Într-o atmosferă solemnă, în care bugetul municipiului ar fi trebuit tratat ca un mecanism fin, nu ca o tablă de flipchart de la training, consilierii USR au intrat în scenă cu energia aia inconfundabilă de workshop corporatist unde toată lumea are idei, dar nimeni nu verifică dacă există și bani. Amendamentele au curs cu entuziasm, ca niște slide-uri rătăcite între „viziune”, „impact” și „hai că sună bine”, de parcă administrația locală funcționează pe bază de inspirație de moment și nu pe cifre, priorități și responsabilitate.
Problema n-a fost că au venit cu propuneri — până la urmă, ăsta e rolul lor — ci felul în care multe dintre ele păreau desprinse dintr-un univers paralel, unde bugetul e mai mult o sugestie decât o limită. În timp ce restul sălii încerca să țină firul unei discuții ancorate în realitate, amendamentele USR aveau aerul acela de „ar fi frumos să…”, urmat inevitabil de întrebarea fatală: „și banii de unde vin?”. Moment în care entuziasmul începea să scârțâie mai tare decât o ușă de instituție publică neunsă de ani de zile.
Și, ca orice moment de creativitate administrativă dus până la capăt, a apărut și propunerea Ilincăi Ghiza cu absorbantele din școli — o idee care, în sine, vizează o nevoie reală, dar care, aruncată în contextul ăla general de amendamente fără ancoră, a sunat ca încă un punct pe lista de „dă bine”. Numai că, dacă tot intrăm în logica asta de tonomate salvatoare, de ce să ne oprim la jumătate de drum? Hai să mergem all-in: absorbante, prezervative, poate și un raft de urgență pentru THC pentru înainte de teză — un mic ecosistem de vending pe holurile școlilor, că doar nu ne încurcăm în detalii când construim politici publice din impuls.
Spectacolul a continuat cu acea combinație fascinantă de siguranță pe sine și lipsă de ancorare în concret, în care fiecare amendament era prezentat ca o revelație, dar recepționat ca un exercițiu de imaginație administrativă. Un fel de TED Talk local, dar fără partea în care chiar convingi pe cineva că ai și făcut calculele până la capăt.
Iar contrastul a fost, poate, partea cea mai savuroasă: în timp ce unii vorbeau despre echilibru bugetar și implementare, USR părea că participă la un concurs de „cine propune cea mai conceptuală idee fără să se împiedice de realitate”. Doar că, în lumea votului, nu câștigă conceptele, ci proiectele care stau în picioare.
În final, ședința a mers mai departe, bugetul a trecut, iar amendamentele USR au rămas acolo unde ajung, de obicei, ideile bune dar necoapte: într-un sertar imaginar, etichetat elegant „revizuiți și reveniți cu calcule”.
