Diverse

„Șofrănel” sau „Regele Soare” și succesul în afaceri (partea a v-a)

În cursul zile de ieri, am primit de la unul dintre cititorii noștri un link însoțit de mesajul „Călin Donca face referire la voi”.

Cum a trecut ceva timp de când nu am mai scris despre autointitulatul „Regele Soare”, care încerca să-și spele imaginea în presa brașoveană pentru doar 200 lei/articol, foarte curios am dat click și am vizionat frumosul interviu sau mai bine spus reclamă pe față, în care atât moderatorul „emisiunii” iThink de la Antena 3 cât și latifundiarul de Săcele, fără a ne pronunța numele, nu au ezitat a ne transmite câteva mesaje.

Cum moderatorul și-a făcut doar meseria, așa cum a considerat de cuviință, a încasat și a prestat, nu vom riposta deoarece nu ne putem ridica la acest nivel. În ceea ce îl privește pe „Regele Soare”, vom proceda la fel, și încă sperând la faptul că orcine în Romania poate face câteva milioane de euro cinstit, îi vom răspunde acestuia cu un singur cuvânt: „CONEXARE”. Deci se pare că cele scrise de către Argumentul.ro până acum, încep să prindă contur.

În partea a IV-a a articolului „Șofrănel” și succesul în afaceri”, promiteam că vom reveni cu detalii referitoare la contractul prin care Călin Donca le promite colaboratorilor săi o bio-îmbogățire eternă, așa că profitând de context ne vom ține de cuvânt.

Așadar să începem:

După prezentarea părților, firma lui Donca, DONCA ENERGY SRL este  vânzător, iar tu investitorule ești cumpărător, ne este prezentat obiectul contractului de vânzare – cumpărare, care „îl constituie vânzarea, respectiv cumpărarea de panourilor fotovoltaice necesare producerii unei puteri instalate de ____ kW având o valore totala a contractului de _________. Valoarea a fost achitată de cumpărător anterior semnării contractului.”

Cu alte cuvinte, „banii înainte ca la c..ve”, iar după ce Donca s-a văzut cu banii tăi în cont, când are timp, semnează și contractul.

Exceptând faptul că într-o afacere normală, bazată pe încredere, întâi se semnează contractul iar mai apoi se fac plata și livrea, am avea și noi o întrebare: Având în vedere ca mai mult ca sigur ce folosește Donca, sunt chinezării, de ce să nu cumpăr direct de pe Wish sau chiar de pe Alibaba (unde pot să și negociez)?

„INVESTIȚIA
Investitorul/Cumpărătorul poate efectua comenzi prin contact direct la numărul de telefon 0731900100 efectuând plata prin una dintre modalitățile indicate. Odată plătite, panourile sunt disponibile pentru achiziție în limita stocului. Prin plata comenzii, Cumpărătorul consimte că toate datele furnizate de acesta, sunt corecte, complete și consimte că Vânzătorul poate sa îl contacteze și/sau anuleze comanda efectuată returnând suma.”

Deci cum? După ce ai făcut plata, începi să bați mătănii pentru ca Cel de Sus să te ajute, iar panourile, de pe acum ale tale, să fie în stocul firmei lui Donca? În caz contrar cândva, nu scrie când, suma îți va fi returnată. În tot acest timp, Donca și ai lui rulează liniștiți finanțele tale.

Parcă așa era și la Caritas și la FNI, nu?!?…

Pentru că pe „rege„, asta îl interesează cel mai mult, plata, este una cât se poate de simplă. Ai contul, virezi banii în baza unei facturi proforme, iar abia după ce Donca vede banii, îți emite factura fiscală și contractul.

Am putea spune, eficiență maxima pentru firma lui Donca. Oare aceasta este metoda  care a generat atâtea diferențe între achiziții și livrări, despre care scriam în articolul „Șofrănel” și succesul în afaceri (partea a II-a) – Deduceri ilegale de TVA în valoare de aproape 200.000 euro?”

Dar cum un rege adevărat se gândește la supușii săi și „Regele Soare” se gândește la cei mai puțin potenți … financiar, așa că a croșetat și un contract de închiriere, prin care după ce ai cumpărat panourile de la el, i le închiriezi tot lui pentru o chirie reprezentând o cotă parte din curentul produs de panourile tale.

Cu alte cuvinte, tu cumperi panourile de la Donca, îi generezi acestuia un profit, după care i le închiriezi, ca din profitul investiției tale, el să-ți dea doar o cotă parte.

Pe lângă această inginerie, pe o perioadă de 20 de ani, tu proprietarule, nu ai dreptul de a-ți stânjeni chiriașul în timp ce acesta face profit cu bunurile tale: „Proprietarul se obligă să pună la dispoziția Chiriașului bunurile specificate în factură, nu va stânjeni Chiriașul în exercitarea dreptului de folosință asupra bunurilor”.

În cazul în care, vrei să reziliezi contractul, îl notifici pe Donca cu 60 de zile înainte, ca acesta să aibă timp să găsească un al investitor în locul tău, după care pe propria-ți cheltuiala, îți iei panourile din parcul lui. Dacă îți expira acest Drep, Firma lui Donca poate folosi panourile ca și cum acestea ar fi ale ei, fără să-ți mai plătească nicio chirie.

Inteligent, nu?

În schimb, dacă Donca vrea să rezilieze contractul, o poate face oricând printr-o notificare a cărui termen nu este prevazuta în acest contract, urmând ca mai apoi sa te trezești cu panourile la ușă.

În încheiere, urându-vă o colaborare cât mai lungă alături de „Regele Soare”, fără să mai insinuăm că afacerea poate fi o mare „ȚEAPĂ”, am avea totuși o întrebare la care cu siguranța nu vom avea răspuns: Oare câți proști a găsit Donca până acum?

Răzvan Negrea ★ 01-08-2023

Click aici pentru a urmări noul canal de WhatsApp Argumentul.ro.