Se spune că drumul spre iad e pavat cu intenții bune, dar în cazul doamnei „Miss Piranda”, acesta pare să fie pavat cu contracte, „atenții” și titluri onorifice, toate clădite pe spinarea celor mai vulnerabili dintre noi: copiii.
Sub egida asociației „..........” – un nume care, în greaca veche, promitea purificarea sufletului – doamna a reușit o performanță magică: a transformat compasiunea într-o monedă de schimb. Cine ar fi crezut că „grija” față de orfani poate fi atât de profitabilă? Într-o lume normală, o asociație pentru protecția copilului oferă adăpost, iubire și șanse. În universul de carton al doamnei „Miss Piranda”, copilul a devenit marfă de raft, un activ „imobilizat” care trebuie valorificat rapid, „unul câte unul”, prin mecanisme de adopție unde etica a fost lăsată la poartă, iar contul bancar a fost invitat la cină.
E fascinant să observi cum, sub pretextul salvării, s-a orchestrat, de fapt, o veritabilă piață de „aranjamente”. Când adopția încetează să mai fie un act de iubire și devine o tranzacție cu „foloase necuvenite”, nu mai vorbim de filantropie, ci de un veritabil trafic de inocență, ambalat frumos în discursuri lacrimogene și poze de grup.
Dar deliciul absurdului abia acum vine. În timp ce tăcerea victimelor și semnele de întrebare ale legii se adunau, autoritățile locale – acești maeștri ai miopiei administrative – au decis că e cazul de „recunoaștere”. Și ce recunoaștere! Titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Brașov.
Brașovul, orașul de la poalele Tâmpei, a ales să decoreze un „negustor de destine”. Este, probabil, cea mai cinică glumă pe care administrația locală a făcut-o la adresa propriilor cetățeni. Să oferi onoruri cuiva care, în loc să le redea copiilor copilăria, le-a intermediat viitorul pentru un comision, este o pată pe obrazul orașului care va fi greu de șters cu vreo diplomă înrămată.
Doamnă „Miss Piranda”, titlul de „Cetățean de Onoare” ar trebui să fie apanajul oamenilor care au construit, care au protejat, care au lăsat ceva bun în urmă. În cazul dumneavoastră, acest titlu nu este decât o oglindă fidelă a imposturii. O onoare primită pentru o activitate care, în loc de catharsis, a adus doar o profundă amărăciune.
Brașovul v-a dat o diplomă, dar copiii intermediați și destinele frânte vă dau verdictul: istoria nu se scrie cu titluri onorifice, ci cu urmele pe care le lași. Iar urmele lăsate de „Catharsis” miros a afacere, nicidecum a omenie.
