Situația din Avantgarden 3 a degenerat într-un conflict deschis între locatari și dezvoltator, iar ceea ce iese la suprafață nu mai poate fi cosmetizat. Este un caz clasic în care nota de plată pentru greșeli de construcție este împinsă, fără scrupule, către proprietari. Maurer Imobiliare, alături de Sam Administration Two S.R.L., încearcă să transforme propriile deficiențe tehnice într-o obligație financiară pentru oameni care au plătit deja pentru locuințe funcționale.
Documentul oficial emis de Compania Apa Brașov S.A. (nr. 117005/16.04.2026) distruge complet orice tentativă de justificare: "rețelele de apă de pe străzile Lebedei, Pelicanului și Egretei NU sunt publice. Sunt rețele private, aflate în proprietatea dezvoltatorului".
Cu alte cuvinte, infrastructura care cedează aparține direct celui care a construit-o și a încasat profiturile. Mai mult, chiar dezvoltatorul admite în propriile documente că aceste sisteme sunt de „slabă calitate”, o recunoaștere rară și extrem de gravă.
În loc să își asume responsabilitatea legală și morală pentru aceste defecțiuni, Maurer vine cu o soluție care sfidează orice logică. înlocuirea completă a conductelor, dar pe banii locatarilor. Costurile nu sunt deloc simbolice. Doar refacerea carosabilului distrus de lucrări este estimată la 168.672 lei. La nivel individual, proprietarii sunt împinși să plătească între 311 lei (garsonieră), 424 lei (două camere) și 641 lei (trei camere), sume ce urmează să fie colectate în 6 rate lunare, sub pretextul încadrării la „cheltuieli comune” conform Legii 196/2018.
Această manevră devine și mai revoltătoare în contextul în care pierderile de apă generate de aceste conducte defecte sunt deja facturate locatarilor (aprox. 24 m³ zilnic). Fiind vorba despre o rețea „interioară”, apa este contorizată la nivel de contor general, iar diferențele – adică apa pierdută din cauza infrastructurii defectuoase – sunt distribuite în facturile oamenilor. Practic, locatarii plătesc deja pentru avarii, iar acum li se cere să plătească și pentru repararea lor.
Întregul proces este împachetat într-un pseudo-dialog: notificări seci, termene limită și o fereastră de 15 zile în care locatarii ar putea veni cu „contraoferte”. În realitate, presiunea este evidentă – dacă nu se conformează, lucrările vor fi demarate conform planului impus de dezvoltator, iar costurile vor fi oricum refacturate.
Problema nu este izolată, ea vine pe fondul unui management reclamat constant de locatari ca fiind dezastruos: lifturi defecte frecvent, interfoane nefuncționale, uși de acces compromise, securitate inexistentă și o stare generală de neglijență în spațiile comune. Comunicarea cu administrația este redusă la notificări de plată, în timp ce penalitățile sunt aplicate fără transparență reală. Imaginea de ansamblu este una în care serviciile promise nu sunt livrate, dar obligațiile financiare cresc constant.
În paralel, locatarii au început să caute soluții legale. Adresa oficială a Companiei Apa Brașov devine o piesă centrală: confirmă fără echivoc că responsabilitatea pentru rețea aparține dezvoltatorului. Asta deschide calea pentru notificări de punere în întârziere, acțiuni în instanță și sesizări către Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor. În același timp, organizarea în adunări generale și renegocierea contractului de administrare devin pași inevitabili.
Pe acest fundal tensionat, apare și o tăcere care ridică semne de întrebare: Primăria Brașov nu a oferit încă niciun răspuns la solicitarea înregistrată cu nr. 49331/02.04.2026. Într-un caz în care sunt implicate infrastructură, siguranță și potențiale abuzuri contractuale, lipsa unei poziții oficiale nu face decât să amplifice frustrarea locatarilor.
Ceea ce se întâmplă în Avantgarden 3 nu mai poate fi prezentat ca o simplă neînțelegere administrativă. Este un model clar în care responsabilitatea este externalizată agresiv către clienți, în timp ce dezvoltatorul încearcă să își protejeze profitul chiar și după livrarea unor lucrări recunoscute ca fiind de slabă calitate. Iar reacția locatarilor sugerează că această strategie începe să se lovească de o limită: oamenii nu mai sunt dispuși să plătească pentru greșeli care nu le aparțin.
