Profesorul Ioan-Aurel POP, președintele Academiei Române vorbește
despre propaganda sexo-neo-marxită în universitățile americane. Nu comentăm,
doar redăm și vă rugăm să meditați la cele spuse de academician:
,,Un prieten vechi, încă profesor la o
universitate
de prestigiu, îmi spune că în instituția lui s-au introdus anumite cursuri
obligatorii pentru profesori, pe lângă cele cvasi-facultative pentru studenți.
Să mă explic: 70-80 de cadre didactice din departament/
facultate se strâng săptămânal într-un amfiteatru, unde li se predă o materie
numită Inclusion, pe românește „Includere”.
În cadrul acestor cursuri, lectori foarte bine instruiți, de
regulă și foarte tineri, vin cu toată dotarea modernă necesară și țin teoria
„corectitudinii politice”. De exemplu, într-o prelegere recentă, li s-a vorbit
„studenților” – unii „studenți” fiind profesori plini, în vârstă de 60-70 de
ani – despre panourile de afișaj (reclamă) de pe marginea autostrăzilor și
drumurilor în general, cu imagini ilustrative.
Un astfel de panou uriaș arăta două mâini expresive, care țineau
un nou născut; „profesorul” a teoretizat simbolul cuprins în acea reprezentare
și a impus ca, dacă mâinile sunt albe, atunci pruncul este obligatoriu să fie
negru sau ca, dacă mâinile sunt negre, atunci mica făptură trebuie să fie
galbenă și așa mai departe.
De fapt, nu s-au folosit deloc numele culorilor, ci formulări
perifrastice, fiindcă numele de „negru”, de exemplu, este „ofensiv” sau
„jignitor”. S-a mai spus că mâinile
respective nu trebuie unite cu un corp de femeie, deoarece maternitatea nu mai aparține doar femeii.
Altădată li s-a spus (impus) să dea copiilor, nepoților și
strănepoților care se vor naște nume neutre (unisex), precum Addison, Madison
sau Taylor, ca să nu aibă probleme când micuții își vor alege sexul.
Participanții la aceste cursuri sunt „monitorizați” foarte strict, li se face
prezența și li se evaluează activitatea.
Cei care vorbesc pe linia cursului sunt lăudați și promovați,
cei care tac sunt mustrați și monitorizați, iar cei care ar îndrăzni să critice
nu există, fiindcă ar risca darea afară din universitate.
Dar toți trebuie să asculte prelegerile cu religiozitate, să-și
ia o mină meditativă și foarte serioasă, să nu glumească sau să emită ironii în
legătură cu acele chestiuni considerate sacre.
M-am interesat și lucrul se confirmă în mai multe universități,
deși nu are aceeași intensitate și nu cuprinde aceleași forme peste tot.”
I.Rinder