Fără îndoială că încleștarea lui Radu Miruță, zis și „Guliță”, cu stânca buclucașă de pe Dunăre, care obtura cursul acestui fluviu în direcția reactoarelor de la Cernavodă, cele ale izbăvirii noastre energetice, merită prinosul nostru de recunoștință, exprimat în versuri. Iată acest prinos, în aceste versuri:
„Miruță și Stânca” de Libiu Dan Mateescu
În mijlocul Dunării, submersă-i o stâncă, Trufașă și slută ca soacra-n pridvor. Privirea-mpietrită spre Bolo aruncă Și-ar vrea să-i oprească curentu-n contor.
La Apărare e Miruță călare, Pe crunta-ntâmplare, pe bidiviul de foc. „Ce-o mână în luptă pe stânca haină?”, Se-ntreabă ministrul cam gros de mijloc.
Dar soarele ars secă Dunărea sfântă, Atomocentrala oprind-o din șut, Se gată lumina, criza-nspăimântă O țară întreagă, ministrul stă mut.
Dar numai o clipă, apoi se avântă Cu chiot năpraznic, dar fără noroc, Stropșind la stânca cea veche și slută, „În lături zăludo, te spulber pe loc!”.
„Veniți s-o izbim cu bugetul de fontă!” Se-azvârle Miruță cu-Armata Română, Dar stânca-i semeață și veche, și slută Și are de gând să persiste bătrână.
„Veniți s-o lovim cu doctrina de foc!”, Se-aprinde Miruță cu stânca-n cătare, Dar stânca-mpietrită de timp și de loc Sfidează destinul și fluviul, ce moare.
„Veniți s-o surpăm cu aprigă bombă!” Icnește Miruță, zbârlită-i e vrerea, Iar stânca cea veche și slută sucombă, „Miruță e stânca, iar eu doar tăcerea”.
Orice palidă asemănare a versurilor de mai sus cu poemul lui Augustin Doinaș, „Mistrețul cu colți de argint”, este nu numai intenționată, dar și profund necesară, având în vedere momentul eroic zugrăvit. Libiu Dan Mateescu * 07.08.2026
