Într-un climat public în care presa ar trebui să funcționeze ca instrument de echilibru, control și responsabilizare, bazat pe obiectivitate asistăm tot mai des la transformarea unor platforme media locale în și sub pretextul „interesului public”, anumite publicații locale au ales să practice un tip de pseudo-jurnalism bazat aproape exclusiv pe scandalizare, deformare și întreținerea deliberată a unei stări de suspiciune permanentă. În mod evident, orice instituție publică trebuie verificată, criticată și pusă sub presiunea transparenței. Însă există o diferență fundamentală între investigație și hărțuire mediatică, între informare și propagandă, între critică argumentată și campanie personală. Iar în cazul publicației „365”, această linie pare să fie alimentată doar cu frustrări personale generate de nereușite profesionale.
Nu mai vorbim despre articole construite pe documente solide, pe investigații serioase sau pe confruntarea obiectivă a punctelor de vedere. Vorbim despre texte redactate într-o cheie vădit partizană, în care concluziile sunt stabilite înaintea faptelor, iar realitatea este selectată și reinterpretată astfel încât să servească o narațiune convenabilă. Se creează artificial imaginea unei instituții aflate permanent în derivă, fără ca autorii să accepte măcar posibilitatea existenței unor explicații concludente.
Și mai grav este faptul că această ofensivă mediatică pare alimentată nu de un autentic spirit civic, ci de frustrări personale și interese obscure. În mediul local este deja cunoscut faptul că unul dintre cei implicați în această retorică agresivă a figurat printre candidații înscriși în procedura de selecție pentru Consiliul de Administrație al Companiei Apa Brașov în toamna anului 2024, fără a obține poziția dorită.
Mai mult decât atât, maniera în care „365” își construiește articolele trădează o practică profund nocivă pentru spațiul public: substituirea argumentului cu insinuarea. Se operează constant cu formule speculative, cu „surse” neasumate, cu afirmații lansate fără probe verificabile și cu interpretări prezentate ca adevăruri absolute. În lipsa unei delimitări clare între fapt și opinie, între informație și comentariu militant, cititorul este împins deliberat către o concluzie prestabilită. Nu se urmărește informarea corectă a publicului, ci inducerea unei stări de revoltă permanente.
Această practică devine cu atât mai gravă cu cât afectează încrederea publică într-o companie care deservește un serviciu esențial pentru comunitate. În orice stat funcțional, infrastructura critică și instituțiile de utilitate publică trebuie supuse controlului democratic, dar acest control presupune responsabilitate și rigoare. Atunci când fiecare decizie administrativă este transformată într-un pretext de scandal, când orice contract devine automat „sinecură”, iar orice numire este prezentată aprioric drept „aranjament politic”, nu mai vorbim despre presă liberă, ci despre o formă de radicalizare mediatică ce urmărește decredibilizarea totală a instituțiilor.
În paralel, aceeași mașinărie mediatică și-a extins țintele și asupra prefectului județului, într-o manieră care depășește limitele unei critici instituționale normale și intră într-o zonă evident coordonată politic. Sub aparența unor articole „de interes public”, se construiește constant o imagine caricaturală și ostilă a prefectului, transformând orice decizie administrativă sau apariție publică într-un nou pretext de atac. Nu mai vorbim despre analiză obiectivă, ci despre o campanie sistematică de erodare a imaginii unui funcționar public care a devenit incomod pentru anumite grupuri de interese locale.
Tot mai multe voci din mediul politic și administrativ local susțin că aceste atacuri nu sunt spontane și nici independente, ci ar beneficia de susținere și încurajare din zona de influență a primarului George Scripcaru. Coincidența dintre discursul politic al apropiaților administrației locale și direcția editorială agresivă adoptată de anumite site-uri ridică suspiciuni legitime privind existența unei strategii comune de presiune publică. În loc ca presa să funcționeze ca un observator critic, dar autonom, ea pare să fi devenit pentru unii un simplu instrument de reglare de conturi și repoziționare politică.
Mai grav este faptul că aceste atacuri sunt construite aproape exclusiv pe insinuări, deformări și interpretări speculative, fără dovezi concrete și fără o minimă preocupare pentru echilibru jurnalistic. Se insinuează permanent existența unor jocuri de culise, a unor interese ascunse sau a unor presupuse conflicte, fără ca publicului să îi fie prezentate probe reale și verificabile. În schimb, se cultivă deliberat ideea că orice persoană care nu se aliniază anumitor interese politice locale trebuie delegitimată și supusă unei campanii permanente de presiune mediatică.
Moneda?…
Această contaminare a spațiului public cu resentimente politice și vendete personale reprezintă una dintre cele mai grave forme de degradare a presei locale. Atunci când un site de știri ajunge să funcționeze ca extensie informală a unor interese de putere, iar articolele devin arme într-un conflict politic local, jurnalismul încetează să mai servească cetățeanul și începe să servească exclusiv interesele celor care coordonează atacul. Publicul nu mai este informat, ci manipulat emoțional, împins către concluzii fabricate și către o neîncredere generalizată în instituțiile statului.
În mod paradoxal, exact cei care pretind că luptă pentru transparență aleg să ignore standardele elementare ale profesiei jurnalistice: verificarea informației din mai multe surse, dreptul la replică, separarea faptelor de opinii și obligația de a contextualiza. În locul acestora, publicul primește texte inflamatorii, titluri construite pentru indignare instantanee și o retorică menită să maximizeze conflictul. Este jurnalismul transformat în instrument de presiune și trafic, unde adevărul devine secundar în raport cu impactul emoțional și cu interesele de culise.
Există, de asemenea, o dimensiune profund ipocrită în această conduită. Publicații care se autoproclamă gardieni ai moralității publice evită adesea să vorbească despre propriile conexiuni politice, despre relațiile de influență sau despre interesele economice care le alimentează existența. În schimb, aleg să pozeze în arbitri morali absoluți, distribuind etichete și condamnări selective. Or, presa nu poate pretinde credibilitate atât timp cât refuză să aplice propriilor practici standardele pe care le solicită altora.
Ceea ce se întâmplă astăzi la nivel local este simptomatic pentru degradarea unei părți din presa românească: dispariția jurnalistului și apariția operatorului de influență bazat pe arvuni pecuniare. Nu mai contează echilibrul, nu mai contează adevărul integral, nu mai contează interesul public autentic. Contează construirea unui inamic convenabil, menținerea unei tensiuni continue și folosirea platformei media ca armă într-un conflict personal sau politic.
Iar efectele sunt devastatoare pe termen lung. Atunci când presa își pierde obiectivitatea și devine parte activă a jocurilor de putere, societatea pierde unul dintre puținele mecanisme reale de control democratic. Publicul începe să nu mai distingă între informație și manipulare, între anchetă și propagandă, între critică legitimă și linșaj mediatic. În acel moment, nu doar instituțiile sunt afectate, ci însăși ideea de adevăr public.
Brașovul nu are nevoie de o presă obedientă și nici de o presă revanșardă. Are nevoie de jurnaliști capabili să critice cu argumente, să investigheze cu probe și să informeze fără ranchiună. În lipsa acestor repere, ceea ce rămâne nu este jurnalism, ci o caricatură agresivă a lui, construită pe frustrări personale, interese ascunse și ambiții ratate transformate în campanii publice de denigrare.
