Există promisiuni electorale care se uită greu și există politicieni care speră că alegătorii le vor uita repede. George Scripcaru pare să mizeze exact pe această a doua variantă.
În campania electorală din 2024,
brașovenilor li s-a promis un proiect spectaculos: realizarea unui tunel
pe sub Tâmpa, care să facă legătura între centrul orașului și cartierul
Răcădău. Un proiect prezentat ca soluția salvatoare pentru traficul din
Brașov, o investiție de anvergură europeană, demnă de un oraș care își
dorește să privească spre viitor.
Astăzi însă, primarul apare într-un
material video publicat pe pagina sa de Facebook și vorbește cu
entuziasm despre lărgirea străzii Dobrogeanu Gherea, mutarea rețelelor
de utilități și îngroparea cablurilor electrice, lăsând impresia că
aceasta ar fi marea realizare pe care brașovenii o așteptau.
Numai că între un tunel prin munte și
lărgirea unei străzi este aceeași diferență care există între
construirea unui aeroport și asfaltarea parcării din fața lui.
Un
tunel presupune studii geologice complexe, proiectare inginerească,
foraje prin masivul Tâmpa, galerii de sute de metri, sisteme de
ventilație, iluminat, evacuare, securitate la incendiu și investiții de
ordinul sutelor de milioane de lei. Un asemenea proiect schimbă
fundamental infrastructura unui oraș și modul în care acesta
funcționează.
Lărgirea unei străzi presupune mutarea
unor stâlpi, îngroparea cablurilor, consolidarea unor ziduri de sprijin,
refacerea trotuarelor și adăugarea câtorva metri de carosabil. Este o
lucrare utilă, poate chiar necesară, dar este o lucrare obișnuită de
infrastructură urbană. Nu este revoluționară. Nu este spectaculoasă. Și,
cu siguranță, nu este tunelul promis brașovenilor. Iar pentru a înțelege și „deșteptul orașului”, nu este același lucru.
Ironia este că ideea tunelului nici măcar
nu îi aparține lui George Scripcaru. Ea exista încă din perioada
regimului comunist. Specialiștii de atunci au analizat această
posibilitate, însă proiectul nu a fost niciodată pus în practică din
motive tehnice și financiare. Cu alte cuvinte, primarul nu a venit cu o
idee nouă, ci a scos de la naftalină un proiect vechi de zeci de ani și
l-a transformat într-o promisiune electorală.
După alegeri însă, tunelul pare să fi
intrat într-o zonă de tăcere administrativă. Nu mai există studii
prezentate public, nu mai există termene, nu mai există surse de
finanțare și nici măcar explicații privind stadiul proiectului. În
schimb, brașovenilor li se cere să aplaude o lărgire de stradă.
Problema
nu este că strada Dobrogeanu Gherea se modernizează. Orice investiție
într-o arteră importantă este binevenită. Problema este că această
lucrare este prezentată ca și cum ar compensa dispariția unuia dintre
cele mai ambițioase proiecte promise în campanie.
În acest context apare însă o întrebare pe care administrația locală ar trebui să o lămurească fără echivoc: de ce această lucrare a devenit brusc atât de importantă și atât de urgentă?
În luna ianuarie 2026, Argumentul.ro publica articolul „Mia Dumitrescu, „sergenta” la PUZ-urile din Primăria Brașov.” (link: https://argumentul.ro/single.php?id=2723 ), în care erau prezentate informații privind imobilul construit de Ciprian Banciu
pe strada Dobrogeanu Gherea și aspecte referitoare la nerespectarea
autorizației de construire. În aceste condiții, este firesc ca
investițiile realizate exact în acea zonă să genereze întrebări și să
alimenteze suspiciuni în spațiul public.
Imaginea care se conturează este una
îngrijorătoare: marile proiecte promise tuturor brașovenilor dispar din
discursul administrației, în timp ce lucrările punctuale, din zone care
ridică semne de întrebare, avansează într-un ritm alert, mai ales atunci
când unui dezvoltator care a fost foarte atent cu primarul trebuie să i se întoarcă favorul, chiar atunci când acesta are nevoie de
o strada lărgită și de o parcare, nicidecum de un tunel.
Pe Scripcaru nu îl interesează de cetățeni!
Aceasta este percepția pe care administrația însăși riscă să o creeze
atunci când promisiunile făcute întregului oraș sunt abandonate, iar
prioritățile par să se mute spre proiecte despre care cetățenii se
întreabă dacă servesc exclusiv interesului public
Memoria
brașovenilor este pusă la încercare. Li s-a promis un tunel prin Tâmpa
și li se cere acum să creadă că îngroparea unor cabluri și lărgirea unei
străzi reprezintă același lucru. Dar brașovenii știu să facă diferența
dintre o promisiune electorală grandioasă și o lucrare de întreținere
urbană.
Concluzia este simplă și dureroasă. Când
un tunel electoral se transformă într-o simplă lărgire de stradă,
problema nu mai este infrastructura, ci credibilitatea celui care
conduce orașul. Iar dacă administrația crede că oamenii nu mai fac
diferența dintre străpungerea unui munte și mutarea unor cabluri
electrice, atunci nu Brașovul suferă de lipsă de viziune, ci conducerea
lui suferă de o boală politică tot mai răspândită: „Amnezia de Buruienești”.
O afecțiune care apare imediat după alegeri și al cărei principal
simptom este dispariția promisiunilor electorale din memoria celor care
le-au făcut.
