Serviciul responsabil de relațiile instituției cu asociațiile de proprietari este un departament din cadrul Primăriei Brașov, pentru care Legea nr. 196/2018 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și administrarea condominiilor, este o țidulă a cărui reglementări sunt doar ornamentale.
Deși acești funcționari remunerați din buzunarul locatarilor, au obligația legală de verificare a asociațiilor de proprietari, iar în caz de nevoie, de sancționare președinții, comitetele, cenzorii sau administratorii, care nu respectă legea, acest lucru nu se întâmplă. Mai mult, acești funcționari aroganți își permit cu obrăznicie și probabil și cu interese meschine, să încalce legislația.
Aceasta, pentru că în Brașov nu puține sunt asociațiile de proprietari care nu au organe de conducere, referindu-ne în acest sens la președinte, comitet, etc.
Unul dintre aceste cazuri este și cel al Asociației de Proprietari „Brașov 16-22” care nu are președinte, comitet și cenzor, funcționând doar cu administrator și casier, iar aceasta nu de ieri de azi, ci de mai bine de trei ani.
În luna noiembrie 2021, în cadrul acestei asociații a avut loc adunarea generala ce a avut ca principal punct pe ordinea de zi, alegerea președintelui și a comitetului, adunare generală ce a fost condusă ilegal de administrator. Acesta, de la sine putere și-a permis să-l numească președinte pe domnul T.R. (care nu a fost prezent), iar același administrator Petrașcu Alexandru l-a numite în cadrul comitetului pe domnul P.I., care de asemeni a fost absent de la respectiva ședință.
În termenul legal de 3 zile, locatarii au depus în scris la Biroul „Asociații de Proprietari” din cadrul Primăriei Brașov, o adresă cu nr. de înregistrare, prin care sesizau încălcarea grosolană a Legii 196/2018. Inspectorul BUCURENCIU CORINA-IONELA nu ia în considerare sesizarea prin care se aduceau la cunoștință neregulile petrecute în cadrul adunării generale, fapt pentru care, la aflarea veștii că a fost numit președinte fără să fie prezent, dar mai ales fără voia domniei sale, domnul T.R. în data de 16.12.2021 și-a prezentat imediat demisia.
Același funcționar, Bucurenciu Corina, aparent de sub atenta îndrumare a superiorului său ierarhic URDEA CLAUDIA, sfidează încă o data Legea nr. 196/2018, iar în dauna faptului că aveau obligația ca în termen de 5 zile să convoce o nouă adunare generală a respectivei entități de locatari în cadrul căreia să fie ales un nou președinte, acestea nu procedează asupra acestui demers.
Cele două, probabil în dauna unor interese nu tocmai administrative, dar într-un mod abuziv, nu cer convocarea și permit administratorului sa emită facturi locatarilor cu sume cuprinse între 312 și 437 lei.
În luna august a anului următor, având nr. de înregistrare 78/04.08.2022, își depune demisia din funcția pe care o ocupa în cadrul comitetului și celălalt membru ales în lipsă, dl. P.I., iar o lună mai târziu, având nr. de înregistrare 94/26.09.2022, îl urmează în a-și da demisia și cel de-al II-lea membru al comitetului, dl. V. D.
În prezent, la mai bine de doi ani după, din cauza abuzului făcut de către angajatele primăriei, Bucurenciu Corina și a șefei domniei sale, Urdea Claudia, care nu au solicitat organizarea unei noi adunări generale, Asociația de Proprietari „Brașov 16-22” nu are conducere, dar emite în continuare facturi și încasează bani.
În cadrul unei audiențe din luna mai 2024, doamna Urdea Claudia șefa serviciului, recunoaște faptul că nu a solicitat convocatorul și promite faptul că acest lucru se va întâmpla în luna iunie a aceluiași an, dar cu toate acestea, acest lucru nu s-a întâmplat nici până în prezent.
În aceste condiții, exceptând aspectele de legalitate a documentelor fiscale emise de către inexistenta conducere a Asociației de Proprietari „Brașov 16-22”, întrebarea care se pune, este următoarea:
Pentru ce încasează doamnele Bucurenciu Corina și Urdea Claudia 6.214 lei/lunar, respectiv 8.433 lei/lunar din banii contribuabililor, dacă domniile lor fac doar act de prezență în cadrul Primăriei Brașov?