Mâine, șefu’ statului Klaus Johannis a programat consultări cu părțile ce se vor face partașe la conducerea țării în următorii 4 ani.
Reprezentanții celor cinci partide parlamentare cărora le-a adus Moș Nicolae un loc în Parlament, precum și grupul parlamentar al minorităților naționale sunt invitați la Cotroceni începând cu ora 11:00 pentru a-și expune ideile lor despre formarea noului guvern.
Consultările de luni vor avea loc după următorul program:
Ora 11.00 – Partidul Social Democrat (PSD);
Ora 12.00 – Partidul Naţional Liberal (PNL);
Ora 13.00 – Alianţa USR-PLUS;
Ora 14.00 – Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR);
Ora 15.00 – Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR);
Ora 16.00 – Minorităţi naţionale reprezentate în Parlament.
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat joi seară că formațiunea sa va accepta invitația, dar medicul Alexandru Rafila, propus de partid ca prim-ministru, va lipsi din delegația PSD pentru că se află în izolare internă după ce a testat pozitiv cu noul Corona Virus
Joi a avut loc o întâlnire informală între șeful statului și președinții PNL, USR-Plus și UDMR. Potrivit co-președintelui USR-PLUS, Dan Barna, nici structura noului guvern, nici ocupația ministerelor nu au fost discutate, ci doar un calendar pentru discuțiile privind o viitoare coaliție de guvern de centru-dreapta. Începând de sâmbătă, vor avea loc discuții între reprezentanții celor trei formațiuni politice cu privire la prioritățile programului de guvernare și structura guvernului.
Negocierile decurg intr-un mod anost, USR încercând să profite la maxim de dorința lui Ludovic Orban ca PNL să dețină atât funcția de premier cât și președenția Camerei Deputatior, aceștia vizează trei ministere importante din viitorul cabinet: cel al Justiției, cel de Finanțe și Ministerul Dezvoltării.
De partea cealaltă, liderul UDMR Kelemen Hunor s-a implicat în discuție, exprimandu-si dorința de a primii doua ministere importante: pe cel al Mediului și pe cel al Sănătății.
De remarcat este faptul că, marele câștigător de la alegerile din 6 decembrie, AUR, nu este băgată în seamă de nici una din formațiunile politice ce se bat pentru guvernare.