Într-un colț imaginar de oraș, spre exemplu pe strada De Mijloc, acolo unde estetica se întâlnește cu ambiția și cu reclamele lucioase de pe internet, își desfășoară activitatea un „maestru al remodelărilor moderne”, un fel de artizan al trupurilor nemulțumite de gravitație, timp și oglinzi. Mai pe românește, un vraci născut lângă un butuc de poamă între Nistru și Prut, care transformă țâțele în „țâțoaie” și „mufarinele” nefericitelor din „Lumea Bună” a Brașovului în portrete

Despre Adi’ Niculai „fiul lui” Costea slavonul, legenda urbană spune că ar fi venit de pe meleaguri unde vinul e mai celebru decât diploma, iar bisturiul are uneori aer de baghetă magică improvizată. Dacă ar fi să dăm crezare glumelor din zona de cafenea medicală, în lipsa pacienților dispuși să-și rescrie biografia corporală, se zvonește că își exersează precizia pe orice obiect care îi trece prin față – de la forme geometrice discutabile până la cocoașe de animale de la grădina zoologică.

În lumea lui, fiecare problemă are o soluție simplă, tradusă direct în tarife clare (31.460 lei o liposucție sau 14.520 lei o abdominoplastie), afișate cu mândrie ca într-un meniu de restaurant exclusivist: „o ajustare aici”, „o reconfigurare acolo”, „o mică sculptură în zonele cu personalitate excesivă”. Prețurile sunt suficient de precise încât să te facă să te întrebi dacă plătești operația sau experiența spirituală de după creditul bancar.

Colegii, între două consultații și un oftat profesional, adoptă de regulă o poziție diplomatică, acel clasic „noi nu recomandăm, dar nici nu interzicem, fiecare cu riscul lui”. Tradus din limbaj medical: „intră pe propria răspundere și eventual cu un prieten care știe să sune la 112”.

În perioada de după formarea profesională, aceeași legendă urbană spune că drumul spre „măiestrie” nu a fost unul liniar, ci mai degrabă un laborator al încercărilor repetate, în care teoria a fost testată direct pe realitatea familială și ușor de convins. În lipsa unui portofoliu solid, practica ar fi continuat pe diverse „mame-soacre”celebre în spațiul radiofonic, transformând intimitatea domestică într-un soi de stagiu clinic informal, experimental, unde granița dintre încredere și improvizație devenea tot mai subțire. Până la urma urmei, o mână de bărbat rămâne o mână de bărbat, fie ea și a lui… ginerică.

Bineînțeles, într-o astfel de poveste, nu lipsește nici dimensiunea digitală: internetul, acest arbitru implacabil al reputațiilor moderne, oferă întotdeauna ecouri contradictorii. De la elogii prudente până la comentarii rezervate, imaginea publică se construiește ca un mozaic imperfect, în care fiecare piesă reflectă mai mult percepția decât realitatea și mai mult emoția decât evaluarea profesională.

Desigur, internetul – acel tribunal modern fără cod penal – este plin de opinii. Unii spun că rezultatele sunt „interesante”, alții că sunt „experimentale”, iar cei mai optimiști le numesc „opere în curs de reinterpretare”. În acest univers, chirurgia estetică nu mai e doar știință, ci și artă abstractă, uneori înțelegi lucrarea, alteori doar o contempli și încerci să nu clipești prea des.

Și totuși, dincolo de ironie, dar mai ales dincolo de „mama-soacră”, rămâne o realitate simplă: frumusețea vândută la kilogram vine mereu cu instrucțiuni, riscuri și, uneori, cu rezultate care nu respectă schița inițială. Iar între promisiune și oglindă, mai există mereu un mic detaliu pe care nici cel mai talentat „artist al bisturiului” nu îl poate controla complet: „Mama Natură”.