Cu o zi înaintea începerii petrecerii pe care o vom organiza cu ocazia împlinirii a frumoasei vârste de trei anișori, noi, „indezirabilii” din componența Cotidianului de Brașov transformat într-un „site obscur”
și denumit Argumentul.ro, ne-am trezit astăzi voioși și cu un
nemaipomenit chef de viață. Doar că, un moșneag, care la început de
decembrie aduce dulciuri și portocale copiilor cuminți, ne-a lăsat în
cizmulițele pline de glod câte o nuielușă.
Bosumflați, ne-am pus întrebarea, de ce nu am primit și noi bomboane
și ciocolată, la fel cum au primit toți ceilalți colegi de breaslă, care
mână condeiul pe ceaslov, lăsând în urmă imaculate opere artistice care vor dăinuii peste timp.
Cum nu suntem prea luminați, astfel încât purtăm șlapi chiar și
atunci când plouă, enigma nu s-a lăsat prea mult neelucidată, iar
răspunsul a venit din partea unui iscusit migrant gazetăresc, care ne-a
spus simplu: „Pentru că voi faceți doar circ!!!..”.
Și-atunci, supărați că Argumentul a pierdut din nou, iar cei de la
LasVegas și-au închis bodProbabil, puțini mai sunt cei care-și mai aduc aminte despre „Tentativă de omor pe terasa unui cazino din Brașov” din vara acestui an și despre „matroana” jocurilor de noroc din „Orașul lui Coliban, satul fără câini” , în care, la fel ca și matca din cuibul de viespi, nu s-a protejat atunci când Argumentul i-a atras atenția: „Polițiștii locali din Brașov sunt ca și spermatozoizii. Toți lucrează, dar doar unul este eficient.” . Se pare că „trântorele”
și-a făcut treaba. Chiar dacă au trecut mai puțin de nouă luni de la
fecundare, fără a omite contribuția unui jurist arogant și atotștiutor în
ale dreptului procedural, procesual și pro… TV, care ne îndruma
telefonic în arta gazetăriei, putem spune că pițigoiul cu înalte studii
juridice a pus decisiv umărul, astfel încât departamentul juridic al
Poliției Locale Brașov, în dosarul nr. 16605/197/2023 „a ieșit învingător din înfrângere”.
Deci
domnule jurist consult, sau mai bine spus, privitor al mașinilor de
pe stradă, fără niciun motiv de gâlceavă, vă recomandăm aprofundarea în
politeism. Adică, la apel, rugați-vă la toți zeii pentru reușită!
Și dacă tot suntem la departamentul juridic al Poliției Locale Brașov, cine-și mai aduce aminte de ARABELA PAPARI ?
Acea domnucă-care, ne-a adus în pragul unui infarct miocardic, atunci
când ne-a suduit cu răzbunarea pe dreapta cale a justiției, pentru că
despre „DÂNSA” (căci așa spun locuitorii din orașul de baștină al lui Iulian, la .. „DOAMNĂ”), am scris: „cum poți obține foarte ușor venituri ilicite?
Din PROXENETISM cu MINORE!… În termeni mai academici, pentru a înțelege și domnia sa, acuzația a fost de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de minori şi proxenetism”.
Poate că Moș Nicolae a greșit adresa și fostei juriste de la Poliția
Locală trebuia să-i aducă o nuielușă, pentru că, dreapta cale a
justiției nu prea i-a surâs, iar acum Arabela, de la vacanțele Pontus
Euxinice intens scufundate în șampanie și „minaje a trois”, pe
care le făcea cu un răcășan și cu escul lui Marin, a trecut direct la un
sejur îndelungat cu cazare permanentă și meniu variat, la Târgșor.
Mai intens mediatizatul „Rege Soare” după ce s-a „bucurat” de „circul” nostru, spunem intens mediatizat pentru că „după război mulți viteji (de la Brașov.net ) se arată”, a fost și CĂLIN DONCA, „Șofrănelul Oriandei” venit tocmai de la Reșița ca să ceară 3.000.000 de euro pentru minciunile pe care le-am scris despre el și pentru care, acum este în cea de-a treia lună de arest preventiv.
În acest caz, se pare că nici opulența, dar mai ales nici „bogăția care se măsoară în relații” nu au fost o piedică în cale unei „anumite persoane vai de steaua ei ”, iar acum cel care spunea într-o emisiune culinară de la Antena1: „eu ori înving, ori mor…”
încearcă să-i convingă pe judecători, că monedele electronice sunt la
fel ca și sloturile de la păcănele. Cresc sau scad la fiecare apăsare de
buton, dar doar dacă sunt conectate la panourile solare ale celor de la
Solera X.
Despre Irina Holerga – leoaica din cușcă, ale cărei abuzuri și probleme de la DSVSA au devenit de notorietate doar datorită nouă, se zvoneste prin anumite grupuri de cercetare că a răspuns deja la anumite întrebări pentru conducerea DSVSA Brașov, iar acordul de recunoaștere a fost cea mai bună soluție în obținerea unei sentințe mai blânde.
Am schimbat și rezultatele unui concurs măsluit de la Prejmer,
unde candidase şi o fetiţă de politician de talie judeţeană. Talia
politicianului, evident, pentru că despre fată nu ne interesează alt
aspect decât acela că în urma publicării articolului, concursul s-a
reluat iar rezultatele au fost diametral opuse.
Mai amintim și despre directorul de la Spitalul de Pediatrie Brașov, schimbat din funcţie din cauza generozității doamnei Flori Dinu de la Hexi Pharma, care l-a dus pe Liviu Munteanu prin excursii în jurul lumii, excursii despre care tot doar din Argumentul a aflat opinia publică.
De
aceea, pentru a încheia apoteotic, revenind la acuzaţia că ,,facem
doar circ”, constatăm că dincolo de pojghiţa nesustenabilă de inducere în
derizoriu a activităţii noastre, practic pseudo acuzaţia cu iz de
mărlănism invidios, reprezintă mai degrabă recunoaşterea unor merite ale
noastre.
Tot practic, numeroasele anchete, investigaţii şi cele câteva reportaje
sociale, care au salvat la propriu viaţa unor oameni – vedeţi doar cazul omului străzii salvat de noi după ce zăcea, fără posibilitatea de a se
mişca, într-o locaţie părăsită, fără lumină, fără apă şi care suferea la propriu
în propriile fecale – au reprezentat ceva atipic pentru grosul
propagandei – a se citi media locală, şi chiar nu numai.
Circul, în accepţiunea clasică, înseamnă divertisment, realizarea
unei bune dispoziţii sau transmiterea unor emoţii către public.
Precizare: publicul nostru cititor, fie că îl reprezintă prietenii ,,într-u gândire”
cum ar spune Noica, există, este real şi ca să-l parafrazez şi pe
Nichita Stănescu, putem spune: ,,îl pipăi şi urlii: Este!”, nu este cumpărat de
pe centurile… de socializare contra cost de către deontologii
portmoneului, că se regăsesc sau nu pe LISTA RUȘINII din presa brașoveană
sau care se chinuie să aducă prin ,,infuzie de capital” cititori
virtuali, fie că dau flatulențe transilvane direct de peste munți, sau fie că se
electrolizează prin cuibare de lemn pentru a comercializa chiciuri făurite în debaraua de acasă.
,,Deontologii “ propagandei ,,cumpără” apreciere, cu alte cuvinte, îi adună cu arcanul ca să vizioneze trista lor prestaţie.
Personal, (Iulian) am renunţat de prin 2008, în timpul primei crize economice
mondiale, la conceptul de jurnalist când am remracat că atunci când urla
morala profesiei în colegii de breaslă, ce ne recomandau, precum idolul
şefilor lor, Ceauşescu, să ,,mai strângem cureaua”, cum deontologilor
înşurubaţi în presă le mai creştea pe nepusă masă o maşină, un transfer
favorabil de la bloc la vilă, ,,chestii socoteli”, ca în Secretul lui
Bachus.
Ei bine, aceşti constipaţi ai gândirii, atârnici ai sinecurilor
publice, eclozaţi din laboratoarele mucegăite ale vechilor securităţi –
ne referim nu doar la cele de la noi ci şi la serviciile ,,fraţilor şi
neprietenilor” din Ungaria, de unde unii din colegii noştri primesc
lumina scrisului şi ex-forinţii pe card – ne acuză pe noi de circ pentru
a ne duce în desuietudine. Atât de multe anchete apărute în trei
ani în ,,Argumentul” nu au apărut în Braşov în ultimii treizeci de ani
în restul mediei aliniate oricăruia se află/afla la putere, financiar
sau/şi politic.
Creaţi din şablonul mediocrităţii autosuficente, neânţelegând că nu
sunt nişte Feţi Frumoşi sau Ilene Cosânzene, sau ca să înţeleagă şi ăia
de la USR, ,,Frumoşi Cosânzene”, ci doar activişti de partid(e), pe rit
nou ,,influenceri”, adica oameni fără o meserie ci doar
cărători de vorbe ale altora. Slugi ce privesc de sus ,,vulgul” căruia
îi împărtăşeşte contra cost din ,,înţelepciunea” stăpânului, iţiţi din
furunculul compromisului nefrecventabil
De
fapt antipatia lor faţă de noi nu este determinată de modul în care
scriem, nu ca ei, ce fac ,,(h)artă pentru (h)artă, mânca-ţi-aş” cu banii
înainte ca la profesionişti, pardon, ,,profesioniste” de pe
centura…socializării, ci că le deranjăm supremii conducatori care se
consideră nişte megalodoni feroci, iar când apar în spaţiul public în reala lor hidoşenie, devin
nişte şobolănei speriaţi ce caută disperaţi cotloanele – din circ – să
se ascundă.
Însă, adesea, aceste vuvuzele educate în cercul strâmt al
pseudo-gândirii își ridică poalele morale peste neuronii epilați și se
vaită precum niște bocitoare profesioniste pentru soarta tragică a
faptului că unii pot gândi real altfel.
De aceea, noi rămânem constanţi cu circul informaţiilor, fie că le
dăm o nuanţă de umor sau săpăm la puţul tristeţei cotidiene, iar ei cu
pâinea mucegăită aruncată de stăpâni și vă dorim tot ceea ce nedoriţi şi voi
nouă. Cu dobândă!!!
În încheiere, „boemul” Iulian Rinder, Răzvan Negrea, nou venitul în echipă V.A.N. și alături de sursele „Nostradamus„, „Plimbărețul” , „DurduliciSupărici” și ,,Coana Mare”, având în vedere faptul că joarda găsită în ghetuțe nu avea și
instrucțiuni de folosire, o vom lua ca atare și promitem a o folosi așa
cum se cuvine. Îi vom plezni peste bucuțele goale pe toți și pe toate „despăduchiatele”
care nu vor sta cuminți în băncuțe cu mâinile pe batistă, așteptând ca
doamna să verifice dacă și-au tăiat unghiuțele, recitând nostalgic: „Ana Pauker și cu Dej, bagă spaima în burgheji„. Sau mai contemporan vorbind: „Flavia și Coliban, lasă orașul fără-un ban.”
★ I.R., R.N., & V.A.N. ★
06.12.2023