Pamflet

„Mimi” de la PSDu: Sau cum să te îmbraci pe întuneric!…

Există oameni care se îmbracă elegant, oameni care se îmbracă sport și oameni care, pur și simplu, par să fi confundat garderoba cu depozitul de materiale de construcții. Doamna președinte al Consiliului Local Brașov, „Mimi” de la PSDu, pare să fi descoperit o nouă direcție în moda administrativă: stilul „am plecat de acasă înainte să se lumineze și am pus pe mine ce am găsit pe la tati în garaj”. O apariție vestimentară care nu trece neobservată, chiar dacă ai încerca să privești în altă direcție.

Prima impresie este că are costumul de la un coleg de partid căruia i-a rămas mic. Numai că, în loc să fie modificat la croială, sacoul pare să fi fost lăsat intenționat cu două numere mai mare, eventual pentru cazul în care mai apar câțiva consilieri PSD care au nevoie de adăpost. Dilema este dacă este confecționat dintr-o foaie de cort sau dintr-o prelată de TIR, cu tot cu chingi și cu tot cu vagon… Oricum, materialul pare suficient pentru a acoperi și câteva probleme.

administrative ale municipiului.

Și, dacă tot vorbim despre această piesă vestimentară, trebuie să recunoaștem că avem în față o creație care depășește granițele clasicului: „Sacoul ăsta nu e haine!…”, e un adăpost de Urgență Civilă pentru zile ploioase. Un costum atât de generos croit încât probabil are propria carte funciară, autorizație de construire și plătește impozit separat la bugetul local. La dimensiunile astea, nu ne-ar mira să aflăm că Primăria trebuie să-i elibereze și certificat de urbanism.

O altă întrebare existențială ne macină: oare e făcut din blana personajului din Mistrețul cu colți de argint? Iar, prin personaj ne referim la prinț, nu la mistreț!… Pentru că, sărind peste rafinament, bun gust și eleganță, dacă materialul are vreo legătură cu celebra poveste, atunci avem de-a face cu o piesă cu adevărat regală. Piesa vestimentară, nu „piesa”!!!… Măcar prin cantitatea de material consumată. Cât despre croială, aceasta pare să fi fost realizată după principiul „să fie loc pentru toată lumea”, nu după vreun catalog de modă.

Nici mânecile nu pot fi trecute cu vederea. La o asemenea amploare, nu îți dai seama dacă sunt sistem de ventilație eulian sau gură de bordaj. Dacă doamna ridică brațele, probabil se creează un curent de aer suficient cât să pună în mișcare câteva documente rătăcite prin sertarele administrației locale. Iar dacă bate vântul la pupa, există riscul ca sacoul să necesite autorizație de navigație.

Și totuși, dincolo de această demonstrație de croitorie monumentală, doamna se laudă pe Facebook cu activitatea pentru care a fost votată să o desfășoare. Ceea ce este foarte bine! Numai că, dacă tot ocupi o funcție publică vrei și te afli permanent în atenția lui Scripcaru, poate ar fi util să acorzi puțină atenție și oglinzii înainte de a ieși pe stradă. Nu de alta, dar Consiliul Local este instituție administrativă, nu atelier de confecționat corturi militare și nici depozit Dedeman.

Concluzia este simplă: „Mimi” de la PSDu s-a îmbrăcat pe întuneric! Și nu este exclus să fi făcut economie și la întrerupător, că doar suntem în plină criză energetică la Primăria Brașov. Poate că data viitoare cineva îi aprinde lumina înainte să plece din casă. Iar dacă nu, măcar să-i spună că nu merge la campare!…

*Pamflet*

Click aici pentru a urmări noul canal de WhatsApp Argumentul.ro.