Neregulile vechi de la
hotelul ARO încep să iasă la iveală. Şeful regional de la Protecţia
Consumatorului, Sorin Susanu, ne-a declarat că:
,,Am dat deja decizie de încetare a oricărei activităţi la tot ceea ce
înseamnă alimentaţie publică, la ei acolo, am închis restaurantul şi controlul
continuă pentru hotel. Să vedem dacă acesta întruneşte condiţiile pentru cinci
stele”.
Se pare că managementul
defectuos de acolo are efecte colatereale mult mai dure, aspecte asupra cărora vom reveni.
Pe de altă parte, din alte surse am mai aflat
că actuala conducere jigneşte constant angajaţii, îi umileşte şi le solicită favoruri. Mai
mult familia directorului Constantin Frăţilă
stă în apartamentul prezidenţial şi solicită, spun angajaţii, room-service-ul
pentru a li se aduce diverse produse gratuit.
Iulian Rinder