Într-o țară în care aproape orice fost sau actual demnitar este bănuit că și-a ridicat vile, și-a umplut conturile sau și-a înmulțit proprietățile peste noapte, există și excepții. Sau, cel puțin, așa ar reieși din declarația de avere. George Scripcaru pare să sfideze toate clișeele despre politicianul îmbogățit din funcție. Atât de modest, încât nici măcar o casă pe numele lui nu apare în acte. Un adevărat model de austeritate administrativă, un exemplu de generozitate și, desigur, de ANTIȘPAGĂ. Merită, așadar, să-i dedicăm câteva rânduri de laudă… în aceeași cheie în care realitatea își scrie, uneori, singură satirele.

Dacă ne luăm strict după declarația de avere a lui George Scripcaru, omul nu are nicio casă pe numele lui. Un amărât. O terchea-berchea. Un vai de capul lui. Mai modest decât un melc. Până la urmă, și melcul are o casă. Doar Scripcaru nu.

Iar dacă tot suntem la capitolul comparații, chiar dacă nu-și îngroapă ouăle în nisip și nici nu poartă o carapace consolidată în timp, îl putem asemăna totuși cu o broască țestoasă, având în vedere longevitatea cu care a condus Primăria Brașov, aproape două decenii, cu o mână de fier și o perseverență demnă de manualele de administrație… sau de istorie.

Vorbim prectic de un plebeu care a condus primăria aproape 20 de ani cu atâta devotament și stăruință, cu atâta onoare și atâtea realizări. Singurul lui defect? Că n-a fost în stare să „fure” și el, măcar simbolic, niște apartamente pe Victoriei, pe lângă Bendei, prin Coresi sau prin Urban Invest. Nici măcar niște hoteluri pe la Gară, prin Coresi ori pe Lunga. Atâția ani de administrație și omul a rămas, după acte, aproape la fel de modest.

N-a putut nici măcar s-o convingă pe Antonia să-i pună și Casperiței niște panseluțe sau să-i facă puțină publicitate prin Coresi. O lipsă evidentă de influență pentru un om despre care unii spun că ar fi fost atât de puternic.

Deși a făcut patinoare, grădinițe, parcuri și locuri de joacă, culmea, nu s-a lipit nimic de el. Un adevărat fenomen al fizicii administrative.
A reciclat gunoiul atât de bine, încât n-a mai rămas nimic în urmă. Eficiență totală.
Incubatoarele de afaceri și centrul de la CATTIA nu le-a dat prietenilor, iar consultanța și reprezentarea juridică le-a împărțit atât de echidistant, încât niciun apropiat n-a beneficiat vreodată de vreun favor. Cel puțin așa ar trebui să înțelegem, dacă luăm totul ad litteram.

Autorizațiile de construire au fost emise fără nicio șpagă, în ciuda tuturor poveștilor și insinuărilor pe care presa „denigratoare” le-a tot rostogolit de-a lungul anilor. Ce mai, un monument al corectitudinii.

Când o să moară, să-l îngropăm ca pe Sechelariu, cu mâinile afară, să se vadă că n-a furat nimic, așa cum spune presa „mincinoasă”. Sau, și mai bine, să nu-l mai îngropăm deloc. Să-l lăsăm să se mumifice în fața Primăriei, ca să vadă și generațiile viitoare, și strămoșii dacă ar putea, cum arată un primar atât de cinstit și onest.

Dacă nu ar fi fost cinstit și onest, ar fi dat  apartamentele cu nr. 33, 34 și 35 dintr-un bloc de pe B-dul Gări, la preț de 36.500 Euro/bucata, șefilor de parchete (S. M., Ș.V.-H. și V.S.-S.). Dar el, NU! Nu a facut-o!…

Singura lui scăpare, dacă o putem numi așa, a fost că, fiind copil sărac, crescut la țară, după o copilărie în care probabil nu s-a dat jos din căruță decât când era nevoie, atunci când a avut ocazia și-a luat și el o Skoda Superb. Un mic capriciu, ca să uite de sărăcie.

Denigrat fără încetare de propaganda USR-istă, el rămâne un băiat modest, care umblă aproape îmbrăcat în cârpe. Nu e în stare să-și ia nici măcar un sacou de 8.000 de euro, așa cum ar face, poate, un politician care ține la aparențe.

Un primar adevărat, dacă tot ar fi vrut să fie „ca ceilalți”, apela la un Muller Bărbat sau la un Alin Bourceanu mai priceput și își deschidea și el niște conturi prin Liechtenstein sau Luxemburg. Dar nu. El a ales calea cea grea: să rămână, cel puțin pe hârtie, imaginea vie a modestiei absolute.

Așa că, înainte să mai vorbească cineva despre „șpagă”, „combinații” sau „averi ascunse”, să privească declarația de avere și să înțeleagă drama acestui om: după atâția ani în fruntea orașului, nici măcar o casă pe numele lui. O performanță administrativă sau un miracol statistic. Depinde cine citește.

Va urma, cu lux de amănunte.

★ 25.06.2026 ★