Iată ce spune solicitarea
amintită:
,,Vin în atenția
dumneavoastră, cu privire la intenția Consiliului Județean Brașov, de a amplasa
pe raza teritorială a Comunei Prejmer, la o distanță foarte mică de locuinţele
noastre, o „groapă de gunoi” denumită Centru de Management Integrat al
Deşeurilor. Vă rog să reapreciaţi oportunitatea şi legalitatea unei astfel de
intenţii.
Vă reamintim că oricât de bine ar fi pus la punct fluxul tehnologic, acesta poate
fi întrerupt de diverşi factori umani sau tehnici, cu consecinţe păgubitoare pentru
sănătatea rezidenţilor comunelor Prejmer, Hărman şi Tărlungeni şi pentru mediul
înconjurător.
Sunteţi, desigur, informaţi despre sincopa care a durat ani de zile şi care a
dus la crearea unui adevărat focar de infecţie în Prejmer, când, cu cunoştinţa actualului
vicepreşedinte al consiliului judeţean, dl. Şerban Todorică Constantin, şi cu
consimţământul său, Hidro Sal SRL a ridicat un munte de gunoi în interiorul
Comunei Prejmer.
Vă rugăm, deci, să nu permiteţi ca interese personale ale unuia sau altuia, să
afecteze viaţa şi sănătatea locuitorilor celor trei comune, în condiţiile în
care în jurul Municipiului Braşov există zone potrivite, necultivate pentru
amplasarea Centrului de Management Integrat al Deşeurilor.
Un alt protest public pe
aceasta temă circulă pe faceebook: DE CE
NU VREM CMID LA PREJMER?
Se scoate din circuitul
agricol o suprafață de 13 hectare din cel mai bun sol.
Pe lângă cele 13 hectare
direct utilizate, vor mai fi afectate cel puțin 100 de hectare dintre
terenurile agricole limitrofe pe o rază de 500 m, precum și o suprafață de cca
un hectar necesar realizării drumurilor de acces din DN10 până la locație.
Pânza freatică de mică
adâncime, este un factor ce mărește cheltuielile de construcție a CMID,
riscurile de poluare a apei freatice, cât și transportul apei epurate prin
osmoză inversă pentru redarea ei rețelei hidrografice.
În timpul transportului
mașinilor cu gunoi, acestea traversează comuna Hărman pe DN11, generând
disconfort olfactiv și vizual, plus că prin volumul mare de gunoi colectat din
tot județul, se vor crea aglomerări rutiere la pasajul șoselei ocolitoare a
Brașovului la intersecția cu DN11, precum și la pasajul mult mai mic de la
intersecția DN11 cu DN10.
Distanța de parcurs până la
CMID în Prejmer, este mult mai mare decât distanța până la locația alternativă
CET Brașov, generând costuri suplimentare atât pentru transportul gunoiului
brut cât și pentru aducerea la depozitul FIN-ECO a gunoiului nereciclabil
obținut din procesul de sortare.
După cum știți, localitățile
Prejmer și Hărman au o pondere mare a veniturilor din agricultură, creșterea
animalelor și acvacultură, iar o astfel de investiție amplasată exact în
centrul arealului, ar fi un factor de risc major de poluare ale terenurilor și
a pânzei freatice, ar devaloriza drastic atât produsele obținute cât și prețul
terenurilor agricole în zonă.
Localitățile Prejmer și
Hărman au situri naturale protejate ce pot fi iremediabil afectate, respectiv
pădurile și mlaștinile eutrofe din Prejmer, arealul protejat al castorilor de
pe malul Oltului în Hărman, Dealul Lempeș, pajiștile unde se mai găsește încă
Laleaua Pestriță în Hărman, dar și două dintre cele mai frumoase cetăți și case
vechi săsești din Transilvania.
Amplasarea CMID la Prejmer
reprezintă un „pericol de infectare a panzei freatice care alimentează
Brașovul.
Zona Prejmer-Hărman
adăpostește cea mai bogata pânză de ape subterane din această parte a Europei.
Aici sunt amplasate și cele
45 de puturi forate din care se extrage apa potabilă care ajunge în
De ce vreti sa stricați un
echilibru natural?”
I.Rinder