De notorietate este faptul că în România, pentru a cumpăra tăcerea, actuala clasă politică contribuie din abundență cu sume colosale către reprezentanții presei.
Din nefericire Brașovul nu face excepție, iar redacția Argumentul.ro în nenumărate rânduri a scos în evidență modalitatea prin care se produce acest fenomen: ASERVIREA PRESEI.
Dacă în regimul de trista amintire ce a păstorit Brașovul între oct. 2020 – oct. 2024 „combinațiile” sau mai academic vorbind plata se făcea la vedere, fie prin atribuiri de contracte publice, fie prin intermediul AMB, mai nou totul se face într-un cadrul legal, prin vot exprimat în Consiliul Local.
Spre exemplu:
În data de 04.05.2025, în prima parte a articolului „Jurnaliștii „Caca-Pișu”” (link: https://argumentul.ro/single.php?id=2476 ) scriam despre cum oscilează anumiți „jurnaliști” între cerșetorie, șantaj și deontologie sub pretextul: „Aia a fost oferta, domnu. Nu s a materializat”.
„Biz Brasov – Stirile care contează în Brașov” este un site on-line în care își expune părerile autointitulatul „cel mai buni jurnalist al orașului”. Asociat cu 55% în BIZ AFACERI MEDIA SRL (CUI:35930596), Ovidiu Vrânceanu îi mai are parteneri de „afaceri media” pe Martinescu Aurel Ovidiu care deține 20% din firmă, Gâlea Marian cu 15% și pe Zaharia Adrian ziz „ZARUL” – un respectat „om de afaceri”, mai ales prin Restaurantele Sergiana…

Societatea este administrată de către Marian-Adrian Gîlea care mai deține funcția de președinte la Fundația FANZIN și în același timp este fondator și director general la ZILE ȘI NOPȚI, SUNETE și CINEMAP.
În mandatul Coliban, printr-o strânsă legătură între Ovidiu Vrânceanu și „Eroul de la Bakhmut & consoarta cea penală”, Biz Afaceri Media SRL încasa lunar aproximativ 4000 lei de la slugarnicii AMB ai primarului, cei de la FANZIN (și implicit și BizBrasov) au încasat prin achiziții directe, după cum urmează:
- de la Centrul Cultural Apollonia Hirscher (aflat în subordinea primăriei) atribuire DA36198454 din 25.07.2024, suma de 36.604,05 RON / 7.320,80 EUR pentru Refacturare bilete avion artiști scena Apollonia la Brașov Jazz & Blues Festival;
- de la Primăria Brașov atribuire DA34590946 din 28.11.2023, suma de 40.000 RON / 8.000 EUR pentru servicii de proiecție de filme la Cinema Astra ce au constat în 55 de proiecții cinematografice în valoare de 145 Euro/proiecția (perioada 30 noiembrie 2023 – 7 ianuarie 2024);
- de la Primăria Brașov atribuire DA31948743 din 21.11.2022, suma de 27.990 RON / 5.598 EUR pentru același tip de servicii de proiecție de filme la Cinema Astra.

În tot acest timp, În BizBrasov, Allen Coliban și USR erau întruchiparea binelui, iar Scripcaru și PNL erau îngerii Apocalipsei.
După schimbarea primarului, Excelența Sa Vrânceanu a schimbat și el macazul iar lucrurile s-au inversat.
De ce?
Pentru că FANZIN trebuie să își continue activitatea de tocat bani publici, iar „Jurnalistul „Caca-Pișu” nr. 1” al orașului trebuie să nu moară de foame.
Astfel, în 28.04.2025, prin HCL nr. 232 se aproba „colaborarea dintre Municipiul Brașov și Asociația Culturală Fanzin pentru organizarea evenimentului “Braşov Jazz & Blues Festival”, în Piața Brassai și Parcul Nicolae Titulescu din Municipiul Brașov;”
Inițiator: „Vulpoiul GEO”.

Ciudat este faptul că nici în HOTĂRÂREA Nr. 232 din data de 28 aprilie 2025 (link: https://www.brasovcity.ro/ro/consiliul_local/consultare_registru_hcl/2025/0/0/232#HCLNO232 ) și nici în Acordul de Colaborare (link: https://extranet.brasovcity.ro/Registratura/Fileo.aspx?id_registratura=1®istru=HOT&nr=314855&an=an&id_fisier=6798 ) nu este specificată valoarea financiară de care se vor bucura cei de la FANZIN pentru ca George Scripcaru să nu fie „terfelit” în BizBrașov.
Presa scrisă
Cum în Brașov încă mai există și presă scrisă, BZB (tiraj 1.100 buc./zi) și Transilvania Expres (tiraj 800 buc./zi) iar în aceste ziare trebuiesc să apară doar realizările Primăriei Brașov, în data de 30 Aprilie 2025, instituția binefăcătoare a Brașovului atribuia contractul DA38010986 în valoare de 49.590 RON / 9.918 EUR, către GLOBAL WORK&TRAINING COMPANY SRL, obiectul contractului fiind: „SERVICII DE PUBLICITATE ÎN PUBLICAȚII LOCALE ȘI NAȚIONALE Activităţile ce corespund rezultatului final al contractului şi a rezultatelor intermediare aferente, în raport cu serviciile și responsabilitățile stabilite prin caietul de sarcini sunt: 1. Publicare anunțuri în cotidienele locale Transilvania Expres și Bună Ziua Brașov (cotidiene format tipărit, apariții zilnice luni-vineri) – Sub formă de anunțuri la mica publicitate, în pagină de publicitate, alb-negru Oferta depusă este valabilă pentru oricare dintre cele 2 cotidiene locale (Transilvania Expres, Bună Ziua Brașov). 2. Publicare anunțuri în cotidianul național Jurnalul Național (publicație format tipărit, cu apariții zilnice luni-vineri) Sub formă de anunțuri la mica publicitate, în pagină de publicitate, alb-negru”.

GLOBAL WORK&TRAINING COMPANY SRL (CUI: 15298623) aparține domnului Moroșanu Luchian care a închis până acum, nu mai puțin de 22 de societăți, printre care TEX-SERV SRL, TEX-INFO SRL, TIPOTEX SA sau ARCA PRESS SRL, deci cu alte cuvinte, sperăm să nu greșim când spunem că domnul Moroșanu este un fost copil de casa de-al lui „TICĂ” (Stoica Enache) și implicit și al lui …
Întrebat despre această atribuire, primarul George Scripcaru a relatat faptul că nu are cunoștință despre aceasta.
Punctul de vedere al reprezentanților delegați ai Primăriei Brașov a fost următorul:
„Municipiul Brașov, ca autoritate publică, conform prevederilor legale, în cadrul unor proceduri, are obligația de a publica, în mass media locală și/sau națională, anunțuri sau informații de interes general, cum ar fi: anunțuri privind organizarea unor licitații publice, anunțuri privind elaborarea unor Planuri Urbanistice Zonale, anunțuri de mediu, anunțuri de participare proiecte, anunțuri ridicare autoturisme abandonate, anunțuri începere lucrări, anunțuri mediu, etc. Aceste anunțuri se publică la solicitarea serviciilor de specialitate, în cotidianul local sau național menționat de acestea. Derularea acestui contract se face prin intermediul Serviciului Comunicare, Relații Externe și Turism.”

Având în vedere faptul că derularea acestui contract se face prin intermediul Serviciului Comunicare, Relații Externe și Turism, tindem să dăm crezare primarului George Scripcaru care nu a știut despre încheierea acestui contract.
Concluzionând și exceptând faptul că aceste costuri foarte mari comparativ cu impactul nu se justifică, dar din păcate legea îi obligă să apeleze la ziare tipărite, încheiem prin a-l cita pe Martin Luther: „Oamenii fac războaie, dar pacea (fie ea și între Primăria Brașov și presa locală) este lucrarea lui Dumnezeu.”
★ 02.06.2025 ★