La Brașov, nu mai trebuie să deschizi frigiderul ca să știi ce mănânci; trebuie doar să te uiți în buzunarul unui inspector DSVSA. Orașul de la poalele Tâmpei nu mai respiră aer curat, ci mirosul rânced al unei afaceri care a transformat farfuriile noastre în depozite de deșeuri „recondiționate”.
Se pare că medicii veterinari din DSVSA Brașov au descoperit Sfântul Graal al antreprenoriatului: învierea produselor expirate făcând în așa fel încât medicina veterinară să treacă de la sănătatea animalelor la „reanimarea” leșurilor. Puiul care ar fi trebuit să fie îngrășământ de mult timp, peștele care și-a trăit viața și vita ce a văzut zile mai bune în secolul trecut sunt „recondiționate” cu o dexteritate demnă de o cauză mai bună.
Nu mai suntem în fața unor simpli funcționari, ci în fața unor „magi” ai birocrației care fac ca termenul de valabilitate să dispară ca prin minune, transformând resturile în „marfă proaspătă”.
Ultima aroganță a sistemului a fost deconspirată la Codlea, o hală de birouri, fortificată și securizată ca un buncăr atomic, unde se „gătește” viitorul nostru. Sub umbrela unor branduri dubioase – să le spunem „Fripturache & Co” – se produce mâncare în spații neautorizate, sub privirea îngăduitoare a celor care ar fi trebuit să închidă porțile, nu să le păzească. Este clar! Acolo unde accesul este limitat pentru autorități, este larg deschis pentru corupție.
Dar cum reușesc să scape basma curată? Simplu. Cumetria de Stat și Afacerea de familie au transformat instituțiile statului în firme de familie. Rețeaua e perfectă: Soția la OPC, soțul la DSVSA. Un cumătru la Direcția Agricolă și un naș la APIA.
Sistemul este o pânză de păianjen în care, indiferent la ce ușă bați, dai peste un rudiment al aceleiași caracatițe. Dacă un inspector de la Direcția Agricolă trece cu vederea mizeria dintr-o brutărie, fii sigur că medicul veterinar care urmează să autorizeze locația este, în cel mai bun caz, finul, iar în cel mai rău caz, chiar omul de casă al proprietarului.
Astfel, cea mai profitabilă ramură a acestei industrii nu este nici carnea, nici peștele, ci hârtia. Autorizația de funcționare a devenit un obiect de lux, vândut la tarabă, fără ca vreun inspector să calce prin bucătărie. De ce să verifici standardele de igienă când poți încasa o șpagă și să semnezi „din convingere”? La urma urmei, dacă cineva face toxiinfecție alimentară, vina oricum se va pierde prin hățișul de rudă-inspector care va trebui să investigheze propria familie.
O concluzie tragica și dură este aceea că Brașovul a devenit un poligon de testare pentru stomacul cetățenilor. În timp ce ei își plimbă soțiile și soții prin funcții publice, noi ne plimbăm prin farmacii, căutând antidotul pentru afacerile lor „de familie”.
Este timpul ca cetățenii să înceteze să mai fie cobai în acest laborator de corupție. „Fripturache” nu este doar un brand, este simptomul unei boli sistemice. Iar singurul medicament care poate trata această „instituție” nu se află în nicio autorizație, ci în transparența radicală și în dosarele penale care ar trebui, în sfârșit, să se deschidă.
Poftă bună la... ce-au mai hotărât inspectorii că este comestibil astăzi!
