Din gropile adânci ale durerii,
Se-aud eroi gemând sub vechi stejari,
Cu pumnii strânși sub lespezile serii,
Privesc spre-o țară plină de tâlhari.
Ei nu cer aur, tronuri sau palate,
Ci doar credință-n neamul românesc,
Dar văd cum glia-i dată pe bucăți și-n rate,
Și-n recile morminte iar se răscolesc.
La Călugăreni și-n Alba ridicată,
Căzură oșteni cu piepturile-n foc,
Subt Mihai Vodă cu sabia ridicată,
Visau o țară mare la un loc.
Din al lor sânge s-a născut Unirea,
Din jertfa lor, un neam nebiruit,
Iar azi văd hoți vânzând fără rușine firea,
Și-i bleastămă pe cei ce-au trădat cumplit.
La Plevna, la Vidin și-n luptele de-afară,
Și la Smârdan, avut-au doar un singur rug,
Au mers ai noștri pentru sfânta țară,
Să rupă lanțul dezrobirii de sub jug.
Cu pieptu-n baionete-au scris Independență,
Cu sânge-au pus acestui plai hotare,
Iar azi privesc cum soarta-i fără existență,
Vândută către zeci de țări cotropitoare.
La Mărășești, Mărăști și la Oituz sub tunuri,
Strigat-au toți către dușman: „Pe-aici nu treci!”
Și-au stat ca munții în loc și făr’ de bunuri,
Cu trupuri înghețate și cu inimi reci.
Ei au murit pentru o Românie Mare,
Pentru Ardeal și pentru-al Basarabiei dor,
Dar azi se vinde tot: pădure, neam și mare,
Iar morții îi blesteamă din ogor.
Din Don și până-n munții Tatra grei,
Căzură fii ai țării pentru steag,
Cu dor de casă, de mamă și bordei,
Cu rugăciuni ce le țin locul de toiag.
Ei n-au cerut nici faima, nici averea,
Ci doar ca țara să rămână vie,
Dar văd azi lupii sfâșiind puterea,
Și pun blestem pe-a vremii tiranie.
Prin temniți reci, Aiud, la Sighet și Pitești,
Muriră sfinți cu lanțuri la picioare,
Bătuți, flămânzi, dar tot români firești,
Cu Dumnezeu aprins în fiecare.
Ei au ținut credința neînvinsă,
Când roșul iad domnea peste popor,
Iar azi văd iarăși țara ruptă, stinsă,
Sub hoți cu zâmbet fals și graiul vânzător.
În ‘90 venit-au șarlatanii,
Cu vorbe dulci și mâinile murdare,
Au risipit uzinele și anii,
Au dat bucăți din țară la vânzare.
Păduri tăiate, aur dus afară,
Români pribegi prin lumi străine,
Iar peste tot răsună-n miez de seară,
Blestemul celor morți pentru destine.
Și noaptea când se lasă peste glie,
Din cruci de piatră ies suspine grele,
Eroi uitați cer drept și omenie,
Sub ploaia rece-a lacrimilor stele.
Ei bleastămă pe cei ce-și vând poporul,
Pe cei ce-au pus cătușe peste Românie,
Căci țara nu-i moșie, nici ogorul,
Ci sfânt pământ zidit prin vitejie.
★ 18.05.2026 ★
