Am amintit de-a lungulul timpului scurs inutil
pentru autorităţile decidente despre nesfârşitele mizerii de la RATBv. Despre
scursuri care au ,,scurs” fără acte
cupru de acolo, mitomani lacomi ce stau la o amărăciune de priză pentru a-şi
alimenta maşina electrică, de fomişti antamaţi banului public, despre toţi
aceştia am mai scris. Dar cel mai important element, dacă cităm mafia italiană,
este ,,La Famiglia” unde ,,il cappo di tuti capi”, ,,capo crimini” este un Don bătrân
hărşit întru cele rele, Spinean. Dincolo de faptul că el este şeful real al
sindicatului condus de obezitatea Beni, zis pentru cunoscători, Ioan Zbârnea acesta se ocupă şi de sabotarea
societăţii. Cum? Extrem de simplu. De când nu i se mai oferă favoruri exagerate
reuşeşte cu omul său de la sindicat să întârzie traficul public braşovean. Jignitor
de simplu. Prin pila sa de la sindicat, Beni, se decide ca anumiţi şoferi ce
fac parte din sindicat să nu iasă ,,pe teren”
Astfel distrug traficul public. De ce? Simplu.
Pentru că auditul intern demonstrează că aceştia iau remuneraţii pentru efortul
necomensurat de a sta… degeaba.Şi nu le place să-şi piardă sinecurile Bine, nu chiar
degeaba, căci totul are o logică intrinsecă: mizeria referitoare la jefuirea
banului public.Astfel încât, de exemplu, tu, onorabile director ,,Don” Spinean primeşti
venituri suplimentare, iar pila ta de la sindicat, Beni, dublul lefii fireşti.
Aminteam acest fapt în articolul ,, Complicităţi
ipocrite la RATBv: liderii de sindicat au până la 17.000 de lei cu sprijinul
familiei Spinean (I)” unde spuneam faptul că: ,,Totuşi familia
Spinean nu ar avea o asemenea influenţă malefică (!?) în RATBv dacă nu ar da
stipendii grase – că doar nu dau din banii de acasă – unor susţinători.
Astfel liderii de sindicat ce sprijină ,,la Famiglia” Spinean au ajuns să
câştige mai bine ca un profesor universitar sau un medic, astfel încât liderul
sindicatului, Ioan Zbârnea a ajuns la aproape 17.000 de lei
lunar, iar adjuncţii
săi Aurel Ovidiu Morar şi Emil Dorobăț la aproape
16.000 de lei salariu. Şi asta, atenţie, în timp ce şoferii lideri de sindicat
anterior menţionaţi, au mai bifat un record demn de toată invidia noastră pe
,,succesurile” lor pe ramura de activitate, sau, mă rog, pe volanul lor de
activitate: câştigă aceste venituri având o medie de muncă de maxim patru
ore pe zi”.
În rest să trăiască şefii lor de la Primărie, în frunte cu liderii de la Consiliul de Administraţie, cu viceprimarul Flavia Boghiu, cercetată de DNA, băieţii şmecheri ce-şi repară gratuit acolo microbuzele, etc.
Parcă se leagă şpaga ipocriziei în natura atârnicilor de bani publici nemunciţi. Aşa cum susţin de peste cinsprezeci ani : ,,statul la stat face şpăgarul funcţionar bogat”. Nu, nu am preluat asta de la UM Digi 24, ci ei de la mine.
Q.E.D.
Iulian Rinder