Editorial

Meganova SRL bagă elevii în spital și lasă bolnavii fară hrană

Conform unui articol apărut în această dimineață în NewsBv.ro, la sfârșitul săptămânii trecute 107 elevii care frecventează afterschool-ul Școlii Gimnaziale nr. 11 din Brașov, au prezentat simptome grave de toxiinfecție alimentară, iar 14 dintre aceștia au fost internați în Spitalul de Copii Brașov.

“Simptomele sunt febră, vărsături, stări diareice. Au venit într-o stare generală mediocră, unii dintre ei au necesitat internare în spital, dar nici unul dintre ei nu este în stare gravă” – a declarat dr. Larisa Drăgan, director medical al Spitalului de Copii Brașov.

Din câte se pare, neplăcuta situație a fost generată de mâncarea livrată de către o societate de catering.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Brașov, Valentin Bucur, a declarat faptul că în cursul zilei de joi, elevii au consumat cașcaval pane, iar vineri au mâncat pește.

Societatea de catering care livrează mâncare către Școala Gimnazială nr. 11 Brașov, este MEGANOVA SRL (cui – 7848750) și aprține domnului Daniel Popescu, una dintre mâinile drepte ale fostului edil George Scripcaru.

În luna octombrie 2023 în cadrul a două articole apărute în Argumentul.ro, atrăgeam atenția asupra neregulilor găsită de către inspectorii ANPC în cadrul acestei societăți, dar mai ales asupra faptului că domnul Popescu, „atunci când are de încasat (din bani publici), ia cu două mâini și nu dă nicio importanță moralității, igienei sau regulilor sanitar veterinare, chiar dacă beneficiarii produselor domniei sale sunt copiii acestui oraș”.

Până la rezultatele analizelor prelevate din mâncarea livrată de către Meganova SRL Școlii Gimnaziale nr. 11 Brașov, putem doar să spunem că semnalele de alarmă trase de către redacția noastră au fost în zadar și din păcate a fost nevoie de intoxicarea a 107 copilași nevinovați pentru ca DSVSA Brașov să sisteze livrarea de la această societate.

Din păcate aceasta nu este singura ispravă a domnului Popescu din această perioadă.

Spitalul Clinic de Pshiatrie și Neurologie Brașov, unitate în a cărei staționare din Brașov, Zărnești și Vulcan sunt spitalizați aproximativ 450 de pacienți, a organizat în luna noiembrie a anului trecut, o licitație publică, pentru desemnarea societății ce urma să livreze norma de hrană zilnică a pacienților.

Printre participanții înscriși, s-a numărat și Meganova SRL, care a pierdut, având o ofertă net inferioară față de firma care a adjudecat licitația.

Obișnuit probabil doar să câștige, așa cum o făcea pe vremea când Scripcaru era primar, domnul Popescu s-a folosit de dreptul legal al domniei sale de a formula contestație, în acest mod blocând furnizarea normei de hrana a bolnavilor și aducând unității spitalicești un prejudiciu în valoare de câteva mii de lei, aferent ultimelor două luni.

Concluzionând, cu riscul de a ne repeta, se pare că pentru domnul Popescu Daniel, reprezentant al SC Meganova SRL, doar câștigurile financiare contează. Atunci când trebuie să își achite datoriile, creditorii sunt nevoiți să-și câștige dreptatea în instanță, iar atunci când are de încasat (din bani publici), ia cu două mâini și nu dă nicio importanță moralității, igienei sau regulilor sanitar veterinare, chiar dacă beneficiarii produselor domniei sale sunt copiii acestui oraș.

Răzvan Năgrea ★ 15.01.2024

Alătură-te canalului de WhatsApp Argumentul.