În politică, memoria este adesea selectivă. Iar când vine vorba despre USR, se pare că respectul pentru instituții depinde mai puțin de principii și mai mult de direcția verdictului.
Ani la rând, liderii USR au invocat Curtea Constituțională ca ultim bastion al statului de drept. De fiecare dată când CCR admitea o sesizare depusă de partid sau când deciziile Curții coincideau cu pozițiile politice ale USR, judecătorii constituționali erau prezentați drept apărători ai democrației și ai ordinii constituționale.
Există numeroase exemple în care USR a salutat deciziile Curții Constituționale, inclusiv în spețe în care sesizările formulate de partid au fost admise.
Atunci, CCR era bună. Era necesară. Era respectată.
Astăzi însă, după un verdict nefavorabil lui Dominic Fritz, discursul pare să se schimbe radical. Dintr-odată, aceeași Curte Constituțională este pusă sub semnul întrebării, iar decizia ei este contestată în termeni care lasă impresia că instituția ar fi legitimă doar atunci când confirmă poziția USR.
Această abordare ridică o întrebare simplă: respectăm instituțiile statului doar când ne dau dreptate?
Mai interesant este că în jurul lui Dominic Fritz s-a format rapid un zid politic de susținere. Printre cei care au ieșit public în apărarea liderului USR se numără și nume cunoscute din Brașov: Allen Coliban, fostul primar al municipiului, Flavia Boghiu, fost viceprimar, și senatorul Irineu Darău.
Desigur, fiecare are dreptul să-și susțină colegii de partid. Problema apare atunci când solidaritatea politică este împachetată drept luptă pentru principii, iar instituțiile sunt validate sau invalidate în funcție de interesul de moment.
Ironia este cu atât mai mare cu cât chiar Dominic Fritz a invocat recent hotărâri judecătorești definitive pentru a demonstra nevinovăția unor colegi de partid. După achitarea definitivă a Flaviei Boghiu în dosarul „Catacombelor”, liderul USR vorbea despre „victoria dreptății” și despre faptul că instanța a stabilit că „fapta nu există”. În acel moment, verdictul unei instituții a statului era prezentat ca dovada supremă a adevărului.
Așadar, când instanțele și Curtea Constituțională oferă soluții favorabile USR, acestea sunt expresia justiției și a statului de drept. Când soluțiile sunt nefavorabile, apar imediat suspiciuni, critici și teorii despre influențe politice.
Statul de drept însă nu funcționează după regula „capul lui Fritz, pajura altora”. Instituțiile nu pot fi credibile doar în zilele bune și ilegitime în zilele rele.
Dacă USR dorește să rămână partidul care vorbește despre principii și reformă, atunci ar trebui să accepte un adevăr simplu: respectul pentru CCR nu poate fi condiționat de rezultatul deciziilor sale.
Altfel, mesajul transmis publicului este unul periculos: Constituția este bună doar atunci când ne convine, iar instituțiile merită respect doar când votează în favoarea noastră.
Iar aceasta nu este o lecție despre democrație. Este doar o lecție despre dublul standard.
