția 2 – Instrumente financiare pentru sectorul privat” , în valoare de 1,25 miliarde euro, din cadrul componentei 9 a PNRR – „Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare”, care include o serie de reforme și investiții menite să consolideze mediul de afaceri autohton. Contractul va fi gestionat de BEI conform modelului fondului de fonduri.
BEI va gestiona finanțarea de 300 milioane euro prin două sub-fonduri, cu alocări inițiale de câte 150 milioane euro, astfel:
Împrumut implementat direct de către BEI:
- suma alocată utilizată ca garanție în numerar pentru fiecare împrumut va fi stabilită de către BEI și nu va constitui mai mult de 35% din valoarea împrumutului BEI;
- este estimat un efect multiplicator de cel puțin 5,1 din valoarea fondurilor alocate;
- împrumuturile vor fi acordate pe o perioadă max.15 ani pentru sectorul energetic și de maxim 12 ani pentru toate celelalte sectoare.
Produs de garantare intermediat de BEI:
- riscul de credit va fi asigurat pentru fiecare tranzacție în parte, acoperind sumele neplătite în conformitate cu rata de garantare a împrumuturilor acordate de intermediarii financiari și până la acoperirea maximă a riscului. Rata de garantare va fi stabilită la 80%;
- garanția va fi acordată pe o perioadă de 15 ani (sau 25 de ani pentru proiectele implementate de municipalități). Pot fi incluse și împrumuturile către beneficiari finali cu o scadență care depășește durata garanției;
- este estimat un efect multiplicator de până la 6,25 din valoarea fondurilor alocate.
În cadrul celor două instrumente financiare gestionate de BEI, vor fi alocate fonduri astfel:
- min. 100 milioane euro pentru intervenții în domeniul climei;
- 50 milioane euro pentru intervenții în domeniul digitalizării.
Conform estimărilor, prin aceste instrumente vor fi acordate peste 25 de finanțări pentru întreprinderi mari (cu peste 500 de angajați și/sau o cifră de afaceri anuală de peste 50 de milioane euro), entități publice (municipalități) și vehicule cu scop special (Special Purpose Vehicle – SPV). Nivelul comisioanelor de management percepute de BEI a fost plafonat la 6% din sumă alocată, pentru întreaga perioadă de eligibilitate.
Suplimentar, viitoarele venituri obținute din gestionarea celor două instrumente financiare, inclusiv cele din rambursări, vor fi utilizate pentru acordarea acelorași tipuri de finanțări și după ce România va încheia implementarea PNRR, adică după 2026.
România beneficiază de fonduri în valoare de 29,2 miliarde euro pentru implementarea PNRR, din care 14,2 miliarde euro sub formă de granturi și 14,9 miliarde euro sub forma de împrumuturi. Deja de la începutul anului aproximativ 4 miliarde de euro au întrat în țară, dar până acum nu s-a cheltuit nici măcar un eurocent. Cum probabil banii nu stau în niște sacoșe pe holurile Guvernului bănuim că ajute bănci fac profituri frumoase din dobânzi gestionând aceste uriașe fonduri.
Iulian Rinder / 08-06-2022