Făcând încă de la început precizarea că având în vedere istoricul lui George Scripcaru, fost „Gicuță”, acesta nu este cel mai corect și cinstit primar pe care l-a văzut Brașovul în decursul istoriei, cu stupoare constatăm că politica brașoveană pare prinsă într-un cerc vicios în care fiecare tabără își construiește discursul aproape exclusiv pe greșelile adversarului, în timp ce propriile eșecuri sunt trecute sub tăcere. Cel mai recent exemplu este ofensiva politică dintre Allen Coliban și George Scripcaru, doi oameni care au condus sau influențat decisiv administrația Brașovului în ultimii ani și care continuă să își arunce reciproc acuzații.
Este firesc ca opoziția să critice puterea și la fel de firesc ca un fost primar să analizeze activitatea succesorului său. Problema apare atunci când critica se transformă într-un exercițiu de uitare selectivă. Atunci când un fost edil își construiește întregul discurs pe greșelile adversarului, fără să ofere explicații convingătoare pentru propriile nerealizări, credibilitatea mesajului începe să se erodeze.
Mandatul lui Allen Coliban a fost prezentat de susținători drept unul al reformei și al modernizării administrației. Cu toate acestea, la finalul celor patru ani, mulți brașoveni au rămas cu impresia că între promisiuni și rezultate a existat o diferență semnificativă. Proiecte importante precum spitalul regional, stadionul sau alte investiții majore de infrastructură nu au depășit în mare parte fazele de documentație, avizare sau pregătire.
În același timp, administrația Coliban s-a confruntat cu controverse privind FC Brașov, observațiile formulate de Curtea de Conturi fiind sintetizate scurt: Prejudiciu 16.5 milioane lei, situația Catacombelor și alte dispute administrative care au consumat timp, energie și resurse. Chiar dacă nu toate aceste cazuri au produs consecințe juridice definitive, ele au afectat imaginea unei administrații care promisese transparență și eficiență.
Nici comunicarea nu a fost punctul forte al fostului primar. Acesta a recunoscut chiar el că administrația sa nu a reușit să explice suficient de bine cetățenilor ceea ce făcea. În politică însă, percepția publică este la fel de importantă ca intenția. Dacă oamenii nu văd rezultate concrete, argumentul că „proiectele sunt în lucru” devine tot mai greu de susținut.
Pe de altă parte, nici George Scripcaru nu poate poza credibil în modelul perfect de administrație. Mandatele sale au fost însoțite de numeroase controverse, dosare penale, dispute și critici care au marcat viața publică brașoveană timp de ani de zile. Faptul că adversarul a greșit nu transformă automat trecutul într-un exemplu de bună guvernare.
De aceea, confruntarea dintre cele două tabere riscă să devină o competiție sterilă în care fiecare încearcă să demonstreze că celălalt a fost mai slab. Cetățenii nu au nevoie de războaie politice permanente și nici de conferințe de presă în care singurul mesaj este că adversarul este vinovat pentru toate problemele orașului.
Brașovul are nevoie de investiții finalizate, nu doar de proiecte anunțate. Are nevoie de infrastructură construită, nu doar de studii și randări. Are nevoie de administrații care să producă rezultate măsurabile și care să poată fi evaluate după ceea ce au realizat efectiv, nu după numărul de conferințe de presă sau de postări pe rețelele sociale.
În loc să asiste la schimburi interminabile de acuzații, brașovenii au dreptul să ceară explicații de la toți cei care au ocupat funcții publice. Ce s-a promis? Ce s-a realizat? Ce s-a întârziat? Cine răspunde pentru proiectele abandonate sau blocate? Acestea sunt întrebările care contează.
Din această perspectivă, adevărata problemă nu este dacă Allen Coliban îl critică pe George Scripcaru sau dacă George Scripcaru îl critică pe Allen Coliban. Problema este că fiecare pare să fie mai preocupat să vorbească despre greșelile celuilalt decât despre propriul bilanț.
Atunci când două tabere politice își construiesc identitatea aproape exclusiv prin atacarea adversarului, cetățenii riscă să rămână fără răspunsuri și fără rezultate. Iar într-un astfel de climat, expresia „Hoții strigă Hoțul” nu mai descrie neapărat vinovății dovedite, ci modul în care clasa politică încearcă să mute atenția de la propriile neîmpliniri către greșelile rivalilor.
