„O știu pe Nichita, nu știam că o cheamă și Stănescu… Probabil între două cafteli mai scrie și poezii.” – este una dintre perlele BAC 2025, din care reiese perfect nivelul de inteligență și viziunea viitorilor „academicieni” din România.
Dar ce să ceri de la un tânăr absolvent al grădinilor din Atena, unde Aristotel preda filozofia sa, atunci când însăși formatorii de opinii, gazetarii ce se pretind strajnici îndrumători ai condeiului îmbină utilul cu plăcutul dând agramatismului, istoriei și „socio-filozofiei” un spectru nou, dar mai ales bahico-inovator.
În articolul „Vând cărți de gramatică și DEX. „Nu e scumpe.” (link: https://argumentul.ro/single.php?id=2453 ) din 03.04.2025, scriam că „jurnalistul Caca-Pișu” la care făceam referire atunci, are indiscutabilă inspirație și practică, scatologia. Și nu ne referim la o practică caracteristică-i (cacofonie voită) demnă de invidiat până și pentru cel mai agramat dintre analfabeți, ci una modernă ce-i lasă gura apă atunci când vede un rahat plutitor acoperit cu o linguriță de magiun.
Într-o recentă operă a geniului creației botoșănene, iar aici nu ne referim la Enescu, Eminescu sau Iorga, ci la defloratorul limbii din Cartierul Florilor, „Colosul Iulianus”, acesta dă iar cu mucii în fasole și stârnește din nou amuzamentul celor care încă mai știu să citească.
„politica Kremlinului” în antagonie cu: „căci se parcă că” este dovada vie a celor mai sus menționate, iar dacă „i”-ul termenului „proigresist” este dovada vie a faptului că alegerea de a nu se face lunetist al Forțelor Armate Ucrainene a fost una mai mult decât potrivită, „i”-ul de la „urcainieni” arată că, pe lângă chior, „poIetul” este și cunoscător.
Deși nu dorim a plictisi audiența cu aberațiile „magnificului” drojdier, nu putem să nu ezităm în a lua la cunoștință cum se numea odinioară „Satalingrad”-ul lui Vissarionovici.
Noroc că pe autor îl cheamă „Iulianus” și nu Adolf!!! Căci cine știe ce cucerea ăsta pe malurile Volgăi… Bine că nu s-a născut vreun han tătar, că poate ajungea drecu’ pe la Botoșani, iar de acolo, cucerirea Brașovului era doar o formalitate. Sau și mai bine, să-i mulțumim lui Alah că nu l-a făcut vreun calif arab, ci l-a făcut „poIet” în timpul vieții, căci acum nu știm ce meserie avea.
Făcând referire la limbajul său ambiguu și agramat: „adevărata poezie nu este nicicând doar o modalitate mai elevată a limbii obişnuite. Dimpotrivă, vorbirea obișnuită este un poem ce a fost denaturat prin uitare[…]” spunea Martin Heidegger, sau „Haidegger” așa cum l-a botezat autopretinsul „sociolog” sub a cărui greutate în cunoaștere, asfaltul se chinuie să păstreze gravitația. Mai pe limba „rindereză”: „dacă îi pui mintea pe asfalt, o paște vaca”.
Teoretic, un absolvent de sociologie, se presupune că ar fi trebuit să deschidă o carte în care marii iubitori de înțelepciune și-au expus ideile. Iar dacă practic acest lucru s-ar fi întâmplat, tot teoretic, „melteanul”, fie el cu sau fără patalama, nu ar avea cum să scrie după dictare numele filozofului german. Mai ales atunci când, pe tac-tu îl chema RINDER!…
Domnu’ a dat, Domnu’ a luat; fie numele Domnului lăudat.
Într-o altă „cap’d’operă” de conglomerate confuze d.p.d.v. literar, în urma cărora perla BAC 2025 prinde contur: „Poeții nici ei nu știau ce scriu, de aceea suntem întrebați mereu ”Ce a vrut să zică autorul?”, maestrul (de arte și ceremonii) începe furtunos și termină de-a dreptul deșertic, demonstrându-și încă o dată calitățile inegalabile de ciurdar tehnologic.
Termenul „deschidera” din deschiderea epistolei, este probabil geamandura legăturii dintre un autor acvatic și unul fluvial. Dacă numele lui Arghezi provine de la Râul Argeș ceea ce îl face pe Tudor să fie un poet „acvatic”, iar Ion Dunăreanu poate fi considerat un poet „fluvial”, putem afirma cu certitudine că legătura dintre acești doi titani este „socioloCul de Copou” căruia renumitul Gabi de la Buzău probabil i-a dedicat versurile: „Am băut la viața mea cam cât curge Dunărea. Și de mai trăiesc nițel, beau și-un râu mai mititel”.
În ceea ce privesc valorile spiritual-gurmande ale autorului, precum și specialitățile „Cinei de Taină”, din câte se pare este un fin tribut adus hameiului servit în cocina de lângă calea ferată, care nu au nicio legătura cu „Cina cea de Taină” în care Iisus le mărturisește apostolilor săi ce urmează a-i face iudeii.
Iar dacă este sa păstram dogma ecleziastică, „să arunce piatra cel fără de păcat”, prin urmare nu putem cere unui urmaș al fătătoarelor mozaice să cunoască toate canoanele creștine. Până la urmă, nici cei din „Eșalonul de protecție” nu au fost perfecți!…
În ceea ce privește „Iar noi românii de ce nu am mers cu Trump și am ales calea incertului Macron?”, păstrând umorul, tradiția tragi-comică a poporului român și inegalabilele opinii îndrumătoare ale autorului, răspunsul este unul cât se poate de simplu: Trump nu s-a născut la un priveghi!…
