În fiecare an Societatea
Germano-Română (DRG – Deutsch-Rumänische Gesellschaft) din Pforzheim (un oraș
din vestul landului Baden-Württemberg,
din Germania cu o populaţie de aproximativ 120.000 de locuitori ), la
inițiativa consiliului de conducere a asociației condusă de dr. Oana Krichbaum
– care este totodată și Consilier Local (CDU) ales la Pforzheim – organizează un
stand de promovare și vânzare a produselor românești, iar suma generată din
aceste vânzări este donată asociației „Menschen in Not” / „Oameni în
Dificultate”.
În ultimii ani această acțiune umanitară era organizată de Ziua României în
prezența ES domnul Ambasador Emil Hurezeanu. În acest an, datorită pandemiei,
nu a mai fost posibilă organizarea indoor pe 1 decembrie iar membrii asociației
s-au mobilizat exemplar și au organizat standul românesc în cadrul pieței volante
din
Ca în fiecare an a participat și Brașovul, reprezentat de fostul
consilier local timp de două mandate din partea FDGR, Cristian Macedonschi la
această acțiune cu produse deosebite donate de Sergiana, Mama Cozonacilor și
Asociația parteneră brașoveană „Smart City Brașov”.
„Chiar dacă parcurgem această grea
perioadă de pandemie mă bucur tare că am reușit să fiu prezent și în acest an
la Pforzheim și să susțin această acțiune frumoasă a comunității române de
aici. În fiecare an particip cu mândrie și promovez cu aceste ocazii
tradițiile, ospitalitatea și gastronomia brașoveană în Germania iar prin astfel
de acțiuni umanitare generăm știri pozitive despre românii din diaspora și în
special despre România. Țara noastră trebuie percepută în străinătate ca o
destinație europeană de excelență atât din punct de vedere turistic cât și din
cel economic, pentru investiții.” a declarat Cristian Macedonschi
președintele Asociației Smart City Brașov și membru activ al Societății
Germano-Române din Pforzheim.
Produsele aduse din Brașov, mezelurile, turtă dulce și mierea ecologică au fost
la mare căutare iar prin vânzarea lor brașovenii au contribuit substanțial la
donația realizată de asociația românilor din
Pe lângă produsele din Brașov membrii asociației din oraşule german au mai adus
prăjituri, dulcețuri, patiserie și siropuri românești produse de aceștia pentru
a susține această acțiune.
Toate produsele oferite s-au vândut în
mai puțin de 5 ore și au generat o sumă totală de 1.500 de Euro care va fi
donată asociației germane „Menschen in Not / Oameni în Dificultate”
„Cu astfel de acțiuni dorim pe de o parte
să facem cunoscute minunatele produse românești, iar pe de alta parte să
demonstrăm spiritul generos și solidaritatea membrilor noștri față de oameni cu
probleme și profund afectați de criză.
Le mulțumesc tuturor sponsorilor și partenerilor pentru generozitatea cu
care ne susțin an de an în promovarea imaginii pozitive a României. O
surpriză deosebită a fost turtă dulce personalizată cu sigla organizației
noastre. În urma acestei acțiuni am reușit să strângem suma de 1.500 de Euro pe
care îi vom dona asociației „Menschen in Not“.
Îmi doresc ca toți românii de peste hotare să fie adevărați ambasadori ai țării
noastre, să contribuie la promovarea turistică și a culturii gastronomice
românești, precum și la înlăturarea prejudecăților, care din păcate încă mai
exista.“ a declarat președintele Societății Germano-Române din
Pforzheim, doamna Oana Krichbaum.
Articolul apărut în presa germană pe aceasta temă îl puteţi găsi aici:
Iulian Rinder