Fapt cert: primarului Coliban
și viceprimarului Boghiu le-au ieșit toate pasențele în ultimul an așa cum lui Scripcaru îi
ieșeau panseluțele față de dragostea sa ( nu banul public, cum greșit se poate
interpreta, ci Cristinuța - 2 milioane de euro pe an pentru flori în giratorii, timp de 10 ani).
Printre multele realizări ale cuplului Coliban&Boghiu se
numără și reformarea Poliției Locale.
Dacă pe timpul mult
hulitului – în mod meritat – Scripcaru subordonații șefului mai beau pe
ascuns în sediu, așa cum am scris într-un articol publicat în 2020, acuma oamenii sunt
transparenți, fac publice faptele lor, nu au nimic de ascuns astfel încât se
bea direct la volanul mașinii.
Deși fapta este constatată și
s-au luat decizii în acest sens gurile
rele spun că polițistul este protejat de socrul comentatorului/ opinologului/
părerologului Godină, respectiv un celebru criminalist care a făcut poze la morți toată
viața și care a ajuns acum sub comanda directă a futilului Coliban.
Cine este consilierul? Iată cum anunța anul trecut cu
surle, confetti și felicitări presa pro USR:
Noul primar USR al Brasovului, Allen
Coliban, a anuntat luni ca fostul Sef al Serviciului Criminalistic din cadrul
IPJ Brasov,
Radu Dascalu, a acceptat sa-i fie consilier. Dascalu va avea ca misiune
eficientizarea activității Politiei Locale.
https://www.aktual24.ro/socrul-lui-marian-godina-a-devenit-consilier-al-primarului-usr-al-brasovului-fost-politist-cu-o-ampla-experienta-radu-dascalu-va-reforma-politia-locala/
Deci la Poliția Locală
reformată de useriști modificarea de pradigmă a reușit, și implicit s-a eficientizat: nu se mai bea, ca pe vremea lui Scripcaru, mai
pe ascuns, la sediu ci direct când ești la volanul mașinii.
Astfel situația prezentată în
instanță referitor la stimabilul polițist local ce fusese înainte
,,exmatriculat” de Poliția Națională, și adus de specialistul Dascălu este așa:
conducerea unui autovehicol sub
influența alcoolului sau altor substanțe.
Acuma noi sperăm că se referă
instanța la alcool nu la ce le place să tragă pe nas liderilor USR. Și nu mă refer
la voturi nemeritate și iluzii de indivizi competenți.
Mai exact amintim că la
finalul anului 2021 un polițist local de la Biroul de Ordine Publică - fain sau ce? - a fost
condamnat pentru o faptă săvârșită în timpul liber, respectiv conducerea unui
vehicul sub influența alcoolului. Instanța de apel a stabilit pedeapsa de 8
luni închisoare, dar cu amânarea aplicarii acesteia. Deh, vechile relații….
Mai mult. Așa e când ești
pilă de criminalist USR
S-a analizat cadrul legal și
punctul de vedere transmis de catre Agenția Națională a Functionarilor Publici,
din care rezulta ca funcționarului public - polițistul în cauză - nu-i încetează
raportul de serviciu pentru că s-a dispus amânarea aplicarii pedepsei, temeiul
legal fiind art.90 alin. 1 Cod penal.
|
26.11.2021
|
|
Ora estimata: 9:00
Complet: Aj6-2018
Tip solutie: Admis apel
Solutia pe scurt: În baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală,
admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov
împotriva sentinţei penale nr. 943 din data de 10 iunie 2021, pronunţată în
dosarul nr. 573/197/2021 al Judecătoriei Braşov, pe care o desfiinţează şi,
rejudecând: În baza art. 336 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin.
10 Cod procedură penală, stabileşte faţă de inculpatul Bălan Florin
Laurenţiu pedeapsa de 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de
conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
În baza art. 83 Cod penal, dispune amânarea aplicării pedepsei de 8 luni
închisoare, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, stabilit
conform art. 84 Cod penal. În baza art. 85 alin. 1 Cod penal, pe durata
termenului de supraveghere, inculpatul Bălan Florin Laurenţiu trebuie să
respecte următoarele măsuri de supraveghere: - să se prezinte la Serviciul
de Probaţiune Braşov, la datele fixate de acesta; - să primească vizitele
consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; - să anunţe, în
prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; -
să comunice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii şi
documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În
baza art. 404 alin. 3 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului
asupra dispoziţiilor art. 88 Cod penal, potrivit cărora, dacă pe parcursul
termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de
supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse, ori săvârşeşte o nouă
infracţiune, instanţa revocă amânarea şi dispune executarea pedepsei
stabilite. Menţine dispoziţiile hotărârii atacate privind stabilirea
cheltuielilor judiciare. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală,
cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia.
Definitivă. Pronunţată în data de 26 noiembrie 2021, prin punerea hotărârii
la dispoziţia părţii şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.
Document: Hotarâre 662/2021 26.11.2021. Upgrade: reprezentanții Poliției Locale Brașov au relatat urmatoarele: “Am avut o situație în anul 2021 când un polițist local de la biroul de ordine publică a fost condamnat pentru o faptă savârșită în timpul liber, respectiv conducerea unui vehicul sub influența alcoolului. Instanța de apel a stabilit pedeapsa de 8 luni inchisoare, dar cu amânarea aplicarii acesteia. S-a analizat cadrul legal incident si punctul de vedere transmis de către Agentia Națională a Funcționarilor Publici, din care rezulta că funcționarului public nu-i inceteaza raportul de serviciu dacă s-a dispus amânarea aplicarii pedepsei, temeiul legal fiind art.90 alin. 1 Cod penal." P.S. mulțumim Poliției Locale pentru răspuns și mai ales pentru că au citit cu atenție textul scris de redacția Argumentul. Pentru că exact același lucru l-am spus și noi. Iulian Rinder
|
|