Fostul consilier județean
Adrian Maxim a încetat din viață. De asemenea, acesta este cunoscut și ca cel
care a coordonat echipa care a creat primul computer ,,made în România”.
,,O veste cum nu dorim niciodată să primim a îndoliat organizația PNL
Brașov. Colegul nostru, Adrian Maxim, ne-a părăsit astăzi de dimineață și a
plecat spre lumea celor drepți. Ne exprimăm regretul și tristetea, dar ne vom
aduce aminte mereu cu placere de Adrian, cel ce a știut să fie apropiat de
colegii săi, vesel, spiritual și cu inițiativă. Dumnezeu să-l ierte!”, au scris pe pagina
de facbook cei de la Organizația PNL Brașov.
Adrian Maxim a creat primul computer fabricat în
România în 1985: Cobra
Pe lângă activitatea
politică, Adrian Maxim era cunoscut în orașul Brașov, dar și în toată România,
pentru proiectul ,,Cobra”, primul computer fabricat de români, în timpul
regimului comunist, chiar în orașul de la poalele Tâmpei.
Adrian Maxim a coordonat în
anul 1985 echipa Institutului de Tehnică de Calcul şi Informatică, care s-a
ocupat de implementarea de aplicații pentru proiectul ,,Cobra”.
Maxim a intrat in afaceri ca ,,primul om de la
Minolta”.
Prin ‘87, spunea ulterior acesta într-un interviu , ,,începusem să lucrez în colaborare cu concernul japonz Minolta. Mai
ştiţi reclama aia = de după 1990, n.r. – cu „chemaţi oamenii de la
Minolta”. Eu am fost primul om de la Minolta. Am organizat reţeaua de
distribuţie service copiatoare Minolta pe Transilvania. Am continuat să
colaborez cu ei până în 1993, între timp obţinându-mi şi o autorizaţie de liber
profesionist „Service Calculatoare şi Copiatoare Maxim”.
Retras cu forța din politică de PDL-iști din PNL
Adrian Maxim s-a retras
forțat de noua generația PDL infiltrată în PNL de câțiva ani din viața
politică și s-a ocupat doar de afacerea sa, business-ul de la Meding Computers,
înființat în anul 1992 împreună cu un grup de specialiști în domeniul IT,
proveniți din Institutul de cercetări pentru Tehnică de Calcul și Informatică –
Filiala Brașov. Era un om căruia îi plăcea umorul, nițel arogant, mândru că era
roman, dar și mulțumit de produsele pe
care el le concepea. De la IT la celebra lui pastramă de oaie, rețetă proprie.
Dumnezeu să te aibe alături,
Adrian Maxim. Îngerii să-ți fie aproape,
Iulian Rinder