De peste trei decenii, corupția rămâne una dintre cele mai profunde răni ale societății românești. De la contracte publice umflate și funcții oferite pe criterii politice, până la birocrație sufocantă și lipsa de răspundere, fenomenul a devenit un obstacol major în calea dezvoltării reale. Totuși, cât de gravă este corupția din România în comparație cu celelalte state europene
Potrivit datelor publicate de Transparency International în ultimii ani, România se află constant în jumătatea inferioară a clasamentului european privind percepția corupției.
România se confruntă în special cu o corupție instituționalizată, adică infiltrată în aparatul administrativ, politic și economic.
Licitațiile publice trucate, numirile politice în instituții cheie și interesele de partid care depășesc interesul public sunt formele cele mai vizibile.
În Europa de Vest, corupția există, dar are altă natură: se manifestă mai ales prin lobby excesiv, influență corporatistă sau evaziune fiscală la scară mare, nu prin „plicuri” și funcții cumpărate. Diferența nu este neapărat de moralitate, ci de nivelul de sofisticare al mecanismelor corupte.
Un capitol esențial în comparație este eficiența justiției.
În România, Direcția Națională Anticorupție (DNA) a fost, în ultimul deceniu, un pilon important în combaterea marii corupții, trimițând în judecată politicieni de rang înalt, miniștri și primari. Totuși, presiunile politice și modificările legislative frecvente au încetinit progresul.
În schimb, țări ca Franța sau Germania tratează cazurile de corupție cu mai multă transparență și predictibilitate juridică. În țările nordice, simpla suspiciune de corupție poate duce la demisii rapide — un reflex moral încă rar întâlnit în România.
România moștenește un sistem post-comunist marcat de clientelism, neîncredere în stat și o toleranță socială ridicată față de abuzuri. În multe regiuni, „mica atenție” sau „aranjamentul” sunt încă percepute ca normale.
În țările vestice, educația civică și respectul pentru lege au fost consolidate de generații întregi. Acolo, integritatea nu este o opțiune morală, ci o condiție de bază a funcționării statului.
În concluzie, România nu este cea mai coruptă țară din Europa, dar rămâne una dintre cele mai vulnerabile. Diferența majoră față de statele occidentale nu stă doar în faptele comise, ci în reacția societății și eficiența instituțiilor care le sancționează.
În timp ce în nordul Europei corupția ruinează cariere, în România încă ruinează încrederea cetățenilor în stat.
Doar printr-o reformă profundă a educației civice, o presă liberă și o justiție independentă se poate spera că, într-o zi, România va ajunge să nu mai fie privită ca un exemplu negativ, ci ca un model de redresare.
★ 04.11.2025 ★
