Editorial

Allen Coliban!!! avem nevoie de o tragedie și la Brașov pentru ca lucrurile să intre în normalitate?

De notorietate este deja faptul că în după-amiaza zilei de 26 august 2023, în localitatea Crevedia județul Dâmbovița, au avut loc trei explozii soldate cu morți și zeci de răniți, la o stație GPL care nu deținea autorizație de funcționare.

Exprimându-ne compasiunea față de toți cei care au suferit în urma regretabilului eveniment, ne mutăm pe plaiurile brașovene și constatăm că și în urbea administrată de către primarul pe care „atât l-a dus mintea”, sunt locații în care agenții comerciali își desfășoară activitatea fără a deține autorizații de funcționare și în care se întâmplă lucruri nu tocmai legale.

Deși am fost avertizați despre repercusiunile nu tocmai prietenoase care s-ar putea răsfrânge asupra noastră pentru faptul că scriem despre activitățile firmelor fraților Mihăiță și Sorin Doroftei, considerăm moral să tragem în continuare semnale de alarmă referitoare la modul nonșalant și indiferența cu care administrația Coliban tratează lucrurile și în fiecare sfârșit de săptămână permite tulburarea liniștii publice și a riveranilor din zona terasei unuia dintre barurile ce aparțin mai sus menționaților.

În data 25.06.2023, scriam despre o tentativă de omor pe terasa unui cazino din Brașov. Cazinoul respectiv aparține lanțului Las Vegas, iar pe fondul consumului de alcool, la ora 4 dimineața un tânăr și-a înjunghiat pe trotuarul din fața barului, rivalii de pahar cu care petrecuse în acea noapte.

Deși activitatea de vânzare a băuturilor alcoolice în locația respectivă se face prin cadrul SC TECVIVO SRL cui: 39889244, societate care are obiect de activitate principal închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate, adresa punctului de lucru nu este una conformă cu realitatea și nu deține aviz de funcționare pentru o asemenea activitate, emise de către Primăria Brașov și ISU Brașov, se pare că, amenzile și controalele Poliției Locale nu sunt o bună practică în stoparea fenomenului, iar „Orașul lui Coliban, este un sat fără câini”.

Într-unul dintre articolele „dedicate” acestui subiect, spuneam că modalitatea de tergiversare din partea reprezentanților cazinoului, va fi aceea de contestare în instanța a proceselor verbale de contravenție emise de către Poliția Locală Brașov.

Din păcate și de această dată redacția noastră a avut dreptate.

În data de 16.08.2023 după aproximativ o lună de la întocmirea procesului verbal BVPL 0088241 emis de către Poliția Locală în 18.07.2023 și cu două zile înaintea intervenirii tardivității, reprezentanții legali ai TECVIVO SRL, au contestat în instanță documentul de sancționare, trăgând astfel de timp și prelungind starea de ilegalitate a activității agenției imobiliare pe care o desfășoară în barul LAS VEGAS situat la adresa bd. Alexandru Vlahuță nr. 59 bloc. 141 (nicidecum bloc.142 așa cum figurează la deschiderea punctului de lucru).

Ca fapt divers, pentru obținerea avizului de funcționare, conditie obligatorie este ca societatea să folosească cod principal de activitate CAEN 5630 – Baruri și alte activitati de servire a băuturilor, nicidecum 6820 – închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate, semn că reprezentanții firmei, nici nu au de gând să intre în legalitate. 

Un al doilea proces verbal de contravenție emis de către aceeași Poliție Locală solicitată telefonic pentru tulburarea liniștii publice, este PL 0062629/08.08.2023.

Un al treilea proces între SC TECVIVO SRL și Poliția Locală Brașov, este dosarul nr. 19835/197/2023, în care se solicită anularea procesului verbal de contravenţie PL 0062621/06.07.2023, emis de către aceeași instituție aflată în subordinea oamenilor care au primit conducerea prin „dedicație” din partea primarului.

Cel de-al patrulea proces în care Poliția Locală Brașov, (prin reprezentant legal) este reclamant, iar Tecvivo SRL are calitatea de pârât este dosarul nr. 16605/197/2023 inregistrat în 04.07.2023 și are ca obiect „obligaţia de a face„, adică Poliția Locală Brasov a solicitat în instanță ca societatea să intre în legalitate.

Din păcate, din cauza vacanței judecătorești de care magistrații beneficiază în fiecare an, cele patru procese încă nu au termen, semn că „distracția” va mai continua mult și bine, mai ales că din cauza incompetenței Primăriei Brașov, localul cu pricina este SINGURUL BAR DINTRE BLOCURI care beneficiază de privilegiul programului NON-STOP.

Având în vedere cifrele contabile pe care această societate le-a înregistrat în ultimul an contabil (cifră de afaceri 139.430.797 RON și profit 14.222.596 RON), se pare că aceste amenzi, nu fac parte din categoria „probleme existențiale” în cadrul firmei, astfel încât patronii își permit liniștiti să încalce legea și să își urmeze în voie programul, sfidând autoritățile (incapabile) locale și tuburând bunăstarea locuitorilor din zonă.

Deși am încercat să obținem un punct de vedere oficial din partea reprezentanților Las Vegas, după o tentativă de tergiversare a apariției articolului și două discuții telefonice avute cu juristul societâții, până la data publicarii prezentului material, nu am primit niciun răspuns.

Concluzionând și păstrând proporțiile față de tragedia ce a avut loc săptămâna trecută la Crevedia, îl întrebăm pe Allen Coliban, primarul care probabil din cauza faptului că nu are cuvintele la el nu oferă puncte de vedere decât presei aservite, dacă este neapărat necesar ca următoarea tentativă de omor ce sperăm să nu se producă în zonă, trebuie să se soldeze și cu un deces astfel încât domnia sa să ia măsuri ca Brașov să nu mai fie ca în westul sălbatic?

Oare ambiția de a nu acționa din cauza faptului că aspectele sesizate de către presa incomodă domniei sale este mai importantă decât siguranța cetățeanului?

Răzvan Negrea ★ 29/08/2023

Alătură-te canalului de WhatsApp Argumentul.