Când instituțiile statului aleg să tacă, nu puține au fost situațiile în care victimele au fost copiii, aceștia fiind expuși la abuzuri emoționale și expunere la droguri fără protecție instituțională. Un astfel caz semnalat în municipiul Săcele, județul Brașov, ridică suspiciuni extrem de grave privind protecția reală a unor minori și modul în care autoritățile competente își îndeplinesc atribuțiile legale.
Potrivit mai multor sesizări, în mediul familial al doamnei Albu Comăniță Andreea Maria, notar public, ar exista indicii temeinice privind existența unui climat de abuz emoțional sever, creat și tolerat de către părinte și de către concubinul acesteia, persoană cunoscută în comunitatea locală ca având legături cu mediul infracțional.
Conform informațiilor semnalate, minorii ar fi fost expuși în mod repetat și sistematic la comportamente incompatibile cu interesul superior al copilului, constând în conflicte verbale violente și agresive, amenințări și injurii adresate direct unui copil minor și discuții explicite privind consumul de droguri de mare risc, purtate în mod deschis în prezența copiilor, inclusiv a fiicei minore Albu Comănița Ana Maria.
Astfel de conduite nu pot fi tratate ca simple „tensiuni familiale”. Ele reprezintă factori majori de risc pentru dezvoltarea psihică și emoțională a copiilor și pot avea consecințe pe termen lung.
În mod particular, existența unor discuții despre droguri de mare risc în prezența minorilor ridică suspiciuni grave din perspectiva art. 49 din Legea nr. 143/2000, care incriminează orice formă de tolerare sau favorizare, chiar și indirectă, a consumului de droguri. Jurisprudența a statuat constant că normalizarea discursului despre droguri în fața minorilor constituie o formă de periclitare a dezvoltării acestora și un risc real de inițiere.
Totodată, amenințările și intimidările verbale adresate lui Albu Andrei Albert (fiul doamnei notar) legate de faptul că, concubinul doamnei Marin Octavian (foto jos) consumă substanțe interzise cu minori în casă, confirmări ce pot fi probate cu înregistrări audio, pot întruni elementele constitutive ale infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului, prevăzută de art. 197 Cod penal, care sancționează nu doar violența fizică, ci și actele ce produc suferințe psihice intense și repetate.
Din păcate, unul dintre cele mai grave aspecte ale acestui caz îl reprezintă pasivitatea instituțională. Deși ar fi existat sesizări, DGASPC Brașov nu ar fi dispus nicio măsură de evaluare, monitorizare sau protecție a minorilor, contrar obligațiilor clare prevăzute de art. 94 și art. 96 din Legea nr. 272/2004, care impun intervenția de urgență atunci când există suspiciuni de abuz.
În spațiul public au apărut suspiciuni privind o relație de apropiere personală între un angajat DGASPC, menționat sub numele „Roxana” și persoana vizată de sesizări. Dacă aceste informații se confirmă, situația ar putea întruni elementele conflictului de interese și ale abuzului în serviciu, prevăzut de art. 297 Cod penal, prin omisiunea deliberată a îndeplinirii atribuțiilor legale.
La fel de alarmant este modul în care ar fi fost gestionată o plângere penală înregistrată la Secția 2 Poliție Brașov. Conform relatărilor, un agent de poliție, identificat ca fiind un anume Răduță, s-ar fi antepronunțat, comunicând părții că într-un anumit dosar „se va da clasare”.
O asemenea afirmație este flagrant nelegală, întrucât, potrivit art. 315 Cod de procedură penală, soluția de clasare aparține exclusiv procurorului. Antepronunțarea unui agent de poliție într-un dosar aflat în lucru poate întruni elementele infracțiunii de favorizare a făptuitorului (art. 269 Cod penal) sau, cel puțin, ale unei abateri disciplinare grave, fiind de natură să compromită imparțialitatea cercetării.
Cazul descris conturează imaginea unui posibil pattern de protecție informală, în care statutul profesional, relațiile personale și influența locală par să funcționeze ca mecanisme de descurajare a intervenției statului, în detrimentul copiilor. Ori, art. 2 din Legea nr. 272/2004 consacră caracterul absolut al interesului superior al copilului, care trebuie să prevaleze asupra oricărui alt interes. Într-un stat de drept, notarii, polițiștii și funcționarii publici nu beneficiază de imunitate parentală sau profesională. Dimpotrivă, standardul de responsabilitate este mai ridicat.
În concluzie, tăcerea nu mai poate fi acceptată, iar faptele semnalate impun verificări urgente, independente și transparente, atât sub aspectul protecției minorilor, cât și al posibilelor infracțiuni conexe, al omisiunii sesizării din oficiu și al compromiterii actului de justiție.
În astfel de cazuri, tăcerea instituțională nu mai poate fi interpretată ca neglijență, ci riscă să fie percepută ca o formă de complicitate pasivă.
