Firma AV Waste Consulting SRL deţinută de Ana Maria Faur – fiica lui Şerban Todorică, a început să „explodeze” în aceeași perioadă în care tatăl ei a devenit vicepreședinte al C.J. Brașov, iar din câte se pare continuă și după ieșirea acestuia pe ușa din dos.
Din 2021-2022, AV Waste Consulting SRL se află într-o serie de contracte cu ADI ISO Mediu Brașov, adică instituția publică de salubritate condusă de (sau aflată sub tutela) CJ Brașov.
Mai mult, directorul ADI ISO Mediu este Adrian Miria – finul cununat de familia Faur, iar nașul acestuia, Victor Faur, fost director la Hidrosal Prejmer este actualul director la ADI ECO Rupea
De curând, aceasta societate a primit undă verde din partea C.J. Brașov dar și de la ADI ISO Mediu Brașov pentru amplasarea pe str. Livezilor nr. 30 a unei stații de sortare/tratare/incinerare deșeuri reziduale cu o capacitate de 350 tone/zi. Practic, finul Miria i-a dat undă verde nașei, iar tăticul Toderică fetei lui cea dragă.
Aceasta nu mai este o simplă coincidență. E o structură cu noduri clare: influență politică, controlul instituțional și afaceri private, practic un sistem care seamănă cu o rețea de clientele, nicidecum cu administrație transparentă.
Când instituțiile publice devin teren de joacă pentru „ai noștri”, iar o firmă fără angajați — AV Waste Consulting SRL — capătă contracte publice consistente: închiriere de utilaje, vânzări de pubele și preluare de deșeuri de la operatori publici, este o situație tipică de nepotism și clientelism iar strânsa legătură de familie devine punte între bani publici, contracte și profituri private.

În paralel, persoanele implicate (familia Faur-Todorică și finul de cununie de la conducerea instituției de salubritate) controlează deciziile privind atribuirile ridică semne de întrebare serioase: decizii luate „acasă”, pentru „ai lor”, nu în beneficiul publicului.
În nenumărate rânduri, redacția Argumentul.ro a atras atenția asupra acestui clan, spunând răspicat faptul ca nu este vorba doar de coincidențe, ci de o „afacere de familie” bine organizată:
1.
A devenit ADI ISO Mediu o afacere de familie a lui Todorică – secondat
de ,,generică” V. Faur şi un alt viitor ginere al preşedintelui CJ, D.
Tălmaciu? (link: https://argumentul.ro/single.php?id=1863);
2. Este afacerea AID ISO Mediu, o afacere de familie a președintelui C.J. ŞERBAN TODORICĂ? (LINK: https://argumentul.ro/single.php?id=1848);
3.
Todorică – Faur, o familie de succes! Firma fetei președintelui C.J.
Brașov, are relații contractuale excelente cu această instituție;
4. „Clanul Faur”, al lui Todorică, un nou episod. (https://argumentul.ro/single.php?id=1889).
Fără vreun mecanism real de control extern, fără transparență, în timp ce totul pare făcut „pe dinăuntru” iar cetățenii plătesc facturile, concluzia este una cât se poate de clară: Ceea ce avem aici nu este doar o nepotrivire de interese, ci o schemă prin care o familie — prin poziții politice și legături de rudenie/năşie, controlează instituții publice și tranzacții cu bani publici. E o practică ce ar trebui investigată serios.
★ 26.11.2025 ★
